Principală  —  IMPORTANTE   —   Președinta Maia Sandu afirmă că…

Președinta Maia Sandu afirmă că o misiune a OSCE ar urma să efectueze o vizită în R. Moldova în contextul situației tensionate din regiunea transnistreană

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, afirmă că o misiune a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) ar urma să efectueze o vizită în R. Moldova, până la sfârșitul săptămânii curente, în contextul situației tensionate din regiunea transnistreană.

Din informațiile pe care le avem la această oră, aceste intenții de escaladare pornesc de la forțe din interiorul regiunii transnistrene care sunt forțe pro-război și care sunt interesate să destabilizeze situația în regiune (…). E posibil să avem o vizită a OSCE până la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat șefa statului în cadrul unui briefing de presă, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.

Întrebată dacă, în ultimele 24 de ore a existat o comunicare între autoritățile legitime ale R. Moldova și autoritățile nerecunoscute din stânga Nistrului, președinta Maia Sandu a spus că, în prezent, există o comunicare prin intermediul OSCE.

„Din câte cunosc eu, nu a existat o comunicare directă, dar există o comunicare prin intermediul OSCE (…)”, a precizat Maia Sandu.

Marți, 26 aprilie, după ședința CSS, șefa statului a declarat că autoritățile R. Moldova urmăresc cu precauție și vigilență evenimentele care au loc pe teritoriul controlat de regimul de la Tiraspol. În prezent, există tensiuni între diferite forțe din regiunea transnistreană care sunt interesate de destabilizarea situației. Totodată, autoritățile de la Chișinău au condamnat „orice provocări și tentative de a atrage R. Moldova în acțiuni ce pot pune în pericol pacea în țară”. Șefa statului a declarat că Chișinăul insistă în continuare asupra soluționării pașnice a conflictului transnistrean.

De asemenea, președinta Sandu a precizat că autoritățile de la Chișinău vor intensifica patrulele și verificările pe teritoriul țării și la frontiere, vor crește nivelul de alertă în ceea ce privește securitatea obiectivelor de infrastructură critică și a nivelului de alertă în privința securității și ordinii publice.

Luni seara, în jurul orei 17:00, în clădirea așa-zisului Minister al Securității din regiunea transnistreană au răsunat mai multe explozii. Așa-zisul Minister de Interne din regiune a anunțat că focurile au fost trase din lansatoare de grenade. Victime nu au fost raportate. Ulterior, Biroul politici de reintegrare și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs luni seara în orașul Tiraspol. Potrivit Biroului, obiectivul urmărit de incidentul de luni „ține de crearea pretextelor pentru tensionarea situației de securitate în regiunea transnistreană, ne-controlată de autoritățile constituționale”.

În dimineața zilei de marți, 26 aprilie, în regiunea transnistreană au fost auzite noi explozii. Așa-zisul Minister de Interne din regiunea transnistreană a anunțat că ar fi vorba despre două explozii care s-au produs în localitatea Maiak, raionul Grigoriopol, la orele 6:40 și 7:05. Potrivit informaților oferite de Tiraspol, au fost avariate două antene de radiocomunicații construite în anii ’60: una de un Megawatt, iar alta de de jumătate de Megawatt.