Principală  —  IMPORTANTE   —   R. Moldova înaintează cerere de…

R. Moldova înaintează cerere de aderare la Uniunea Europeană. Președinta Sandu a semnat documentul în acest sens: „Cererea o vom adresa președintelui francez Macron”

R. Moldova a înaintat cerere de aderare la Uniunea Europeană (UE). Un anunț în acest sens a fost făcut joi, 3 martie, de către președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul unui briefing de presă.

Șefa statului, însoțită de prim-ministra Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului Igor Grosu, a semnat documentul în acest sens.

„Astăzi semnăm cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Ea este adresată domnului Emmanuel Macron, Președintele Franței, țara care astăzi deține Președinția Consiliului Uniunii Europene. Cererea o depunem în următoarele zile la Bruxelles. Republica Moldova trebuie să aibă un parcurs european clar. Suntem pregătiți să facem totul pentru realizarea acestui obiectiv național fundamental. Cetățenii au ales această opțiune. Ei văd viitorul țării noastre în Uniunea Europeană. Știm care sunt pașii pe care trebuie să-i urmăm și suntem pregătiți de lucru. Pas cu pas, hotărât, vom parcurge toate etapele pentru a construi viitorul prosper și pașnic al cetățenilor din Moldova”, a declarat președinta R. Moldova, Maia Sandu.

Între timp, la Tbilisi, premierul georgian Irakli Garibaşvili a semnat deja joi, 3 martie, cererea de aderare a ţării sale la UE.

Citiți și: Maia Sandu: „R. Moldova va depune cerere de aderare la UE. Despre când și cum vom face acest lucru o să vă informăm neapărat”

R. Moldova și Georgie se vor alătura Ucrainei în eforturile de aderare, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky a cerut marţi UE să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul invaziei ruse din ţara sa.

Conform Agerpres, candidatura Ucrainei va fi discutată la summitul liderilor din UE de săptămâna viitoare. Parlamentul European a votat la 1 martie rezoluția care oferă o perspectivă europeană Ucrainei.

Membrii Parlamentului European au aprobat cu o majoritate covârșitoare o rezoluție prin care se recomandă statelor membre UE să depună eforturi pentru acordarea statutului de candidat Ucrainei la aderare

Preşedintele Volodimir Zelensky a semnat, luni, 28 februarie, cererea de aderare a Ucrainei la UE. Mai multe țări, inclusiv România, au anunțat că susțin aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Ţări care au oficial statutul de candidate la aderare sunt Albania, Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru şi Turcia. Cu toate acestea, negocierile de aderare sunt blocate sau trenează de mai mulţi ani.