Avocaţi care cunosc legea şi avocaţi care cunosc judecătorii

Interviu cu Alexandru Postică, avocat, director executiv al „Promo-Lex”, ONG

— Dle Postică, cum este, în R. Moldova, relaţia dintre avocaţi şi judecători? Până în 2009 şi după 2009?

— Depinde la care anume avocat şi judecător vă referiţi. Cred că, la acest moment, mai este valabil proverbul: sunt avocaţi care cunosc legea şi sunt avocaţi care cunosc judecătorii. Spun cu regret acest lucru. Nu cred că s-a produs vreo schimbare după anul 2009. Nu cred că s-au schimbat multe lucruri în acest an.

— Este adevărat că, deseori, o decizie favorabilă poate fi obţinută doar dacă avocatul se „înţelege” bine cu judecătorul şi cu procurorul?

— Problema corupţiei în sistemul de justiţie mai rămâne una valabilă şi acest lucru poate fi constatat reieşind din rapoartele mai multor organizaţii, precum şi din numărul mare de cetăţeni care invocă o atitudine incorectă a judecătorilor, avocaţilor şi procurorilor. Personal, nu cunosc avocaţi care s-ar „înţelege” cu judecătorii, prin urmare, pot judeca despre acest fenomen doar reieşind din aceste rapoarte.

— Cum poate un simplu cetăţean să se protezeje de avocaţii şmecheri şi de profitori?

— De multe ori cetăţenii sunt vinovaţi de ce li se întâmplă. Or, ei înşişi caută avocaţi „şmecheri”, care le-ar rezolva problemele. Ei evită să parcurgă căile oneste în soluţionarea litigiilor judiciare. Prin urmare, dacă la angajarea unui avocat cetăţeanul urmăreşte ca acesta să soluţioneze cu orice preţ cauza în favoarea sa, înseamnă că acceptă un comportament neonest al avocatului. Pentru el nu contează atitudinea faţă de oponentul său, dar nici faţă de actul de justuţie. În astfel de cazuri, la finele procesului, ar putea beneficia şi el de un comportament similar. Cel mai important criteriu de testare şi de protejare este semnarea contractului de prestare a serviciilor juridice, care ar trebui să includă foarte clar obligaţiunile avocatului şi indicarea onorariilor reale ale acestuia. La această etapă a relaţiilor, clientul ar putea înţelege exact cu cine anume are de a face, reieşind din atitudinea şi comportamentul avocatului.

— Cum pot fi identificaţi avocaţii oneşti?

— Cred că majoritatea avocaţilor sunt oneşti, fiecare ţine la numele său şi la reputaţia sa. Fiecare avocat înţelege că, în cazul în care va avea un comportament neonest, ar putea rămâne fără clientelă pe viitor. Un avocat onest este cel care nu-şi supraestimează calităţile şi capacităţile şi nu promite orice decizie convenabilă clientului. După acest criteriu pot fi identificaţi avocaţii oneşti, care mizează pe profesionalism şi nu pe tranzacţii ilicite în soluţionarea cazurilor judiciare.

— În ce situaţie se află acum şcolile cu studiere în limba română din regiunea transnistreană?

— Elevii şi profesorii din şcolile cu predare în limba română din regiunea transnistreană sunt în aceeaşi situaţie în care s-au aflat până în 2004. Ei muncesc şi îşi fac studiile în condiţii pline de stres. Incertitudinile planează peste ei, iar zilele le sunt pline de „surprize” neplăcute, cum ar fi geamuri sparte, deconectări de la anumite servicii, raiduri ale organelor locale etc.

— A fost sau nu pronunţată la CEDO o decizie în cazul Liceului de la Tighina?

— Hotărârea CEDO pe marginea problemelor celor trei instituţii cu predare în limba română, am în vedere Liceul „Evrica”din or. Râbniţa, Liceul „Alexandru cel Bun” din Tighina şi Liceul „Ştefan cel Mare” din Grigoriopol, nu a fost emisă deocamdată. După audierile care au avut loc în iunie 2009 la Strasbourg, suntem încă în aşteptarea emiterii unei hotărâri a Înaltei Curţi. În anul 2010, sperăm, verdictul va fi pronunţat.

—  Care sunt cele mai grave încălcări ale drepturilor cetăţenilor din stânga Nistrului?

— Nu cred că ar exista vreun drept care nu ar fi încălcat în această regiune necontrolată de autorităţile R. Moldova. La acest moment, cele mai grave probleme sunt lipsirea de libertate a persoanei, detenţia în locuri improprii pentru detenţie, aplicarea torturii şi a relelor tratamente, lipsa accesului la justiţie pentru oricare dintre aceste violări. Mai nou, devin tot mai frecvente problemele legate de recrutarea tinerilor pentru încorporarea în aşa-zisa armată transnistreană. Sunt imposibil de soluţionat astăzi şi probleme ce apar în legătură cu proprietăţile R. Moldova din stânga Nistrului.

— Este sau nu aptă justiţia R. Moldova să soluţioneze aceste cazuri?

— Justiţia R. Moldova nu este aptă să rezolve aceste probleme, pe motiv că nu s-a făcut mai nimic pentru redresarea lucrurilor din acest domeniu. Pe parcursul ultimilor 18 ani de negocieri în problema transnistreană, s-a acordat atenţie specială doar problemelor de ordin economic şi politic. Cele de ordin juridic au fost date uitării, nemaivorbind de situaţia drepturilor omului în regiune. Autorităţile centrale sfidează prevederile Convenţiei Europene şi deciziile Înaltei Curţi de la Strasbourg, continuând să neglijeze funcţiile lor de bază în procesul de anchetare a cazurilor de violare a drepturilor omului, acoperindu-se cu rezerva formulată la Convenţie, care a fost constatată drept nevalabilă de CEDO.

— De curând aţi declarat că activitatea de întreprinzător în zona de securitate este pe cale de dispariţie. Care sunt cauzele?

— Acest lucru se datorează autorităţilor, care, în imposibilitatea de a securiza hotarul de est, cu Ucraina, a instituit posturi peste posturi în zona de securitate. Din această cauză, antreprenorii care încearcă să activeze în această zonă sunt lipsiţi la elementara libertate de deplasare, fiind verificaţi ori de câte ori trec aceste posturi şi fiind catalogaţi drept contrabandişti.

— Cum poate fi soluţionată real problema restituirii bunurilor deportaţilor, care, din an în an, rămân tot mai puţini în viaţă?

— Real, această problemă poate fi soluţionată foarte simplu – tuturor celor cărora le-a fost confiscată, naţionalizată sau luată în alt mod averea, precum şi moştenitorilor acestora, trebuie să li se restituie tot ce le-a fost luat. Autorităţile ar trebui să conştientizeze importanţa acestui principiu şi trebuie evitate tertipurile, inclusiv cele judiciare, în raport cu aceşti oameni. Practic, majoritatea actelor emise de autorităţi au condus la complicarea mecanismului de restituire. Această problemă trebuie privită prin prisma a două aspecte: de procedură şi financiară. Ambele pot fi soluţionate. Procedura de soluţionare a cererilor de restituire este defectă, deoarece cererile sunt examinate de organe care vor fi obligate să achite ulterior sumele adjudecate. Prin urmare, credibilitatea în raport cu aceste instituţii este una îndoielnică, acestea fiind interesate de a tergiversa examinarea cererilor sau de a diminua sumele care urmează a fi rambursate. Un argument al lipsei de concordanţă în acest domeniu sunt numeroasele cauze care se află pe rol în instanţele de judecată. Cred că ar trebui să fie elaborată o altă procedură de examinare a cererilor de către o comisie independentă. Problema financiară sau materială la fel poate fi soluţionată, există mai multe mecanisme care au fost aplicate în alte ţări care s-au confruntat cu aceleaşi probleme. Încă în anul 2004, am înaintat mai multe propuneri de modificare a actelor normative din domeniul respectiv. Cred că nu e prea târziu să se revină la acele propuneri.

— Sunteţi avocatul grupului de istorici care au contestat în instanţa de judecată acordarea titlului de doctor în ştiinţe lui Victor Stepaniuc. Cum evoluează acest caz?

— Într-adevăr, au fost invocate mai multe argumente ale ilegalităţii acordării titlului de doctor în ştiinţe lui Victor Stepaniuc. Cele mai multe dintre aceste argumente au o bază probatorie foarte mare. Sunt convins de veridicitatea acestor probe şi argumente şi cred că ele ar trebui să determine Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare al R. Moldova să-şi revizuiască decizia de acum doi ani cu privire la atribuirea lui Victor Stepaniuc a titlului de doctor în ştiinţe. Litigiul actual ţine nu atât de contestarea titlului acordat lui Stepaniuc. De fapt, a fost contestat refuzul Consiliului de a furniza informaţia solicitată, cu obligarea acestuia de a crea o comisie specializată. Deşi informaţia încă nu a fost furnizată, Consiliul a creat o comisie în atribuţiile căreia intră şi expunerea asupra legalităţii acordării titlului de doctor în ştiinţe lui Victor Stepaniuc. Având în vedere că Consiliul a recunoscut încălcarea Legii privind accesul la informaţie şi a Legii cu privire la petiţionare, sper că instanţa de judecată va admite integral pretenţiile grupului de istorici.

— Aţi declarat, într-un context, că după evenimentele din aprilie s-a redus semnificativ numărul întrunirilor publice. Cum explicaţi această situaţie, dat fiind faptul că avem o guvernare democratică?

— Într-adevăr, comparativ cu anul 2008, în a doua jumătate a anului 2009 au fost înregistrate mai puţine întruniri. Cred că asupra acestui fapt şi-au spus cuvântul acţiunile colaboratorilor de poliţie şi, în ansamblu, ale sistemului de justiţie, în urma întrunirilor din 6 şi 7 aprilie 2009. Nu cred că după astfel de experienţe cineva ar putea spune că se simte protejat de organele de drept, care, în loc să apere cetăţenii, au maltratat fizic şi psihic numeroşi protestatari. Nu este exclus că aceste acţiuni au constituit o tactică a responsabililor de atunci, în urma căreia populaţiei să-i treacă pofta de acţiuni publice. Unde mai pui că şi declaraţiile Ministerului Afacerilor Interne, făcute publice în aprilie 2009, au băgat frica în oameni, care şi aşa nu aveau curajul de a mai ieşi în stradă să-şi exprime liber opinia. Cât ţine de situaţia curentă, văd că, în primele luni ale anului 2010, au avut loc numeroase întruniri. Sper că această situaţie nouă va ajunge să reprezinte un indice pozitiv în sensul fortificării încrederii în organele de drept.

— Aţi reprezentat la CEDO, în mai multe dosare, părţile vătămate. Din vina cui R. Moldova continuă să piardă aceste dosare?

— Cu siguranţă, este vina sistemului judiciar defectuos. Deşi există o legislaţie bună în multe domenii, se pare că cei care aplică această legislaţie nu pot uita de trecutul în care, înainte de a lua o decizie, trebuia să se consulte cu „şefii” sau cu „sponsorii”, care le spuneau ce fel de decizie să ia.

— Acum câteva zile, Voronin afirma că toate acuzaţiile făcute la adresa ex-preşedintelui CSJ, Ion Muruianu, sunt neîntemeiate. El susţine că avocaţii sunt de vină pentru eşecurile R. Moldova la CEDO. Dvs. ce credeţi?

— Nu pot fi de acord cu această opinie a lui Vladimir Voronin. În realitate, avocaţii sunt cei care contribuie la perfecţionarea sistemului de drept din R. Moldova. Anume datorită avocaţilor sunt scoase în prim-plan problemele cu care se confruntă sistemul de protecţie a drepturilor omului. Numărul mare de condamnări la CEDO demonstrează că, deseori, sistemul judecătoresc este incapabil să facă regulă la nivel naţional. Cât priveşte conducerea CSJ, cred că orice judecător ar trebui să se bucure de cea mai înaltă reputaţie şi încredere a societăţii, judecătorul prin toate acţiunile sale trebuie să sporească încrederea societăţii în puterea judecătorească, şi nu să o submineze. În cazul în care el nu este apt să facă acest lucru, cred că nu are niciun drept să mai facă justiţie.

— Am scris despre avocaţii care au şantajat şi au estorcat bani de la victimele evenimentelor din aprilie 2009, pentru a-i slava din subsolurile poliţieneşti. Cunoaşteţi cumva dacă vreo autoritate s-a autosesizat?

— Într-adevăr, s-au purtat numeroase discuţii pe marginea judecării ilegale a cauzelor de către judecători, a maltratării de către poliţişti, dar nimeni nu a abordat chestiunea legată de comportamentul altor actori ai acelei mari tragedii. Mă refer la avocaţi, procurori şi asistenţi medicali din cadrul comisariatelor de poliţie, dar şi din afara lor. Odată ce au fost demişi şi sancţionaţi judecătorii, au fost suspendaţi din funcţii poliţiştii, nu văd de ce avocaţii care au estorcat bani de la victime, sau nu şi-au îndeplinit onest meseria, ori procurorii care au instrumentat ilegal procesele ar trebui să fie exoneraţi de răspundere. Cu părere de rău, nu am auzit ca colegii de breaslă să fie sancţionaţi, deşi s-au constatat multe abateri de la lege comise de ei.

— Cum pot fi evitate astfel de metode de „apărare”?

— Cred că, în R. Moldova, nu există cultura unor relaţii dintre client şi avocat. De obicei, clienţii nu-şi cunosc drepturile, iar avocaţii nu explică destul de clar care sunt limitele atribuţiilor lor. Cred că atât Ministerul Justiţiei, cât şi Baroul Avocaţilor ar trebui să întreprindă acţiuni în vederea promovării cunoştinţelor în acest domeniu în rândul cetăţenilor, dar şi al avocaţilor.

— La ce etapă sunt acum dosarele tinerilor torturaţi în aprilie pe care le gestionează Asociaţia Promo-Lex?

— Avem vreo 20 de cazuri. Unele au ajuns în judecată, majoritatea, însă, sunt pe la procurori, care mai investighează. Este dificil să identifici astăzi poliţiştii care au torturat tinerii. Mulţi şi-au fabricat nişte alibiuri plauzibile. Ei aduc probe că în ziua şi la ora respectivă nu s-au aflat la Chişinău, bunăoară.

— Dar comisarul general de atunci, Vladimir Botnari, ce probe a adus ca să fie cercetat după un articol atât de blând, neglijenţă în serviciu?

— Este adevărat, învinuirile care sunt aduse ex-ministrului de Interne, Gheorghe Papuc, şi ex-comisarului general, Vladimir Botnari, sunt cele mai blânde. Nu cunosc ce probe o fi adus ei pentru a fi calificaţi atât de blând. Este cert, însă, că sunt şi alte infracţiuni care ar fi putut fi imputate acestora. Inclusiv, complicitate la tortură, favorizarea infracţiunii. În virtutea funcţiilor deţinute ei trebuiau să intervină şi să oprească tortura. Ce o fi făcut în noaptea de 7 spre 8 aprilie comisarul general de atunci, Vladimir Botnari, când, în instituţia condusă de el, de pe Tighina, 6, se auzeau răcnete de moarte? E o întrebare la care organele de anchetă ar trebui să ofere un răspuns cetăţenilor.

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate,
Tatiana EŢCO