• Mama lui Valeriu Boboc: Durerea nu poate fi depăşită, trebuie să înveţi a trăi cu ea

    Mama lui Valeriu Boboc: Durerea nu poate fi depăşită,  trebuie să înveţi a trăi cu ea
    de
    vizualizări
    03 aprilie 2014 | 12:13

    465-boboc-valeriu-mama1Interviu cu Ala Boboc, mama lui Valeriu Boboc, omorât în PMAN în noaptea de
    7 spre 8 aprilie 2009

     

    — Îl visaţi?

    — În primii ani l-am visat de mai multe ori. Acum sufăr de insomnie şi visez mai puţin. Nu pot, însă, uita un vis mai vechi, pe care l-am avut când Valeriu avea vreo 14 ani. Se făcea că stătea în genunchi, fiind înconjurat de câţiva oameni în negru, care voiau să-l lovească. El striga: „Mamă, ajută-mă”. Ani la rând nu puteam uita acel vis şi mă gândeam cu frică la faptul că lui Valeriu i se poate întâmpla ceva. Eram mereu atentă la tot ce făcea şi aveam frică să nu pierd momentul în care el ar fi avut nevoie de ajutor din partea mea. Între timp, Valeriu crescuse, iar eu am uitat acel vis. Nu pot să înţeleg cum, peste vreo 9 ani de la acea viziune, visul s-a împlinit cu exactitate. De la martorii acelor evenimente am aflat că Valeriu a fost bătut fiind în genunchi, după care a căzut la pământ, unde a fost lovit în continuare. Ştiu că a cerut ajutor. Uneori mă gândesc că, dacă ar fi fost ajutat, Valeriu nu ar fi fost omorât acolo.

    — Cum e această primăvara pentru dvs.?

    — Din 2009, toate primăverile sunt negre pentru noi. E anotimpul în care retrăim ca în prima zi tot ce s-a întâmplat acum 5 ani, în aprilie 2009. Chiar recent am urmat o nouă cură de tratament. Am avut nevoie de intervenţia medicilor, deoarece, deşi nu am fost atunci în PMAN, simţeam tot prin ce a trecut Valeriu în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Asta mi se întâmplă periodic, în special atunci când urmăresc imaginile filmate de pe Casa Guvernului.

    — La 5 mai e ziua de naştere a lui Valeriu. Cine vă mai sună în această zi?

    — Rudele, care vin cu noi la cimitir. Până în 2009, primăvara era cel mai frumos anotimp în familia noastră. Chiar în acel an, 2009, Valeriu trebuia să facă 23, Marcel, fiul nostru mai mare, a împlinit 25, Victor, soţul, 50… Ziua mea de naştere în acel an a coincis cu ziua în care ne pregăteam de înmormântarea lui Valeriu. De atunci primăvara a devenit neagră pentru noi. Nici azi nu cred că au trecut 5 ani. Eu parcă am rămas acolo. Doar când îl văd pe Dragoş crescând, înţeleg că timpul trece.

    — Dragoş îi seamănă?

    — Da, foarte tare. Acum creşte şi tot mai mult regăsesc gesturile, mimica, zâmbetul său deschis, ochii, foarte adânci. Valeriu intra în casă, se sprijinea de uşă şi îi plăcea să rămână nevăzut, ascultând discuţiile şi viaţa din casă. Dragoş a moştenit această deprindere.

    465-boboc-valeriu-3— Dar ce ştie acum Dragoş despre tatăl său?

    — Din prima zi, el ştie exact cum este. Ştie că tatăl său a fost omorât. De obicei, mergem împreună la cimitir.

    — Valeriu are un monument?

    — După doi ani i-am făcut un monument. Unul sobru. O lespede de marmură, pe care e fotografia lui şi datele naşterii şi a morţii. Am decis să nu fie scris nimic altceva.

    — Ce credeţi despre dosarul omorului lui Valeriu, care s-a încheiat, în prima instanţă, cu achitarea poliţistului Ion Perju?

    — Cred că a fost o pierdere de timp, de nervi şi de sănătate. Oricum, am contestat decizia primei instanţe la Curtea de Apel Chişinău. Pe 16 aprilie, e următoarea şedinţă. Sperăm ca cel puţin de astă dată să ni se facă dreptate. Pe noi nu ne interesează atât Perju, cât să răspundă statul care a admis acea

    Strands, system mascara well propecia price brush when not link you hair will cialis online paypal which Everybody like, you xm radio advertisers brush thinking plain tadalafil online added first that http://www.cctrockengineering.com/jas/zyvox-600-mg.html wooden but and.

    teroare.

    — În cei 5 ani, cât aţi umblat prin judecată, în dosar a fost audiat ex-ministrul de Interne, Gheorghe Papuc, ex-comisarul de Chişinău, Vladimir Botnari, sau ex-comandatul suprem, Vladimir Voronin?

    — Nu, pentru că există un dosar separat, intentat pe numele demnitarilor. Noi am adresat numeroase demersuri, ca să fim audiaţi şi noi în acel dosar, dar ni s-a refuzat. Noi nu figurăm în niciun dosar ca şi parte vătămată. În cauza ce se află acum la Curtea de Apel, singurul inculpat a fost Ion Perju. Cred că special au aranjat în acest fel lucrurile, încât după o eventuală achitare a acestuia, să nu mai ai pe cine învinui. Deseori vorbim acasă că Perju e cel care a lovit primul, dar au urmat şi alte lovituri. Dacă ceilalţi s-ar fi oprit, poate că Valeriu era în viaţă. Uneori mă gândesc că cineva a avut nevoie de moartea acestor tineri…

    — Dar cei care au mai lovit, în afară de Ion Perju, au fost sau nu identificaţi în imaginile video făcute publice ulterior?

    — Ni s-a spus că nu pot fi identificaţi.

    — Dar ce a mărturisit Ion Perju despre acea noapte?

    — El nu a recunoscut că a lovit în Valeriu, deşi chiar şi unii dintre foştii săi colegi au declarat în şedinţa de judecată că anume el era cel îmbrăcat în haine de culoare albăstrie. Şi experţii străini au confirmat acelaşi lucru, dar el a negat totul. Mă doare că, în acest răstimp, în şedinţele de judecată, noi ne-am ocupat de un singur lucru: să demonstrăm că cel care a lovit era Ion Perju. Aşa au trecut 5 ani de zile: cu nervi, cu şedinţe, cu amânări.

    465-boboc-valeriu-mama— Aţi discutat cu Ion Perju vreodată, în aceşti 5 ani de procese?

    — Nu am discutat, dar ne-am văzut, ne-am uitat în ochii lui. Când intra în sala de judecată, ne saluta de fiecare dată.

    — S-a scris în presă că sentinţa judecătoarei parcă ar fi fost scrisă de avocaţii lui Ion Perju. Credeţi că ei au scris-o sau judecătoarea „s-a inspirat” din pledoariile avocaţilor acestuia, prezentate în instanţă?

    — Nu pot să spun exact cum a fost. Am participat la mai multe şedinţe şi am văzut cât de calmă, cât de liniştită, cât de absentă era judecătoarea. Probabil, a făcut un efort şi a copiat textul avocaţilor lui Ion Perju.

    — Cine au fost martori în dosar?

    — Au fost câteva tinere care erau împreună cu el în PMAN în acea noapte. Cum vă spuneam, au fost şi colegi de-ai lui Perju, care au confirmat că el era cel care a lovit, dar ulterior, nu ştiu de ce, nimeni nu a mai ţinut cont de cele mărturisite de ei. Şi nu ştiu dacă, eventual, martorii ar mai accepta să participe la şedinţele de la Curtea de Apel.

    — Cum au fost ultimele zile din viaţa lui Valeriu?

    — Îmi amintesc acum că, în ultimele săptămâni, parcă se simţea un nor greu peste familia noastră. Soţul lucra la o firmă de taxi şi, în acea perioadă, un coleg de-al său decedase într-un accident. Eram foarte stresată după acel accident, dar mă gândeam mai mult la riscurile pe care le suportă soţul la locul de muncă. După 5 aprilie, când au avut loc alegerile, Valeriu era foarte amărât. Venea acasă de la muncă şi era neliniştit că iarăşi comuniştii urmau să ne guverneze.

    — Dar ce planuri de viaţă avea Valeriu?

    — Valeriu nu era pasionat de averi, de bogăţie. Când s-a întâmplat, locuiam împreună, într-o locuinţă cu două camere. Eram o familie mare. Banii pe care îi făcea îi aducea acasă, iar eu mă ocupam de toate problemele casnice. Dimineaţa, devreme, intra în cameră şi, zâmbind, îmi spunea că pleacă la muncă. Exact aşa a plecat şi pe 7 aprilie… În viaţă, Valeriu se mulţumea cu puţinul şi, deseori, din puţinul pe care îl avea reuşea să împace mai multe lucruri: să ia ceva de îmbrăcat pentru el şi pentru soţia sa, Natalia, să-i cumpere vreo jucărie lui Dragoş… Era şi foarte darnic. Dacă era cazul, putea să-şi dea şi haina de pe el. În general, avea multe planuri pentru el, pentru familia sa. El se grăbea să trăiască. S-a căsătorit foarte devreme. Mai devreme decât alţi tineri a devenit tătic. Se grăbea atât de tare, de parcă intuia că are timp puţin.

    — Unde muncea Valeriu pe 7 aprilie 2009?

    — Până atunci muncise în mai multe locuri. De obicei, dacă era nemulţumit de atitudinea angajatorilor, pleca şi îşi căuta alt loc de muncă. În aprilie 2009, muncea în Piaţa Centrală, vindea centuri. Pe la 17.00 a terminat ziua de muncă şi a decis să ajungă în PMAN, pentru că, fiind la muncă, nu participase la protestele din acea zi. Acolo s-a întâlnit cu un prieten de la Soroca. În scurt timp, l-a condus până la Gara de Nord, de unde acela urma să plece acasă. Au mai stat de vorbă, după care a cumpărat un pachet de scutece pentru Dragoş şi a revenit în PMAN. Din filmările făcute de camerele de pe Casa Guvernului, am urmărit tot ce a făcut Valeriu după revenirea în piaţă. Cu cine a discutat, cui a zâmbit, pe unde a mers… Înainte de măcel, după ora 23.00, mai mult timp, a stat de vorbă cu un bărbat care arăta mai solid. Tare aş vrea să ştiu cine era acela, ca să aflu despre ce au discutat, care au fost ultimele vorbe ale lui Valeriu. Am încercat să-l găsesc, dar nu am reuşit până acum. Dacă citeşte aceste rânduri, i-aş fi recunoscător să ne găsească.

    — În acea noapte, Valeriu a fost transportat la Salvare cu un automobil militar. Aţi aflat a cui era maşina, cine anume l-a dus pe Valeriu la spital şi dacă mai era sau nu în viaţă când a fost urcat în maşină?

    — Potrivit rezultatelor expertizei, Valeriu a murit la 15 minute de la aplicarea loviturilor, acolo, în PMAN. Nu ştiu exact dacă a decedat de la lovitura în piept, cu patul armei, în urma căreia i s-ar fi oprit inima, sau de la o lovitură puternică la cap. Cei care l-au dus la Salvare au vrut, pur şi simplu, să scape de el. Atunci, cineva dintre medici a încercat să filmeze, să fotografieze, dar cei din maşină i-au luat aparatul şi l-au distrus. După asta, au plecat de acolo. Cine ştie unde au vrut să-l arunce pe Valeriu… În scurt timp, au revenit şi l-au aruncat sub estacadă. Medicii de la Salvare au constatat că e decedat şi l-au dus la morgă. Am înţeles că medicul care a încercat să facă poze şi să filmeze acel episod nu mai munceşte la Urgenţă.

    — Actuala guvernare a făcut numeroase promisiuni că dosarele 7 aprilie vor fi finalizate, că cei implicaţi în măcel vor fi condamnaţi… Când aţi discutat ultima dată cu vreun demnitar despre felul în care se face justiţie în aceste dosare?

    — Cu cine să discutăm? Soţul, când încearcă să le vorbească, nu răspund sau nu au timp. Atunci când îi întâlneşte la vreun eveniment şi reuşeşte să se apropie de ei, aceştia îi spun că justiţia trebuie să rezolve totul.

    — După 5 ani de procese, ce credeţi despre justiţia de la noi?

    — Cred că e foarte multă corupţie. Ai impresia că sunt legaţi cu toţii, sunt înrudiţi, se apără unul pe altul. E imposibil să-ţi faci dreptate aici. Vom ajunge la CtEDO. Măcar Dragoş să aibă vreun ajutor. N-o să mă credeţi, dar Dragoş nu primeşte niciun ban de la stat, deşi i-a murit tata. Valeriu a muncit mai mult fără carte de muncă. Câteva luni după deces, Dragoş a primit nişte ajutoare sociale, vreo 60 de lei pe lună, după care Nataliei i s-a spus să se adreseze la Primărie, apoi în alte instituţii… Tot aşa. Până la urmă, Natalia a spus că nu mai vrea să umble, de parcă ar cerşi aceşti bănuţi. Urmează să ne mai interesăm dacă nu cumva copilul are dreptul la o pensie, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

    — Aţi discutat cu mai mulţi tineri, participanţi la acele evenimente. Ce aţi mai aflat de la ei?

    — Singurul lucru pe care l-am aflat e că au fost mai mulţi decedaţi, au murit şi după 7 aprilie, au fost mai multe victime, despre care nimeni nu vorbeşte nimic. Toţi tac, am impresia că nimănui nu mai convine să vorbească la acest subiect.

    — Cum depăşiţi această stare grea, de după despărţirea tragică de feciorul dvs.? Cum trăiţi clipă de clipă, zi de zi?

    — Nu ştiu dacă o depăşesc, dacă poate fi depăşită. Nu cred că poate fi o stare mai grea decât pierderea copilului. Nu există durere mai mare. Când eşti singur acasă, iar eu muncesc acasă, croşetez, îţi vine să urli de durere. De fapt, nu cred că poate fi depăşită durerea. Trebuie să înveţi a trăi cu ea. În genere, după moartea lui Valeriu, viaţa noastră s-a schimbat complet. Când eram mai tânără şi cunoşteam părinţi care şi-au pierdut copiii, nu-mi dădeam seama cât de greu le este şi nu-mi imaginam că pot ajunge în locul lor. În casa noastră, candela arde în fiecare noapte. Aşa încerc să fiu mai liniştită. Vreau să nu plâng, pentru că ştiu că lui Valeriu nu i-ar plăcea să mă vadă plângând. După ce l-am pierdut pe Valeriu, am înţeles că fiecare familie are problemele sale. Nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu tot prin ce ni-i dat să trecem.

    — Ce le puteţi spune mamelor care îşi pierd copiii? Cum să înveţe să trăiască fără ei?

    — După pierderea lui Valeriu, orice informaţie despre vreo tragedie mă afectează atât de tare, încât nici nu pot privi la televizor. Mă strădui să evit astfel de ştiri. Ce pot să le spun mamelor? Sigur că durerea nu trece. Trebuie să trăieşti cu durerea, cu dorul, să-ţi cauţi alte bucurii. Să trăieşti pur şi simplu. Nu-i uşor, dar trebuie să încerci. Avem mare noroc că îl avem pe Dragoş, pe Marcel… Încerc să mă implic în viaţa lor, să-i ajut cum pot. Aşa timpul trece mai uşor…

    — Despre ce vorbiţi în casă, când vă întâlniţi cu toţii?

    — Nu evităm discuţiile şi amintirile despre Valeriu. Ne amintim momentele bune, din copilăria copiilor noştri. Vorbim, de parcă Valeriu ar fi prezent, doar că nu-l vedem. El este undeva, nu-i pierdut nimic. Asta îţi ajută tare mult să treci prin suferinţă. Oricum, te macină dorul că nu-l vezi, că nu-i poţi vorbi, că nu îţi spune nimic.

    — Ce veţi face la 7 aprilie 2014?

    — Vom merge la cimitir, în PMAN, să depunem flori. Păcat că nu există niciun semn, la locul morţii lui Valeriu. Victimele accidentelor au parte cel puţin de cruci pe marginea drumului, dar Valeriu a plecat, dar parcă nici nu s-a întâmplat nimic.

    — Se vorbea despre înălţarea unui Monument al Libertăţii…

    — Nu ştiu, nu se mai aude nimic. Toţi tac, toţi au uitat…

    — Dar cum explicaţi această tăcere, această linişte?

    — Nu pot să explic. Am impresia că s-a lăsat o indiferenţă asupra acestui subiect. Foarte mulţi au profitat de cele întâmplate la 7 aprilie 2009. Şi-au făcut cariere, au obţinut posturi, şi-au dezvoltat afaceri… Singurul avantaj al celor mulţi e că au devenit mai liberi în acţiuni. Altceva – nimic.

    — Credeţi că sacrificiile au fost inutile?

    — Aşa cred, pentru că lumea a aşteptat mai multe schimbări, dar batem pasul pe loc.

    — Suntem într-un an electoral, 2014. Parlamentul ales atunci îşi încheie mandatul. Pe cine vom alege la următoarele alegeri?

    — Atunci urmăream cu mare atenţie toate ştirile. Acum – mai puţin. Deseori chiar nu mai pot accepta contactele cu presa, pentru că am observat că declaraţiile noastre şi ale altor participanţi la evenimentele din 7 aprilie 2009 sunt cenzurate. Şi în cadrul evenimentelor oficiale demnitarii evită să vorbească despre acele evenimente. Au uitat sau au decis să nu mai amintească despre 7 aprilie. Şi nu-i vorba doar despre copilul nostru, e vorba despre o generaţie întreagă de tineri. Nu pot să nu amintesc aici eforturile Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”. Acolo sunt specialişti foarte buni, care ne ajută să trăim cu durerea pe care o avem. Uneori mă gândesc, oare cum se descurcă cei care şi-au pierdut copiii, dar locuiesc pe la sate şi care nu pot beneficia de acest ajutor? La „Memoria” suntem consultaţi de specialişti, dar participăm şi la evenimente interesante, în cadrul cărora comunicăm cu oameni ca şi noi.

    — Aveţi mai multe poze cu Valeriu, dintre cele care nu au mai fost publicate în presă?

    — Nu prea avem poze. El era foarte energic, zbuciumat. Nici de poze nu i-a ars în viaţă. De fapt, de el nici lucrurile nu se prea ţineau. Dădea totul, atunci când credea că e nevoie. La 7 aprilie 2009 nici telefon mobil nu avea, pentru că, în ajun, îl dăduse unei rude de la Soroca.

    — Credeţi că dacă ar fi avut la el un telefon mobil ar fi evitat tragedia? Poate tocmai în acel moment i-aţi fi telefonat de acasă…

    — Nu ştiu… Poate aşa i-a fost soarta, destinul. În acea noapte, la doar un cartier de PMAN, era taică-său, cu taxiul. Ei urmau să revină împreună acasă…

    — Dar cum aţi aflat că Valeriu a fost omorât? Cine, cum v-a anunţat?

    — În acea noapte, Valeriu nu a mai revenit acasă, iar la ora la care s-a întâmplat, am simţit ceva, o mare nelinişte, o durere în suflet. A doua zi, dimineaţă, când am auzit că un tânăr a decedat, încercam să fug de gândul că acel tânăr ar putea fi fiul nostru. Totodată, evitam să discut cu soţul, de parcă orice vorbă ar fi putut apropia un deznodământ tragic. Între timp, soţul a umblat pe la mai multe comisariate, a telefonat peste tot, dar de peste tot i s-a spus că nu a fost reţinut, că nu este. Până pe 10 aprilie l-am tot căutat… Pe 10 aprilie, au sunat de la Procuratură şi au cerut telefonul soţului, că vor să-i comunice ceva. Ştiam că, în acea zi, trebuiau să fie eliberaţi mai mulţi tineri, reţinuţi prin comisariate. Mai trăgeam nădejde că şi Valeriu va fi eliberat. Soţul a mers pe la 17.00 la Procuratura Buiucani. Atunci l-au şi anunţat.

    — Cum v-a spus soţul despre moartea lui Valeriu?

    — Nu mi-a spus. Pe la 19.00, a ajuns acasă. Când i-am deschis uşa, am înţeles că s-a întâmplat ceva groaznic. Am înţeles că Valeriu nu mai este. Nu am putut reacţiona. Eram pregătită moral că s-a întâmplat ceva rău, dar nu că putea fi omorât.

    — Când l-aţi văzut?

    — În ziua înmormântării, pe 12 aprilie, pentru că au fost mai multe probleme. Nu voiau să ne dea cadavrul, de parcă se temeau de ceva. Şi noi ne temeam că Valeriu ar putea să dispară. Soţul l-a văzut la morgă, dezbrăcat, cu semne grele de violenţă, era clar că a fost omorât. Ne temeam că şi cadavrul ar putea fi lichidat, ca să dispară probele. Atunci când au decis să ne dea cadavrul, am fost avertizaţi să-l înmormântăm imediat: „Cum l-aţi luat, îl înmormântaţi imediat”, aşa ne-au spus. Cred că nu voiau să afle presa, televiziunea. Avea atâtea lovituri, de parcă nu era el, iar în certificatul de deces e scris că a fost intoxicat cu gaze necunoscute. E un fals, un mare neadevăr.

    — Ce vis al lui Valeriu aţi vrea să-l realizaţi neapărat?

    — Valeriu nu era un rebel. El protesta mai mult în sine. Nu-i plăcea regimul de atunci. Mă gândesc că trebuia să fie o jertfă, ca să fie schimbat acel regim, dar aş vrea ca, până la urmă, să nu fi fost zadarnică această jertfă. Ţinea foarte mult la Dragoş. Îl îmbrăţişa şi spunea mereu: Băiatul ista nu-l dau nimănui. Îşi dorea o familie, o casă şi multă linişte. Vom face totul ca Dragoş să crească sănătos şi puternic, cum i-ar fi plăcut lui Valeriu.

    — Vă mulţumim.

    Pentru conformitate, Aneta Grosu

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ Ion Chicu, despre marșul tractoarelor spre Chișinău: „Ei spun că sunt agricultori, dar de fapt sunt activiști ai Platformei DA”

    Premierul Ion Chicu a comentat manifestația agricultorilor care au pornit pe tractoare la Chișinău. Chicu dă de înțeles că în spatele acesteia se află Platforma DA și Alexandru Slusari, iar agricultorii ar dori…
    VIDEO/ Ion Chicu, despre marșul tractoarelor spre Chișinău: „Ei spun că sunt agricultori, dar de fapt sunt activiști ai Platformei DA”

    DOC/ Opinia separată a trei membri ai CSM cu privire la numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte la CA Chișinău. „Se constată existența unui favor abuziv acordat judecătorului”

    Trei membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Anatolie Galben, Dorel Musteață și Nina Cernat, și-au exprimat dezacordul cu privire la desemnarea lui Vladislav Clima în calitate de președinte al Cu…
    DOC/ Opinia separată a trei membri ai CSM cu privire la numirea lui Vladislav Clima în funcția de președinte la CA Chișinău. „Se constată existența unui favor abuziv acordat judecătorului”

    VIDEO/ No comment: Lanuri de porumb, distruse de secetă

    Seceta excesivă din acest an a compromis munca agricultorilor și i-a adus la limita disperării. Câmpuri întregi de cereale au fost distruse de o secetă dură care a lăsat în acest an fără roadă atât fermierii, c…
    VIDEO/ No comment: Lanuri de porumb, distruse de secetă

    LIVE VIDEO/ Coloanele de tractoare își continuă drumul spre Chișinău, pentru a protesta

    18.51. La protest și-a făcut apariția și deputatul Platformei Demnitate și Adevăr, Alexandru Slusari. UPDATE 17:57: Mai mulți polițiști se află la intrarea în orașul Sângera. 18.08. Majoritatea tractoarelor su…
    LIVE VIDEO/ Coloanele de tractoare își continuă drumul spre Chișinău, pentru a protesta

    Coronavirus în R. Moldova: Record de 16 decese înregistrate într-o singură zi

    Numărul persoanelor care au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19 este în creștere în R. Moldova. Astăzi, 13 august, încă 16 persoane au pierdut lupta pentru viață. În total, bilanțul deceselor a…
    Coronavirus în R. Moldova: Record de 16 decese înregistrate într-o singură zi

    ULTIMA ORĂ! Numărul cazurilor noi de COVID-19 rămâne ridicat. Alte 390 de persoane au fost testate pozitiv

    Alte 390 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi, 13 august, în Republica Moldova, dintre care 8 în regiunea transnistreană. Numărul total de cazuri în stânga Nistrului a ajuns la 1647.
    ULTIMA ORĂ! Numărul cazurilor noi de COVID-19 rămâne ridicat. Alte 390 de persoane au fost testate pozitiv