• „Nedemocratic și netransparent”. Europarlamentarul Mureşan condamnă modul în care au fost adoptate ultimele decizii ale Parlamentului

    „Nedemocratic și netransparent”. Europarlamentarul Mureşan condamnă modul în care au fost adoptate ultimele decizii ale Parlamentului
    17 decembrie 2020 | 19:27

    Europarlamentarul Siegfried Mureşan, preşedintele Delegaţiei Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE – R. Moldova, condamnă decizia majorității parlamentare din R. Moldova de a adopta Legea bugetului de stat precum și alte legi importante în mod netransparent, fără să respecte procedurile parlamentare democratice și fără să țină cont de amendamentele opoziției.

    Mureșan susține că Parlamentul R. Moldova se îndepărtează tot mai mult de valorile democratice europene prin deciziile adoptate nedemocratic și netransparent.

    „Legile adoptate vor avea un impact negativ asupra dezvoltării R. Moldova. Aceste legi sunt contestate de reprezentanții societății civile, de opoziția din R. Moldova precum și de partenerii internaționali. Prin modul în care au fost adoptate aceste legi, Parlamentul R. Moldova și-a pierdut din credibilitate în fața partenerilor europeni și o va recâștiga doar întorcându-se pe drumul respectării legii, a constituției și a valorilor democratice europene”, a comentat europarlamentarul.

    Oficialul european a făcut și un nou apel către majoritatea parlamentară din R. Moldova, PSRM – platforma „Pentru Moldova”, din care face parte și Partidul Șor, să renunțe la deciziile luate netransparent și la limita legii.

    Într-o ședință desfășurată noaptea, pe fundalul scandărilor deputaților PAS și PPDA, cu mai puțin de o oră până la miezul nopții, deputații Partidului Socialiștilor și cei din Pentru Moldova, din care fac parte transfugii Pro Moldova și deputații Partidului Politic Șor, au votat în lectură finală mai multe proiecte de lege, printre care și bugetele anuale.

    Deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au declarat că documentele „nu au fost elaborate pentru beneficiul cetățenilor R. Moldova ci pentru a acoperi mai multe scheme de corupție”.

    Tot ei au votat și anularea „Legii miliardului”. Se întâmplă după 4 ani de la promisiunea făcută, dar nerealizată de Igor Dodon.

    Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au contestat proiectele la Curtea Constituțională.

    Pentru anularea „legii miliardului” au votat 56 de deputați, PSRM – Șor și cei care au părăsit Pro Moldova.

    Proiectul este înaintat cu titlul de inițiativă de către un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare PSRM. Autorii propun ca banii care urma să fie alocați pentru recuperarea datoriilor celor trei bănci să fie alocați pentru susținerea agricultorilor.  

    Anularea „legii miliardului” a fost una din promisiunile nerealizate ale președintelui în exercițiu, Igor Dodon. Este una dintre promisiunile incluse în programul electoral al lui Dodon din anul 2016 și care pe perioada mandului lui de președinte al R. Moldova nu a fost realizată.

    După 4 ani, după ce Dodon a pierdut alegerile prezidențiale, socialiștii, care se află de mai bine de un an la guvernare, deținând toate cele 3 funcții de conducere din stat, au venit miercuri, 16 decembrie, în Parlament cu această inițiativă.

    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    Ion Boțan, cititor fidel al Ziarului de Gardă a fost profesor de limbă și literatură română timp de patru decenii în școala din comuna Mingir. S-a născut în comuna Chiperceni, raionul Orhei, iar la Hâncești a v…
    VIDEO/ „Împlinesc 17 ani de când citesc Ziarul de Gardă”. De vorbă cu Ion Boțan, fost profesor de limbă și literatură română în comuna Mingir

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    13 271 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore

    13 271 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore, anunță Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS). Cu o doză au fost vaccinate, potrivit autorităților sa…
    13 271 de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în ultimele 24 de ore

    ULTIMA ORĂ/ Natalia Gavrilița, candidatura PAS la funcția de prim-ministru al R. Moldova

    Natalia Gavrilița este candidatura fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate” (PAS) la funcția de prim-ministru al R. Moldova, a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu în cadrul em…
    ULTIMA ORĂ/ Natalia Gavrilița, candidatura PAS la funcția de prim-ministru al R. Moldova

    Angajații instituțiilor educaționale din Chișinău sunt așteptați la un maraton de imunizare împotriva COVID-19 dedicat cadrelor didactice

    Angajații instituțiilor educaționale din Chișinău sunt așteptați pe 30 și 31 iulie, la Centrul municipal de vaccinare unde se va desfășura un maraton de imunizare împotriva COVID-19 dedicat cadrelor didactice,…
    Angajații instituțiilor educaționale din Chișinău sunt așteptați la un maraton de imunizare împotriva COVID-19 dedicat cadrelor didactice

    Cele șase persoane, care ar fi fost implicate în transportarea a 179 de cutii de țigări de contrabadă, arestate pentru 30 de zile

    Cele șase persoane, care ar fi fost implicate în transportarea a 179 de cutii de țigări de contrabadă au fost arestate pentru 30 de zile, anunță Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze…
    Cele șase persoane, care ar fi fost implicate în transportarea a 179 de cutii de țigări de contrabadă, arestate pentru 30 de zile