Principală  —  IMPORTANTE   —   Parlamentul a susținut în prima…

Parlamentul a susținut în prima lectură inițiativa legislativă de instituire a voucherului pentru formare profesională

Sursa foto: parlament.md

Parlamentul a susținut joi, 15 septembrie, inițiativa legislativă a unui grup de deputați privind instituirea voucherelor pentru formare profesională. Proiectul de modificare a Legii cu privire la promovarea ocupării forței de muncă și asigurarea de șomaj a fost aprobat în prima lectură cu 68 de voturi ale deputaților. 

Documentul prevede că voucherele vor oferi șomerilor dreptul la formare profesională, urmând să fie emise de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Șomerul va putea alege furnizorul de formare profesională din lista celor acreditați, publici sau privați.

Potrivit autorilor documentului, utilizarea acestui instrument poate contribui la o „mai mare eficiență a politicii active privind piața forței de muncă, oferind programe profesionale relevante și eficiente în diferite zone geografice ale R. Moldova”.

În prezent, potrivit Parlamentului, organizarea formării profesionale a șomerilor are loc prin intermediul procedurii de achiziții publice, care este una complexă și îndelungată.