Principală  —  IMPORTANTE   —   Fostul prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi,…

Fostul prim-ministru interimar, Aureliu Ciocoi, numit de Guvern în funcția de ambasador al R. Moldova în Germania

Foto: gov.md

Guvernul l-a rechemat pe Oleg Serebrian din funcția de ambasador al R. Moldova în Germania și Danemarca în legătură cu expirarea mandatului și l-a numit în această funcție pe Aureliu Ciocoi, fostul prim-ministru interimar al R. Moldova. O hotărâre în acest sens a fost aprobată vineri, 3 decembrie, de către Cabinetul de miniștri.

Noul ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al R. Moldova în Republica Federală Germania, Aureliu Ciocoi, a fostul prim-ministru interimar al R. Moldova, este fost jurnalist și diplomat. Ciocoi a deținut în 2021, consecutiv și succesiv, în două rânduri, funcția de consilier al președintelui Igor Dodon și cea de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene.vAureliu Ciocoi are 52 de ani. Este născut în Chișinău, este căsătorit și are un copil. A deținut anterior funcția de ambasador al R. Moldova în mai multe țări, inclusiv în SUA, Germania, China sau Danemarca. A activat, la începutul anilor 90 în calitate de jurnalist.

În cadrul ședinței, Guvernul a numit-o pe Corina Călugăru în funcția de ambasador al Republicii Moldova în Republica Franceză. Din 2015 și până în prezent Corina Călugăru exercită funcția de ambasadoare, reprezentanta permanentă a Republicii Moldova pe lângă Consiliul Europei. Detalii aici

ZdG a scris anterior că Aureliu Ciocoi împreună cu soția sa, Tatiana, dețin în proprietate un apartament de 132 m.p. amplasat chiar în centrul Chișinăului, pe str. Vlaicu Pârcălab.

Bunul imobil a fost obținut de soții Ciocoi încă în 2004, în urma unui contract de investiție. În acea perioadă, Aureliu Ciocoi era secretar I al Ambasadei R. Moldova în Germania, iar ulterior, șef de Secție în cadrul Direcției Generale Drept Internațional și Tratate a MAEIE.

În 2017, soții Ciocoi au vândut un alt apartament pe care-l dețineau în proprietate, amplasat pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, obținând, conform declarațiilor de avere și interese, doar 315 mii de lei, deși prețul de piață al unui asemenea bun imobil este mai mare.

Conform informațiilor din declarația de avere depusă recent, la revenirea în funcția de ministrul al Afacerilor Externe, fostul premier interimar mai deține două terenuri, o casă de locuit moștenită și Mercedes-Benz GLK 320 CDI, fabricat în 2009 și cumpărat în 2017 cu 7,5 mii de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 130 mii de lei. În instituții financiare din Germania și Moldova, familia Ciocoi păstrează 37 mii de euro, 41 de mii de USD și 57 de mii de lei.