Principală  —  IMPORTANTE   —   Răspunsul Administrației de Stat a…

Răspunsul Administrației de Stat a Drumurilor la informațiile despre faptul că fostul director al SIS, Vasile Botnari, ar activa în cadrul întreprinderii

Fostul şef al Moldatsa, Sorin Stati, a declarat public anterior că Vasile Botnari, fostul director al Serviciului de Informație și Securitate (SIS), vizat în dosarul cu privire la expulzarea ilegală a profesorilor turci de la Liceul „Orizont”, ar activa în calitate de consilier în cadrul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD).

ZdG a încercat atunci să obțină atât o reacție de la Vasile Botnari, cât și de la reprezentanții de la (ASD), care însă ne-au comunicat să le expediem o solicitare de informații.

La o distanță de două săptămâni de la publicarea știrii, directorul adjunct al ASD, Iurie Pașa, într-un răspuns la solicitarea ZdG, a precizat însă că Vasile Botnari nu activează în cadrul întreprinderii.

Informația despre faptul că Vasile Botnari ar activa în cadrul ASD ne-a fost comunicată anterior și de către o sursă a ZdG. Aceasta a precizat că Botnari ar fi consilier al actualului director general interimar al ASD, Veaceslav Potop, care figurează și el într-un dosar penal. Informația respectivă a fost făcută publică și de Sorin Stati, fost șef al Moldatsa:

„Vasile Botnari,  […] a ajuns acum să fie consilier la Administrația de Stat a Drumurilor. Acest lucru s-a întâmplat la insistența lui, ca să demonstreze tuturor că controlează situația și face parte din guvernare și probabil să cureze construcția drumurilor din finanțarea rusă”, a scris Sorin Stati pe pagina sa de Facebook.

Fostul director al SIS, Vasile Botnari, este unicul responsabil de expulzarea profesorilor turci de pe teritoriul R. Moldova. Declarația a fost făcută de procurorul general, Alexandr Stoianoglo, care a declarat că învinuitul și-a recunoscut vina. Dosarul în care fostul șef SIS este acuzat de abuz în serviciu a fost trimis în judecată în februarie 2020.

La etapa urmăririi penale, învinuitul a colaborat cu ancheta, fiind cercetat în stare de libertate.

Pentru această infracțiune, norma penală prevede până la 6 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.