Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Maia Sandu și prim-ministrul…

Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean condamnă distrugerea barajului din Kahovka

Sursa foto: ZdG

Președinta Maia Sandu și prim-ministrul Dorin Recean condamnă distrugerea barajului din orașul Kahovka, în urma căreia mai multe localități din regiunea Herson, Ucraina, au fost inundate.

„Condamn cu fermitate distrugerea barajului din Kahovka din această dimineață. Atacarea de către Rusia a infrastructurii critice reprezintă crime de război. Domnule președinte Volodimir Zelenski, suntem pregătiți să acordăm asistență ca răspuns la inundații și să sprijinim eforturile de atenuare a impactului”, a declarat șefa statului într-o postare pe Twitter.

Și prim-ministrul Dorin Recean afirmă că R. Moldova este alături de Ucraina și este gata să ofere asistența necesară.

„Condamnăm ferm distrugerea deliberată a barajului Novaia Kahovka din regiunea Herson a Ucrainei, care pune în pericol civilii și creează noi provocări în întreaga regiune. Rusia trebuie trasă la răspundere (…)”, a spus șeful Executivului.

Marți dimineață, 6 iunie, autoritățile ucrainene au anunțat că trupele ruse au aruncat în aer barajul centralei hidroelectrice Kahovka din regiunea Herson. La scurt timp, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a convocat o ședință de urgență a Consiliului Național de Securitate și Apărare a Ucrainei. Comentând situația de la barajul distrus din Herson, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că, prin astfel de acțiuni, rușii confirmă încă o dată lumii întregi că ar trebui să fie alungați din fiecare colț al pământului ucrainean.

Localitățile din regiunea Herson care au fost inundate. Sursa foto: Unian

„Nici măcar un metru nu ar trebui să le fie lăsat pentru că vor folosi fiecare metru pentru teroare. Doar o victorie ucraineană va aduce înapoi securitatea. Și această victorie va veni”, a subliniat șeful statului ucrainean.

Mai multe localități din regiunea Herson au fost inundate, iar autoritățile ucrainene au anunțat o evacuare masivă a cetățenilor din localităților afectate. Între timp, compania ucraineană de stat „Ukrhidroenergo”, responsabilă de administrarea mai multor hidrocentrale majore din Ucraina, susține că centrala de la Kahovka este complet distrusă și nu mai poate fi reconstruită.