„Dacii din Kazahstan”, uitaţi în deportări – Ziarul de Gardă
  • „Dacii din Kazahstan”, uitaţi în deportări

    „Dacii din Kazahstan”, uitaţi în deportări
    de
    21 aprilie 2011 | 12:32

    Interviu cu Nicolae Plushkis, preşedintele Societăţii Culturale a Românilor din Karaganda (Kazahstan), „Dacia”

     

    Anchetă

    Potrivit ultimelor statistici oficiale, în Kazahstan locuiesc peste 20 de mii de români moldoveni. Societatea Culturală «Dacia» – singura organizaţie etno-culturală românească – a fost înfiinţată în 2005, pe 29 aprilie, la Karaganda, cu contribuţia Ambasadei Rom âniei în Kazahstan şi a ambasadorului de atunci, Vasile Soare.

     

    — Cine sunt „dacii din Kazahstan” şi cum au ajuns în Asia Centrală?

    — Cei mai mulţi au ajuns de nevoie… Primii care au mers încolo sunt din perioada reformei agrare a lui Stolîpin, mijlocul secolului XIX. Li s-a promis pământ şi au mers după pământ. Au mers cu carele cu boi, cu cai, drum lung, de vreo şase luni, şi când au ajuns în Kazahstan şi au văzut ce fel de pământ e acolo, că nu creşte nimic, mulţi au făcut cale întoarsă, dar o bună parte nu au mai avut curajul să se întoarcă şi au rămas.

    Publicitate

    — Reforma lui Stolîpin a fost, de fapt, o momeală, ca şi construcţiile comsomoliste de mai târziu… Era o politică de rarefiere a elementului românesc din Basarabia, pământul fiind un pretext…

    — Aşa este. Şi au mers, de altfel, cei mai buni, elitele ţărănimii. Până la urmă, a fost un export de populaţie, dusă departe de lumea ei, de neam, de ţară, de tradiţie, aşa ca să se piardă în hăurile Asiei. Acesta a fost primul val, ca să zic aşa. Valul doi a fost după 28 iunie 1940, când s-au început deportările. A fost marea noastră tragedie… Luaţi noaptea, prin surprindere, arestaţi, băgaţi în vagoane ca dobitoacele şi duşi departe de casă, fără ştirea nimănui, decât a celor care i-au dus. Valul trei au fost prizonierii români, care au fost deportaţi în Kazahstan în 1943, unde au existat 24 de lagăre de prizonieri militari şi civili. După moartea lui Stalin au fost eliberaţi şi o bună parte s-au întors acasă, dar cineva, totuşi, a rămas. Care era faza? Condiţiile în lagăr erau insuportabile şi exista o lege la sovietici, că dacă cineva dintre localnici – mă refer la femei – se căsătorea cu un prizonier, acesta avea un regim mai liber, o ducea mai uşor, ziua mergea în lagăr la muncă, iar seara se întorcea în familie… Avem cazuri concrete, nu e o poveste, avem familia Cotoi, avem familia Braşoveanu – şi nu sunt singurele. Deci a fost o situaţie de force-majeure şi o parte au ales să se salveze în acest fel de la pierzanie… După prizonieri, vine valul deportărilor din 1949, marele prăpăd, când a fost ridicată în Kazahstan floarea românimii din Basarabia şi Bucovina… A urmat, peste alţi doi ani, valul deportărilor de la 1951, după care a venit desţelinirea şi toate celelalte proiecte comsomoliste, care te duceau în toată Uniunea Sovietică, inclusiv în Kazahstan.

    „Unii îşi pun întrebări, alţii nu. Asta-i diferenţa…”

     

    — De ce „Dacia” şi nu altfel, de ce v-aţi dus atât de departe în istorie?

    — Păi de ce? Pentru că atunci când am dat să ne organizăm într-o asociaţie, nu ne puteam înţelege: unii ziceau că suntem moldoveni, alţii că suntem români. Şi atunci i-am întrebat şi pe unii, şi pe alţii: „Cine vă sunt strămoşii?” şi răspunsul a fost acelaşi: „Dacii”. Păi, atunci să ne numim „Dacii” şi am pus punct. Aşa a fost.

    — Există divergenţe în Kazahstan între cei care-şi zic români şi cei care-şi zic moldoveni sau moldovenii sunt peste tot la fel?

    — Eu cred că e greu să-l lămureşti pe fiecare cine este. E acelaşi lucru ca şi în cazul limbii – în timp ce unii zic că vorbesc româneşte, alţii ţin morţiş că vorbesc moldoveneşte… Eu cred că depinde de cultura interioară a fiecăruia, că toţi am trecut prin aceeaşi maşină de tocat minţile şi la toţi ni s-au spus aceleaşi lucruri, numai că unii şi-au pus întrebări, iar alţii nu. Aşa şi continuă. Asta-i diferenţa. Am asistat odată, fiind în România, la o discuţie dintre o doamnă de-a noastră şi o vânzătoare, într-un magazin. Doamna vroia să facă o cumpărătură pentru soţ şi cere: „Daţi-mi, vă rog, o trubcă”, la care vânzătoarea întreabă: „Ce fel de trubcă?”. De „curit”, răspunde doamna. „Ce-i acela „curit”?”, întreabă iar vânzătoarea. Văd că lucrurile se complică, intervin şi-i explic că e vorba de o pipă sau lulea. După ce face cumpărătura, doamna îmi zice: „Vezi, măi Nicule, da’ tu zici că noi şi ei vorbim aceeaşi limbă. Ai văzut că nu a înţeles ce i-am cerut?”…  Asta-i, din păcate, situaţia. Şi în Kazahstan, ca şi la Chişinău.

    —  Cât de mulţi „daci” sunteţi în Kazahstan?

    — În Karaganda suntem cei mai mulţi, în jur de 4 mii. Karaganda este o zonă minieră… mine de cărbune, nu departe avem Djeskazganul cu cel mai mult cupru din lume, mai sunt minele de uraniu, sunt carierele de piatră, de marmură, granit, deci sunt sfere de activitate în care se câştigă bine. După Karaganda vine regiunea Kustanai, la hotar cu Rusia, unde sunt circa 3 mii de români, în Alma-Atî – vreo două mii şi ceva, apoi la Ust-Kamenogorsk – lângă Altai, la Cimkent, unde e vară permanent, în Djambul (acum Taras), apoi în regiunea Petropavlovsk, în Pavlodar… şi mai sunt în Tadik Kurda, care e o zonă cu climă blândă, prielnică pentru agricultură… aşa că suntem, „noi încă nu am murit“, după cum îi place să zică reputatului nostru poet basarabean de la Karaganda Simion Plămădeală. Ultimul recensământ a arătat peste 20 de mii de „români şi moldoveni”, deşi, în realitate, suntem mult mai mulţi, numai că o parte şi-au ascuns originea, pentru că altfel era imposibil să faci o carieră la sovietci – avem exemple concrete când s-au scris ruşi sau ucraineni, iar alţii au renunţat la obârşie ca urmare a urgiei prin care au trecut. Frica.

    „Am fost uitaţi în anul 1940, 1949 sau 1951…”

     

    — Deportările sunt o temă deschisă în Kazahstan? La Chişinău situaţia diferă de la o guvernare la alta.

    — În Kazahstan se vorbeşte deschis despre deportări. La toate nivelurile. S-au deschis mai multe arhive – şi cele legate de deportări, şi cele legate de prizonierii de război… A propos, după nemţi şi japonezi (50 de mii şi, respectiv, 15 mii) românii sunt pe locul trei – 7 mii de prizonieri, 1000 dintre care au rămas pe totdeauna în pământul Kazahstanului. Să ştiţi că kazahii au plătit şi ei preţ greu sovietizării. Colectivizarea din 1928 i-a costat pe kazahi două milioane de oameni din cele 7 milioane, câţi erau la vremea ceea.

    Publicitate

    — Cum arată Monumentul Deportaţilor, că gestul lui Nazarbaev a sensibilizat mai multă lume la Chişinău, unde încă nu avem un monument…

    — Este în stil cazah, a fost ridicat acum patru ani şi reprezintă o iurtă imensă fără acoperiş – dovada unei mari nenorociri… Este ca un avertisment adresat urmaşilor.  Anul acesta, de 31 mai, va fi inaugurat şi un muzeu al deportărilor, pe locul fostului lagăr Karlag din stepa Kazahstanului. 31 mai este în Kazahstan Ziua deportărilor staliniste. Să vedeţi ce se face în această zi la Memorial, câtă lume s-adună, participă toate ambasadele străine: din partea Rusiei, Armeniei, Georgiei, Ucrainei, României, Germaniei, Lituaniei, Azerbaigeanului şi aşa mai departe – din partea Moldovei nimeni, de parcă nici nu am avut deportaţi. Te doare sufletul. Noi nu rămânem de lume, ne alăturăm Ambasadei României, mergem împreună, depunem flori, dar nu înţeleg poziţia Chişinăului…

    — De vreo 6 ani la Chişinău se organizează, periodic, aşa-zisul Congres al diasporei moldoveneşti. De câte ori aţi fost la congres şi care este impactul lui pentru „Dacii“ din Kazahstan?

    — Nu vă pot spune nimic, aud acum de la Dumneavoastră, nu am fost invitaţi niciodată, în schimb suntem de fiecare dată invitaţi la Alba-Iulia, la Congresul Spiritualităţii Româneşti, mergem în vizite, mergem la simpozioane, la festivalurile folclorice în România, mergem aşa cum merg ruşii în Rusia sau ucrainenii în Ucraina, că e firesc să fie aşa, nu?

    — Şi relaţiile cu Chişinăul?

    — Zero. Şi nu că zero, dar zero… cu minus.

    — Cum explicaţi?

    — Nu am explicaţii, pentru că e vorba, totuşi, de Kazahstan – un teritoriu pe care încap cinci Franţe, o piaţă imensă de afaceri, pe care se înghesuie toţi, şi R. Moldova nu are în Kazahstan ambasadă. Dar nu că ambasadă, nici măcar un consulat onorific. E grav de tot, când te gândeşti că Kazahstanul mai este, pe lângă toate, şi un loc de martiraj pentru neamul românesc. Ambasada şi consulatul R. Moldova pentru Kazahstan se află la Moscova, la 3 mii de kilometri… Închipuiţi-vă ce face omul când are o problemă urgentă, că 3 mii de kilometri sunt, totuşi, o distanţă, şi nu e vorba de un om şi nici de o mie.

    — Dar nu aţi căutat să vedeţi ce zic Externele de la Chişinău?

    — Am sperat să ne întâlnim anul trecut cu premierul Vlad Filat. Era vorbă să vină într-o vizită oficială în Kazahstan, am crezut că ne vom putea întâlni şi pune la punct relaţiile, dar vizita s-a contramandat şi lucrurile au rămas pe vechi. În 20 de ani de independenţă, nu şi-a amintit nimeni niciodată de noi. Am fost uitaţi, probabil, în anul 1940, 1949 sau 1951. Ca pe timpul lui Stalin. Şi dacă nu ar fi fost să apară la Chişinău volumul de poezie „Departe-aproape: 100 de poezii româneşti din Kazahstan“, semnat de confratele şi poetul nostru Simion Plămădeală, la sigur că nu aveam a spune nimic despre relaţiile cu R. Moldova… Preşedintele României, Ion Iliescu, când a fost în Kazahstan, la deschiderea monumentului prizonierilor români, ne-a vizitat. Mai încoace, ne-a vizitat ministrul de externe Cioroianu, a fost preşedintele Băsescu, care, după ce şi-a încheiat programul oficial, a venit la noi de la 200 de kilometri de capitală, cu tot cu miniştri, ne-am întâlnit, ne-am bucurat noi, s-au bucurat şi ei că existăm, că nu am uitat cine suntem, că ne păstrăm limba, tradiţiile… De Ambasada României nici nu mai vorbim, aici suntem ca acasă. Din 2005, de când există Societatea „Dacia”, tot sprijinul l-am avut de aici. Totul a început pe vremea fostului ambasador Vasile Soare şi a continuat cu actualul, Emil Raţă, care, de altfel, ne-a organizat, inclusiv, deplasarea noastră la acest eveniment editorial de la Chişinău. Datorită Ambasadei României şi Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, începând cu 2006, noi am putut ajunge în România şi la mare, şi la munte, am vizitat mai multe locuri istorice, am făcut un tur şi pe la Mănăstirile din România, avem copii la studii în România – unii au rămas acolo, alţii s-au întors, şi-au aranjat viaţa în Kazahstan după facultate…

    — Statul kazah recunoaşte diplomele de studii din România?

    — De ce mă întrebaţi?

    — Pentru că la Chişinău până acum doi ani era o mare problemă.

    — Nu, acolo nu există aşa ceva.

    „Nu e simplu să renaşti. Dar e posibil”

     

    — Cum e să trăieşti departe de tradiţie, într-un spaţiu lingvistic, cultural şi spiritual cu totul străin?

    — Atunci, după 1940, poate că a fost greu şi, la sigur, a fost, iar acuma – nu vreau să idealizez, dar nu avem probleme care să ne complice existenţa. În parlamentul kazah există o Asamblee a popoarelor din Kazahstan. Fiecare comunitate netitulară este reprezentată în această Asamblee şi toate problemele pe care le avem se discută aici, după care se iau decizii la nivel oficial. Există o deschidere foarte largă în acest sens, ne putem dezvolta pe plan etno-cultural şi spiritual atât cât ne dorim. De doi ani există şi nişte dotaţii de la buget, mici dar există, însă norocul nostru mare e Ambasada României. De aici avem tot sprijinul, în toate. Avem o relaţie pe „zece” şi am fi avut-o, poate, la fel, şi cu ambasada R. Moldova. Dacă ar fi existat.

    — Sunt foarte mulţi ani – 150 – de la primul exod din perioada stolîpinistă, mai ţine lumea „de acolo” la relaţiile de rudenie cu cei „de aici”, mai sunt ataşaţi de Moldova ori a trecut prea mult timp ca să mai rămână loc şi pentru afecţiuni?

    — E greu să rupi nişte relaţii de sânge, aşa că ele au rămas. Şi cei din prima generaţie, şi cei din a doua şi a treia – toţi au pe cineva în Moldova şi se ţin de neamuri. Dar aici depinde foarte mult de faptul cât de tare a fost tradiţia acestor relaţii în fiecare familie. Vreau să spun că nu e simplu să renaşti. Dar e posibil.  Şi noi căutăm să facem acest lucru în cadrul şcolii duminicale, pe care o avem la „Dacia”. În clasă, pe un perete, avem toţi domnitorii principatelor române, iar pe altul, clasicii literaturii române. Aici învăţăm şi reînvăţăm Limba, acelaşi lucru îl facem şi cu Istoria.  Avem şi un colectiv folcloric, „Dorule”, care este şi el o şcoală de renaştere a tradiţiilor populare. Sărbătorim împreună cu Ambasada României, pe 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, mai sărbătorim Ziua Limbii Române pe 31 August, anul acesta am sărbătorit Ziua lui Eminescu, Ziua lui Grigore Vieru; Mărţişorul îl sărbătorim aşa, după tradiţii, cu mărţişoare… Nu suntem pierduţi, nu. Păcat că nu ne vine nimeni şi de la Chişinău… nu vin artiştii, nu vin scriitorii.

    — Cine profesează la şcoala duminicală?

    — Păi acum mai mult o fac eu, dar o am ca ajutor şi pe fiică-mea – copiii mei cunosc bine româna, fiica e studentă la limbi străine la Universitatea din Karaganda, cunoaşte metodica predării, aşa că avem cu cine, avem şi cu ce: abecedare, cărţi, material ilustrativ… Când ne-a vizitat dl Băsescu, a venit cu 14 colete de cărţi, o bogăţie enormă. De altfel, noi am reuşit să deschidem la Biblioteca regională din Karaganda, din donaţiile noastre, şi o secţie de literatură română, iar acuma, dacă ne ajută Domnul, ne gândim să deschidem şi o biserică. Aşa că ne mişcăm.

    Congresul românilor din Kazahstan

     

    —  Cum sărbătoresc „dacii din Kazahstan” Paştele?

    —  Ca la români, cu pască, cu ouă, după tradiţie…

    Publicitate

    —  Dar Crăciunul – pe vechi, pe nou?

    —  Îl facem şi pe nou, dar mai mult pe vechi, pentru că bisericile la care mergem sunt ruse şi, respectiv, şi sărbătorile le facem după rânduiala bisericii. Dar l-am avut nu demult în vizită pe părintele Sebastian Lican, un foarte bun preot român din Novosibirsk, iar aici, la Chişinău, am reuşit să discut şi cu cineva dintre clericii Mitropoliei Basarabiei, ca să vedem cum putem oficializa o parohie românească.

    — Cât de des vorbiţi româneşte? Şi cu cine?

    — Mai des în familie. Şi când ne întâlnim între noi, cei de la „Dacia”. Nu e o problemă. Dar nu fiecare o face. Mult depinde de familie. Avem cazuri când ambii părinţi vorbesc limba, iar copiii – nu. Sau, în 3-4 ani de zile, gata, îl auzi că a uitat limba. Nu ştiu, depinde de om. Pentru mine e o mândrie să vorbesc limba în care m-am născut, să îmbrac un costum naţional, să intru în horă (când e cazul), să recunosc că sunt român, dar… lumea e diferită. Bănuiesc că lucrurile astea au rămas din perioada anilor ‘70, când era ruşine să spui că nu eşti rus ori să vorbeşti altă limbă decât rusa.

    — Dumneavoastră, pe care muchie de val aţi ajuns în Kazahstan?

    — Eu am plecat în anii ‘80, aveam 22 de ani. Intrasem într-un impas. Absolvisem Institutul Pedagogic „Ion Creangă“, îmi doream foarte mult să devin profesor de sport… asta a fost pasiunea mea, dar nu a fost să fie şi mi-am luat lumea în cap. Iniţial am ajuns la Djeskazgan, am lucrat în mina de cărbune, după care am obţinut ceea ce-mi doream: să ajung profesor de sport, antrenor… Acum sunt antrenor emerit al republicii, arbitru internaţional la baschet şi şef al Catedrei de sport de la Universitatea de Business şi Drept din Karaganda.

    — Veniţi des în Moldova?

    — Păi… nu am mai fost de 15 ani.

    — Şi cum aţi regăsit-o, după 15 ani?

    — Mă doare să spun… Am fost la Călăraşi, la mormântul mamei, şi m-am îngrozit de atâta paragină, case părăsite, drumuri distruse, am auzit că lumea pleacă tot mai mult, nu mai are la ce rămâne. Nu mi-am închipuit că poate fi aşa. Eu peste tot şi la toţi le spun că Moldova e o gură de rai, dar am găsit cu totul altceva.

    — În Kazahstan e altfel?

    — Faţă de ceea ce am văzut aici, nu se compară… Vă dau un singur exemplu: dacă aici benzina ajunge la 1 Euro, acolo cea mai scumpă benzină e la 47-48 Eurocenţi. Dar nu e vorba doar de benzină. Nivelul de viaţă în Kazahstan şi în R. Moldova e de necomparat.

    — Ce ştie lumea în Kazahstan despre Moldova?

    — Ceea ce spun posturile de televiziune din Rusia. O altă părere nu există. Bine, ai noştri cunosc situaţia, că mai este şi internetul, mai citim presa de la Chişinău pe internet, dar restul cred ceea ce spune Rusia.

    — Cel mai imediat proiect, pe care-l aveţi la „Dacia“?

    — Anul acesta, de 31 mai, vreau să convoc un congres al tuturor românilor/moldovenilor din Kazahstan. Suntem mulţi, dar izolaţi. Vreau să vedem ce putem face ca să ne ţinem împreună. Poate că reuşim mai multe, inclusiv deschiderea unui consulat onorific al R. Moldova la Karaganda, dacă ambasadă nu avem. Să ştiţi că avem în Kazahstan o pleiadă întreagă de intelectuali basarabeni, dar care nu sunt cunoscuţi la Chişinău. E ca şi cazul poetului Simion Plămădeală.

    — De altfel, cum apreciaţi evenimentul editorial de la Chişinău, care este o premieră absolută şi pentru R. Moldova: trei cărţi despre românii din afara României, inclusiv volumul „Departe-aproape: 100 de poezii româneşti din Kazahstan”, semnat de confratele şi colegul Dumneavoastră de la „Dacia“, Simion Plămădeală, care, plecat de 55 de ani din Basarabia, vorbeşte româneşte de parcă nu a plecat niciodată.

    — Când a apărut varianta electronică a cărţii, foarte sugestivă, de altfel, în titlul ei cu acest „departe-aproape”, am trimis-o peste tot în comunităţile româneşti din străinătate, iar faptul că ea a văzut lumina zilei în Basarabia e ceva de la Dumnezeu. E meritul, întâi de toate, al „călătorului prin românime”, Vasile Şoimaru – după cum se autoidentifică, şi, desigur, al celor care au sprijinit financiar  editarea şi lansarea cărţii la Biblioteca „B.P. Hasdeu”. A fost un eveniment excepţional, care va fi continuat de noi la Karaganda.

    — Ar fi greu să reveniţi în Moldova?

    — Personal aş reveni, dar mă gândesc ce să fac cu „Dacia”? Dacă plec, dispare. Moşii mei de acolo ştiţi ce-mi zic când mai vorbim ba de-o problemă, ba de alta? „E crucea ta şi trebuie s-o duci”.

    — Doamne ajută!

    Pentru conformitate, Petru GROZAVU

    Publicitate
    Publicitate
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.



  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    În ediția ZdG din 10 februarie, găsiți o anchetă despre sediul pe care îl închiriază Agenția Națională pentru Reglementare Energetică, o clădire luxoasă, cu cinci etaje, aproape de centrul Chișinăului. Astfel,…
    Citiți joi în ZdG: detalii despre cele 7 milioane de lei pe an – chiria sediului ANRE, ce ajung la un om de afaceri cercetat penal, interviu cu ministrul Apărării și detalii despre activitatea instituției Avocatului Poporului

    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    După ce Guvernul a decis prelungirea, până la 31 decembrie 2022, a termenului de schimbare a legitimațiilor de veteran de război de model vechi cu cele de model nou, în R. Moldova continuă procedurile de evalua…
    Teste pentru eliminarea „veteranilor falși”

    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    Tot mai mulți tineri din R. Moldova aleg să studieze la instituții de învățământ superior de peste hotare. Motivele deciziei de a pleca sunt diverse: de la calitatea precară a studiilor la nerecunoașterea diplo…
    Ziua Internațională a Studenților: Student din R. Moldova peste hotare vs student străin în R. Moldova

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    VIDEO/ Un fost angajat de la „Spații Verzi” afirmă că primea indicații de la conducerea întreprinderii să defrișeze copaci fără întocmirea actelor necesare

    Nicolae Melnic, un fost maistru pe defrișări în cadrul Întreprinderii Municipale „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”, sectorul Ciocana, susține că a primit indicații la telefon de la conducerea întrepr…
    VIDEO/ Un fost angajat de la „Spații Verzi” afirmă că primea indicații de la conducerea întreprinderii să defrișeze copaci fără întocmirea actelor necesare

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler

    Memur Maaşı Hesaplama

    - dinamobet.club - bahsegel.club - cratosbet.club -
    casinovale.club
    -
    süperbetin
    - benjabet -

    kolaybet

    -
    betgaranti
    - jojobet.pro -

    mersin eskort

    - eskort - eskort eskişehir -
    web tasarım hizmeti
    -
    istanbul avukat
    - deneme bonusu veren siteler