Principală  —  IMPORTANTE   —   Reacția PSRM după ce Stoianoglo…

Reacția PSRM după ce Stoianoglo a acuzat-o pe șefa statului că ar fi cerut să fie pornite dosare penale în privința lui Dodon și Greceanîi

„Fabricarea de dosare penale la comandă împotriva reprezentanților PSRM nu este o noutate, au fost cu zecile pe vremea guvernării Plahotniuc”, susțin reprezentanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a acuzat-o pe președinta R. Moldova, Maia Sandu, că ar fi cerut să fie pornite dosare penale în privința unor „reprezentanți ai actualei opoziții”, care, potrivit lui Stoianoglo, ar fi vorba despre Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Vladimir Voronin.

În context, membrii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) cer instituției prezidențiale să facă publică stenograma ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS) de pe data de 10 august.

„Știm că actualul regim este în imposibilitate să-și onoreze promisiunile electorale și încearcă să acopere acest lucru cu astfel de show-uri politice, de aceea se fac presiuni enorme asupra Procuraturii Generale, Agenției Naționale de Integritate și altor instituții să fabrice dosare la comandă împotriva opoziției. Cerem guvernării să înceteze acestea abuzuri împotriva opoziției, să se ocupe de gestionarea crizei pandemice și problemele urgente ale societății. Ținând cont de gravitatea celor enunțate de procurorul general, deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor cer instituției prezidențiale să facă publică stenograma ședinței Consiliului Suprem de Securitate din data de 10 august”, se arată într-o notă informativă a PSRM.

Potrivit reprezentanților fracțiunii parlamentare, juriștii PSRM pregătesc adresări către mai multe instituții internaționale în materie de drept și de respectare a democrației și supremației statului de drept, pentru a sesiza „gravele încălcări și abuzuri din partea actualei guvernări”.

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a acuzat-o pe președinta R. Moldova, Maia Sandu, că în cadrul ultimei ședințe a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), șefa statului ar fi prezentat o listă de persoane „inclusiv reprezentanți ai actualei opoziții” și ar fi cerut să fie trași la răspundere penală. Stoianoglo a îndeamnat Președinția să publice anexele cu numele celor pe care „guvernarea îi vrea cu dosare penale”.

Ziarul de Gardă a solicitat o reacție de la Președinție pe marginea declarațiilor făcute de procurorul general. Astfel, președinta Maia Sandu susține că declarațiile făcute astăzi de Stoianoglo „sunt false și iresponsabile”.

„La ședința CSS din 10 august s-a discutat despre faptul că membrii a două grupări criminale, implicați în cazuri mari de corupție, părăsesc nestingherit țara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri sau pentru a-i readuce în R. Moldova, ca să fie trași la răspundere. Nu s-a discutat despre dosare împotriva opoziției, așa cum dezinformează procurorul general. Înainte să facă declarații, dl Stoianoglo ar fi trebuit să consulte procesul-verbal al acelei ședințe la care el, apropo, nu a găsit de cuviință să se prezinte. Să aplice legea și să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupție – asta am cerut mereu procurorului general și asta am cerut la ședința CSS din 10 august. De fiecare dată, Alexandr Stoianoglo a venit cu justificări pentru lipsa de rezultate. Prin declarațiile de azi, actualul procuror general face front comun cu penalii, devenind instrument și complice în același timp, și își trădează frica față de acțiunile noii guvernări de curățare a sistemului. Nici dl Stoianoglo, nici corupții pe care încearcă să îi protejeze acesta nu vor putea opri cea mai importantă reformă de care are nevoie țara – curățarea sistemului judecătoresc și cel al procuraturii de influența grupărilor corupte”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, Alexandr Stoianoglo a anunțat că nu va merge vineri, 20 august, în Parlament, pentru a fi audiat pe marginea subiectului privind progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, din motiv că „legea nu prevede audierea procurorului general în plenul Parlamentului”.

Pe 20 august este programată o nouă ședință plenară a Parlamentului R. Moldova. Pe ordinea de zi a ședinței este inclus un singur subiect – audieri parlamentare privind progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar.

Alexandr Stoianoglo a fost deputat și vicepreședinte al Parlamentului, fiind ales pe listele Partidului Democrat din Moldova (PDM). Stoianoglo a intrat în politică în 2001, când a candidat pe listele PDM la funcția de deputat, fiind pe locul 8, în lista condusă de Ion Sturza, dar din care făceau parte și Dumitru Diacov sau Vladimir Filat. Relansarea în politică s-a produs după evenimentele din aprilie 2009, fiind, iarăși, al 8-lea în lista PDM la parlamentarele din iulie 2009. Imediat după alegeri, Stoianoglo a fost promovat în funcția de vicepreşedinte al Parlamentului. Și la parlamentarele anticipate din noiembrie 2010, Stoianoglo a candidat din partea PDM, fiind al 11 în lista electorală, pe primele două locuri aflându-se Marian Lupu și Vladimir Plahotniuc. Stoianoglo a ajuns deputat și a fost ales președinte al Comisiei securitate națională, apărare şi ordine publică.