Principală  —  IMPORTANTE   —   Preşedintele României a solicitat sprijinirea…

Preşedintele României a solicitat sprijinirea R. Moldova pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică, în cadrul unei videoconferințe cu președintele Consiliului European și alți lideri europeni

sursa: Administraţia Prezidenţială

Preşedintele României, Klaus Iohannis a solicitat sprijinirea R. Moldova pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică, în contextul crizei energetice actuale, în cadrul unei videoconferințe cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și alți lideri europeni, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie.

În perspectiva Summitului Parteneriatului Estic, care va avea loc în luna decembrie, la Bruxelles, preşedintele României a subliniat necesitatea sprijinirii de către Uniunea Europeană, prin măsuri concrete, a celor trei țări partenere care doresc consolidarea relaţiei cu Uniunea. În contextul crizei energetice actuale, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat sprijinirea R. Moldova pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale și energie electrică.

Președintele Klaus Iohannis a subliniat că majorarea semnificativă a prețurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetățenilor, întreprinderilor și, în special, asupra consumatorilor vulnerabili. Iohannis a evidențiat necesitatea identificării rapide de soluții eficiente pe termen scurt, deoarece „criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor țărilor Uniunii, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populației, cât și la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor din statele membre”.

Președintele României a atras atenția că este nevoie, totodată, și de o abordare pe termen mediu și lung, care să țintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar și pe cele ale pieței comune în domeniul energiei. Președintele Klaus Iohannis a subliniat, astfel, necesitatea unei abordări convergente la nivel european, care să vizeze soluții comune, integrate, pentru a coordona răspunsurile naționale și a pledat pentru adoptarea unor măsuri imediate în vederea protejării consumatorilor vulnerabili.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța diversificării surselor de aprovizionare cu energie și a reducerii dependenței de furnizori terți, din afara Uniunii, precum și pentru asigurarea securității în aprovizionarea cu energie. În acest sens, președintele României a insistat asupra faptului că securitatea energetică europeană este în strânsă legătură cu utilizarea unui mix echilibrat de tehnologii și surse energetice, precum gazul natural și energia nucleară, direcții care trebuie să orienteze politicile europene în privința Taxonomiei. Astfel, președintele Klaus Iohannis a solicitat Comisiei Europene includerea energiei nucleare și a gazului natural în Actul delegat complementar din cadrul pachetului legislativ al Taxonomiei, care să fie prezentat cât mai curând posibil.

Principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European din 21-22 octombrie de la Bruxelles, Regatul Belgiei vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a Uniunii, creșterea prețurilor la energie, migrația, politica comercială europeană și relațiile externe ale UE.