Natalia Gumeniuk, jurnalistă ucraineană: „Propaganda rusă caută mereu punctele dureroase și lovește exact acolo”

De la bombardamentele asupra infrastructurii energetice până la narațiunile despre „ilegitimitatea” statului ucrainean, războiul dus de Rusia în Ucraina nu se limitează la câmpul de luptă. Într-un interviu pentru Ziarul de Gardă, jurnalista ucraineană Natalia Gumeniuk explică modul în care propaganda rusă încearcă să submineze coeziunea internă a Ucrainei și să erodeze încrederea în armată, analizează relația societății ucrainene cu puterea, rolul Ucrainei ca scut de securitate pentru R. Moldova și Uniunea Europeană și mizele discutate la marile foruri internaționale. 

— Ucraina nu este atacată doar militar, ci și informațional. Care sunt astăzi principalele obiective ale acestui război informațional împotriva Ucrainei? Cum au evoluat falsurile pe măsură ce războiul a avansat?

— Înțelegem că propaganda rusă este sofisticată și foarte diversificată. Ea diferă de la o țară la alta: există mesaje diferite pentru SUA, pentru Europa, pentru R. Moldova, pentru Georgia. De fiecare dată sunt identificate punctele sensibile ale fiecărei societăți și acolo se concentrează atacul.

Am spus mereu că ucrainenii sunt, într-o anumită măsură, „vaccinați” împotriva acestei propagande, mai ales după 2014, și cu atât mai mult după 2022. Propaganda rusă agresivă este greu de crezut în interiorul Ucrainei. Majoritatea absolută a populației nu o acceptă. În acest context, trebuie spus sincer că și decizia de a bloca rețelele sociale rusești, precum Odnoklassniki și alte platforme similare, a contribuit la acest lucru.

Totuși, propaganda continuă să existe în Telegram și în alte spații informaționale. Acolo se duc în continuare lupte pentru influență, iar unul dintre obiectivele principale este amplificarea conflictelor interne din societatea ucraineană.

Vedem acest lucru foarte clar chiar și acum, când Kievul este supus unor bombardamente extrem de dure. Este, pur și simplu, o crimă să lași oamenii să înghețe în asemenea condiții meteo, prin distrugerea sistematică a sistemului energetic al Ucrainei. Cu toate acestea, sunt lansate campanii informaționale care încearcă să deturneze responsabilitatea. Apar mesaje care sugerează că Ucraina însăși ar fi vinovată – că ar fi încălcat ceva, că cineva „fură” energie sau că autoritățile nu gestionează corect situația.

Am văzut și falsuri bizare, potrivit cărora Ucraina și-ar vinde energia în timp ce populația suferă. Se creează imaginea absurdă că, deși infrastructura este distrusă, conducerea – simbolic, Zelenski – ar refuza intenționat să ofere căldură oamenilor. Toate aceste narațiuni sunt construite în această logică.

Una dintre cele mai mari și mai persistente campanii din ultimii ani vizează subminarea încrederii în armată, în special în ceea ce privește mobilizarea. Aceasta este direcția principală. Apar postări despre „libertatea individuală”, despre refuzul de a accepta mobilizarea, despre plecări din țară, despre părinți care declară că nu își vor lăsa fiii să lupte. Situații izolate sunt exagerate și transformate în tendințe generale tocmai pentru a crea tensiuni și conflicte interne.

Aș spune că direcția principală a acestui război informațional este aceea de a lovi constant acolo unde există nemulțumiri reale sau puncte sensibile: deciziile autorităților, problemele generate de bombardamente, distrugerea infrastructurii critice. În loc să fie recunoscut faptul că aceste suferințe sunt rezultatul agresiunii ruse, propaganda încearcă să creeze impresia că autoritățile ucrainene „fac ceva greșit” sau „nu vor” să rezolve situația, pentru ca oamenii să se înfurie pe propriii lor lideri.

Subminarea încrederii în mobilizare este, probabil, cea mai importantă direcție din ultimii ani. Din punctul de vedere al Rusiei, această strategie este una rațională: scopul nu este ca Ucraina să lupte mai bine, ci dimpotrivă, să i se reducă capacitatea de apărare.

Alte narațiuni apar constant, punctual, în funcție de agenda internațională, de agenda internă sau de apariția unor noi scandaluri. Ele se schimbă permanent, dar urmează aceeași logică de bază.

— Această propagandă pare mai credibilă decât primele falsuri absurde, precum cele despre „țânțarii din biolaboratoare”…

— Aceste narațiuni nu au dispărut. Ele există în continuare, doar că noi nu le urmărim constant. Dacă deschizi un canal propagandistic rus, chiar și pentru un minut, nivelul absurdului devine imediat evident. Ai impresia că nu mai este vorba despre realitate, ci despre ceva complet rupt de orice logică. Sunt lucruri care par aproape insultătoare pentru inteligența umană.

Există narațiuni pur și simplu monstruoase. De exemplu, atunci când urmărești știrile și vezi relatări despre redeschiderea teatrului din Mariupol, distrus de bombardamente, nu mai știi dacă este vorba de propagandă, de fals sau de cinism pur. Este vorba despre teatrul în care se adăposteau civili, inclusiv copii, iar pe clădire era inscripția „Copii”. Bombardarea acelui teatru a fost una dintre cele mai sângeroase crime, documentată prin dovezi, martori și investigații.

Cu toate acestea, teatrul este reconstruit, urmele crimei sunt practic șterse, iar acolo se organizează din nou spectacole, baluri, dansuri. Este un cinism extrem: se dansează, la propriu, pe locul unei tragedii. În propaganda rusă se vorbește despre „necesitatea” reconstruirii teatrului, fără a se spune cine l-a distrus și de ce.

Se sugerează, implicit sau explicit, că teatrul ar fi fost distrus de „altcineva”. Această parte a poveștii este esențială: la momentul respectiv, doar aviația rusă survola Mariupolul. Doar avioanele rusești puteau bombarda orașul și doar ele puteau distruge teatrul. Nu exista nicio altă forță militară capabilă să facă acest lucru. Această realitate este complet omisă din narațiunea propagandistică.

Acest tip de falsuri și manipulări continuă. Ele includ și o demonizare extremă a ucrainenilor, prezentată într-o formă grotescă. Noi nu urmărim constant aceste mesaje, dar, din când în când, inevitabil, ajungi să le vezi. Le privești o clipă, realizezi nivelul de deformare și îți dai seama că nu ți se adresează ție.

Aceste narațiuni sunt concepute în principal pentru publicul din Rusia sau pentru alte audiențe externe. Există și teme adaptate pentru publicul internațional, mai ales în țări îndepărtate, unde se încearcă promovarea ideii că „nu există război” sau că realitatea este alta decât cea documentată. Dar, din perspectiva noastră, cele mai dureroase sunt acele mesaje care lovesc direct în punctele sensibile ale societății și care încearcă să erodeze coeziunea internă.

— Care sunt cele mai răspândite narațiuni false despre statul ucrainean ca atare – nu doar despre război, ci și despre dreptul Ucrainei de a exista?

— Una dintre cele mai frecvente narațiuni este ideea că Ucraina ar fi un stat ilegitim, că nu ar fi trebuit să existe sau că existența ei ar fi un accident istoric. Aceste mesaje apar constant, dar ele sunt adesea atât de absurde, încât uneori nici nu mai știi ce ar trebui luat în serios și ce nu.

Există un anumit nivel al absurdului în aceste narațiuni, iar ele se schimbă permanent. La fiecare etapă apar alte formule, alte accente, alte mesaje. Este un flux continuu, care se adaptează rapid la contextul politic, militar sau internațional.

În esență însă, toate aceste narațiuni au același scop: să lovească în unitatea societății. Un exemplu este ideea că partenerii occidentali „au abandonat” Ucraina sau că au „trădat-o”. Aceste mesaje sunt extrem de emoționale și sunt menite să inducă sentimentul de izolare, de inutilitate a rezistenței.

Există, cu siguranță, și alte narațiuni, dar multe dintre ele, pur și simplu, nu ajung la noi, pentru că sunt destinate altor audiențe. Ele funcționează pe alte piețe informaționale și pentru alte societăți.

— Vedem frecvent narațiuni care îl prezintă pe Volodimir Zelenski ca incompetent, corupt sau controlat de Occident. Ce spun faptele și care este atitudinea societății ucrainene față de liderul de la Kiev?

— În societatea ucraineană, relația cu puterea – și spun „puterea” în general, nu doar Zelenski – este una critică. Dacă autoritățile fac ceva bine, sunt susținute. Dacă greșesc, sunt criticate. Există presiune publică, iar uneori aceasta duce la corectarea deciziilor, la schimbări de persoane, la modificări legislative. Acest lucru este absolut normal.

Când vorbim despre scăderea ratingului de încredere, trebuie să ne întrebăm: față de ce îl comparăm? Nivelul de susținere din primele luni ale invaziei la scară largă a fost unul extrem, practic imposibil de menținut pentru orice lider. În general, ucrainenii au o relație sceptică cu puterea, iar acest lucru a fost demonstrat de-a lungul întregii istorii recente. Chiar și în perioadele autoritare, oamenii au rămas critici față de conducere.

Unele narațiuni propagandistice sunt, pur și simplu, ridicole. De exemplu, ideea că Zelenski ar fi complet dependent de Occident. După ceea ce s-a întâmplat în ultimul an, inclusiv în contextul politicii lui Donald Trump, această afirmație pare absurdă.

Ucraina încearcă să obțină sprijinul Statelor Unite și al altor parteneri occidentali, pentru că SUA și Marea Britanie sunt garanți de securitate în urma Memorandumului de la Budapesta din 1994, când Ucraina a renunțat la arsenalul nuclear. Este normal ca Ucraina să ceară sprijin, voturi în instituțiile internaționale și finanțare. Aceasta este o responsabilitate asumată de parteneri.

În același timp, propaganda rusă se contrazice singură: pe de o parte, îl prezintă pe Trump ca pe un „prieten al Rusiei”, iar pe de altă parte, susține că Zelenski ar fi complet dependent de el. Aceste narațiuni se anulează reciproc.

Zelenski are și trăsături puternice și slăbiciuni. În momentele de presiune internațională, societatea ucraineană tinde să se coaguleze în jurul puterii. Un exemplu clar este subiectul alegerilor. Constituția Ucrainei nu permite organizarea alegerilor în timpul stării de război. Din punct de vedere tehnic, acest lucru este imposibil: o parte a populației se află pe front, o parte este în afara țării, o parte se află sub ocupație.

Oamenii înțeleg acest lucru. În același timp, există o dorință firească de alegeri, pentru că ucrainenii sunt obișnuiți cu dreptul de a alege. Sondajele arată sentimente contradictorii: oamenii ar vrea alegeri, dar înțeleg că ele nu pot fi corecte în aceste condiții. Există întrebări reale: cum ar putea fi organizate alegeri sub bombardamente? Cine ar veni să le monitorizeze? Alegerile electronice, la rândul lor, ridică probleme de securitate.

În plus, experiența arată că în situații de criză existențială, societățile nu tind să schimbe liderii. Acest lucru nu înseamnă că problema legitimității există. Din contra, acuzațiile de „ilegitimitate” venite din propaganda rusă sunt, pur și simplu, ridicole.

Un alt aspect important este că opoziția față de Zelenski în Ucraina nu este una care cere capitularea în fața Rusiei. Dimpotrivă, această opoziție este adesea mai dură, cerând măsuri mai ferme și o conducere mai eficientă în timp de război. Ideea că ar putea veni cineva care să „predea” Ucraina Rusiei este complet falsă.

— În R. Moldova, Ucraina este adesea folosită ca instrument de sperietoare, de la ideea că „ne va târî în război” până la scenarii potrivit cărora „Ucraina va cădea și ne va trage după ea”, Ucraina ar putea să atace regiunea transnistreană ori să compromită șansa noastră istorică de a intra în UE. Cum este percepută R. Moldova astăzi la Kiev?

— Percepția este, în general, una pozitivă. Relațiile dintre Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt văzute ca fiind favorabile. Există o înțelegere clară a interdependenței dintre cele două țări, inclusiv din punct de vedere economic și istoric. Odesa a fost mereu un port important pentru Moldova, iar economiile au fost interconectate.

Este foarte clar că Ucraina joacă astăzi rolul unui scut pentru R. Moldova. Dacă Ucraina ar cădea, Moldova ar deveni extrem de vulnerabilă. În acest sens, Ucraina apără fizic Moldova.

Mulți ucraineni înțeleg importanța Moldovei ca spațiu de refugiu, ca loc sigur, ca punct de ieșire spre lume. Aeroportul din Chișinău este vital pentru ucraineni. Aceste lucruri sunt profund apreciate. Există o recunoștință reală, chiar dacă nu este mereu exprimată explicit.

Războiul a schimbat și modul în care Ucraina privește conflictele înghețate. Ucraina nu a avut o problemă precum regiunea transnistreană până în 2014. Abia după anexarea Crimeei și apariția războiului din Donbas, ucrainenii au început să înțeleagă mai profund aceste realități. Un final pozitiv al războiului ar putea reduce influența rusă la Tiraspol și ar contribui la stabilizarea regiunii.

Ucraina sprijină ferm integrarea europeană a R. Moldova. Cele două procese sunt văzute ca fiind interconectate. Ucraina lucrează insistent pentru integrarea sa europeană, iar în anumite condiții, acest proces ar putea fi accelerat. În acest scenariu, Moldova ar face parte din același pachet.

— Există narațiunea falsă potrivit căreia Ucraina ar fi o „povară” pentru UE. Care este scopul ei?

— Această narațiune este mai degrabă destinată unor societăți precum cea din R. Moldova, nu Ucrainei. Scopul ei este să transmită ideea că „nu există alternative” și că sprijinul pentru Ucraina este inutil.

În realitate, armata ucraineană este astăzi cea mai capabilă armată din Europa. Ucraina trece printr-un proces complex: Statele Unite își reevaluează angajamentele, iar Europa trebuie să se gândească cine o va apăra în cazul unei agresiuni rusești.

Ucraina a trecut de la statutul de beneficiar al ajutorului în 2022–2023 la cel de scut de securitate pentru R. Moldova și Uniunea Europeană. Acest lucru este înțeles foarte bine în Europa de Nord, în țările nordice și baltice.

Rusia încearcă să exploateze emoțiile și tensiunile interne în diferite țări europene, dar, în același timp, declară deschis Europa drept inamic și desfășoară un război hibrid împotriva UE.

— Ce poate învăța R. Moldova din experiența Ucrainei?

— R. Moldova se află într-o poziție relativ privilegiată din punct de vedere al securității, pentru că orice agresiune rusă ar presupune traversarea Ucrainei. Ucraina protejează Moldova.

Cu toate acestea, instabilitatea politică, manipularea și tentația de a avea încredere în Kremlin rămân periculoase. Rusia nu a făcut niciodată viața vreunei țări mai bună. Ea poate mitui elite, poate oferi beneficii pe termen scurt, dar apoi abandonează și distruge.

De aceea, este esențial ca Moldova să-și consolideze coeziunea internă, infrastructura de securitate, reziliența informațională și cibernetică. Experiența Ucrainei oferă un exemplu clar privind ce trebuie făcut și la ce trebuie să fii pregătit.

— Cum influențează deciziile de la Davos statele vulnerabile de la periferia Europei?

— Davos nu este un summit decizional. Este un forum economic global, unde liderii politici și economici discută, în primul rând, despre economie. Totuși, fiind o platformă prestigioasă, acolo au loc și discuții politice informale.

În acest an, platforma a fost folosită pentru coordonarea pozițiilor dintre Ucraina și Statele Unite. Nu au avut loc negocieri cu Rusia, ci discuții pentru formularea unei poziții comune. Ulterior, aceste discuții au continuat în Emiratele Arabe Unite.

Agenda a fost dominată de teme strategice, inclusiv de rolul SUA, de viitorul securității europene și de capacitatea Europei de a se apăra cu o implicare mai redusă a Statelor Unite.

— Mulțumesc.

Acest material a fost produs cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.