Principală  —  IMPORTANTE   —   DOC/ Suspendată de Curtea Constituțională,…

DOC Suspendată de Curtea Constituțională, Igor Dodon a promulgat Legea prin care SIS a trecut în subordinea Parlamentului

Deși Curtea Constituțională (CC) a suspendat luni, 7 decembrie, legea votată de deputații PSRM, cei ai Partidului Șor și platforma parlamentară „Pentru Moldova” prin care Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a trecut din subordinea președintelui în cea a Parlamentului, președintele în exercițiu, Igor Dodon, a promulgat legea, hotărârea fiind publicată în Monitorul Oficial la 8 decembrie.

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a semnat decretul de promulgare a Legii care stipulează trecerea SIS din subordinea președintelui în cea a Parlamentului la 7 decembrie.

Tot la 7 decembrie, CC a suspendat această lege. Decizia a fost luată de majoritatea judecătorilor Curții, în timp ce Vladimir Țurcan, cel care a fost propus de PSRM la această funcție s-a abținut.

Foto: Zdg

La baza deciziei judecătorilor se află o sesizare depusă de deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, cel care a cerut Curții să verifice constituționalitatea acestor modificări operate joi de deputații PSRM, platformei „Pentru Moldova” și ai fracțiunii Partidului Șor.

Judecătorii spun că au cerut încă de la 4 decembrie informații Parlamentului despre această decizie, însă, până la luarea acestei decizii nu le-a primit și astfel, chiar dacă modificările nu au fost publicate în Monitorul Oficial, Curtea putea lua decizia de a o suspenda.

Decizia Curții este definitivă, iar suspendarea modificărilor este valabilă până cel puțin la soluționarea în fond a cauzei, data căreia va fi anunțată ulterior.

Din fotoliul deputatului Ștefan Gațcan și înconjurat de socialiști, Vlad Batrîncea a condus o parte din ședința din 3 decembrie, Parlamentului. Fără a fi prezentate și examinate, Batrîncea a supus votului mai multe proiecte de pe agendă, printre care proiectele bugetelor anuale și proiectul socialiștilor prin care SIS-ul să fie scos din subordinea președintelui R. Moldova.