Principală  —  IMPORTANTE   —   ULTIMA ORĂ/ Igor Dodon renunță…

ULTIMA ORĂ Igor Dodon renunță la mandatul de deputat în Legislativ: „Nu văd sensul să fiu în acest Parlament”

Președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, renunță la mandatul de deputat în Legislativul de la Chișinău. Anunțul a fost făcut luni, 18 octombrie, în cadrul unei conferințe de presă.

Cererea în acest sens urmează să fie transmisă secretariatului Parlamentului în timpul apropiat.

„Am luat decizia să refuz mandatul de deputat în Parlamentul de la Chișinău. Eu știu că unii acum se bucură sau se întristează. Eu, dacă sincer, nu văd sensul să fiu în acest Parlament. Eu consider că pot fi eficient în alte funcții”, a declarat liderul socialiștilor.

Igor Dodon susține că a propus formațiunii din care face parte ca funcția de președinte al PSRM să nu mai existe.

„Am luat decizia și colegii m-au susținut ca la Congresul PSRM care va avea loc peste două luni, să fie introduse modificări în statutul partidului pentru ca partidul să fie condus de un organ colegial de conducere. Astfel, peste două luni, dacă se vor vota la Congres aceste modificări, nu va exista funcția de președinte al Partidului Socialiștilor. Va fi organ colegial, organ executiv, care va alege un secretar executiv. Eu am propus să fie un număr de cinci membri, dar Congresul va decide. Colegii mi-au propus să rămân cel puțin în continuare președinte de onoare al partidului. Vreau să menționez este faptul că eu nu plec din partid”, a spus Dodon.

Liderul socialiștilor spune că de acum încolo va conduce asociația de afaceri „Uniunea moldo-rusă a antreprenorilor”.

„Vreau să menționez că „Uniunea moldo-rusă a antreprenorilor” a fost deja creată și a fost înregistrată la Chișinău în iunie anul acesta, iar principalele direcții ca șef al noii asociații de afaceri vor fi dezvoltarea relațiilor economice bilaterale între R. Moldova și Federația Rusă, atragerea investițiilor rusești în R. Moldova, asistența antreprenorilor moldoveni în stabilirea contactelor cu partenerii ruși, suport pentru tinerii antreprenori in lansarea diferite Start-Up, lansarea si susținerea diferite proiecte socio-umanitare”, a menționat liderul socialiștilor.

În urma alegerilor parlamentare din 11 iulie curent, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a obținut 63 de mandate, Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BECS) – 32 de mandate, iar Partidul Politic „ȘOR” – 6 mandate.

Igor Dodon, liderul PSRM, a ocupat în ultimele două decenii exclusiv funcții publice, dar a reușit să adune o avere de invidiat, să se odihnească în cele mai alese destinatii turistice și să-și promoveze rudele, prietenii și apropiații. Detalii aici.

Conform informațiilor din declarația depuse la CEC, Igor Dodon a raportat, pentru ultimii doi ani venituri salariale din funcția de președinte de țară de circa 548 de mii de lei. După încheierea mandatului, acesta a rămas șomer. Soția acestuia, Galina Dodon, a suplinit bugetul familiei cu circa 773 de mii de lei de la compania „Exclusiv Media” SRL, înregistrată pe numele consăteanului lui Dodon, Corneliu Furculiță, compania fiind vizată, încă în 2016, într-un dosar penal deschis pentru finanțarea ilegală a PSRM, dosar care deocamdată nu are o finalitate. Nu a avut finalitate, fiind clasat, iar procesul penal deschis după ce în spațiul public au apărut imagini video de la discuțiile dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, în care primul primea o pungă neagră, în timp ce-i spunea lui Plahotniuc să i-o dea „lui Costea și mâine o să-i dea lui Cornel, pentru că eu mâine la cinci zbor, el lunea trebuie să dea salariile”.