Remanieri în PAS? Igor Grosu anunță că în iunie va avea loc congresul formațiunii: „Va fi aleasă conducerea partidului”
Liderul PAS, Igor Grosu, președinte al Parlamentului, a anunțat că, pe 14 iunie 2026, va avea loc congresul formațiunii politice, în cadrul căruia va fi aleasă conducerea partidului. Decizia a fost luată sâmbătă, 28 martie, la ședința Consiliului Politic Național, unde au fost abordate „cele mai importante subiecte de pe agenda acestui an”.
„(…) Am vorbit și despre valorile partidului, despre faptul că integritatea este primordială și că nu va fi tolerat niciun caz de abuz sau nerespectare a principiilor pe care a fost fondat PAS.
Am punctat planurile pe anul 2026. Este un an al reformelor complicate, mai puțin populare, dar foarte necesare pentru a ne moderniza țara.
Am deschis deja negocierile tehnice pe toate capitolele de aderare, ceea ce înseamnă că ne ținem de agenda de reforme, dar e important să nu ne abatem din drum. Muncim pentru dezvoltarea țării, în primul rând, pentru ca viața tuturor oamenilor să fie mai bună și să ne câștigăm locul în familia europeană (…)”, a declarat Igor Grosu pe Facebook.
Igor Grosu deține funcția de președinte al PAS începând cu 15 mai 2022.