Principală  —  IMPORTANTE   —   Deputații solicialiști și comuniști acuză…

Deputații solicialiști și comuniști acuză că vicepremierul Spînu și-a depășit atribuțiile de serviciu atunci când a negociat contractul de livrare a gazelor și cer procurorilor „să facă lumină”. Spînu: „Să facă, toți în grup, un autodenunț în care să explice neglijența în serviciu timp de 30 de ani”

Deputații solicialiști și comuniști susțin că vor depune un denunț la Procuratura Generală (PG) pe numele viceprim-ministrului Andrei Spînu, prin care vor solicita procurorilor, în principal, să investigheze dacă vicepremierul, ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a fost împuternicit de Guvern ca să negocieze condițiile contractului de livrare a gazelor naturale cu Gazprom.

În replică, vicepremierul Spînu îi îndeamnă pe deputații socialiști și comuniști, autori ai denunțului, să facă, toți în grup, un autodenunț la Procuratură și „să explice ei neglijența în serviciu timp de 30 de ani de când au fost în diferite funcții de conducere, să explice de ce nu avem stocuri de gaze, de ce nu avem interconectare energetică și de ce nu avem surse alternative”.


Socialiștii și comuniștii acuză că vicepremierul Spînu și-a depășit atribuțiile de serviciu atunci când a negociat contractul de livrare a gazelor și cer procurorilor „să facă lumină” în procesul de procurare a gazelor naturale. Ei spun că au pregătit un denunț în baza articolul 328 din Codul Penal – excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, pe care urmează să-l depună la PG.

„O problemă este procurarea gazelor naturale din surse alternative, la un preț mult mai mare. De ce s-a cumpărat din alte surse alternative, la un preț mai mare decât cel care a fost negociat? (…) Andrei Spînu a pus în pericol negocierile. O altă circumstanță cu privire la asigurarea energetică a R. Moldova este faptul că în ședința Parlamentului, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus clar că la momentul negocierilor și a prelungirii contractului, ministrul Andrei Spînu nu a avut împuternicirile depline pentru a-și asuma disponibilitatea de prelungire a acestui contract. Totodată, prim-ministra a confirmat faptul că formula de calcul a fost propusă de partea moldovenească. O altă componentă la care sunt și mai multe semne de întrebare este procurarea din surse alternative la un preț majorat. Întrebarea este de ce s-a procurat din surse alternative?”, a declarat Petru Burduja.

„O să solicităm PG să vină oficial cu o apreciere în legătură cu acțiunile realizate de Guvern în legătură cu gestionarea crizei gazelor. Guvernul nu l-a împuternicit pe domnul Spînu să negocieze sau să semneze memorandumul cu Gazprom. Credem că astfel cetățenii au fost prejudiciați. Solicităm ca PG să dea apreciere juridică. Să spună dacă domnul Spînu și-a depășit sau nu atribuțiile de serviciu. PG să solicite acte care demonstrează oficial că Spînu a fost mandatat să negocieze contractul la gaze. Totodată, solicităm PG să dea o aprecieze juridică referitor la acțiunile realizate de Guvern din august 2021 și până în prezent referitor la gestionarea acestui sector. De asemenea, să investigheze legalitatea împuternicirilor lui Spînu pentru negocierea cu Gazpromul. Solicităm să fie investigate condițiile agreate și prețul de achiziție a gazelor. De asemenea, solicităm să fie investigată legalitatea achiziționării gazelor din surse alternative, precum și legalitatea deciziei privind acordarea a 1,3 milioane de dolari pentru majorarea capitalului Energocom, pentru achitarea indirectă a datoriilor către Gazprom”, a menționat socialistul Vasile Bolea.

„Așteptăm mai multă lumină de la Procuratură. Să facă lumină în procesul de procurare a gazelor naturale. De aceea depunem acest denunț, cu aceste semnături la PG”, a declarat socialistul Vlad Batranâncea.

În replică, vicepremierul Spînu a făcut o postare pe canalul de Telegram în care a venit cu un mesaj către autorii denunțului, îndemnându-i să facă, toți în grup, un autodenunț la Procuratură.

Am văzut că Blocul Socialiștilor și Comuniștilor au început să își facă griji referitor la situația de pe piața gazelor. Recomand domnului Reidman și întregului Bloc Socialist și Comunist să facă, toți în grup, un autodenunț la procuratură pe următoarele fapte:

Să explice procuraturii cum au reușit să aducă compania MoldovaGaz la datorii de sute de milioane;
Să explice cum au negociat și semnat contractul la gaze din 2006 și anexele acestui contract;
Să explice cum Guvernul lor din 2019 a inclus în protocolul comisiei mixte recunoașterea datoriilor din stânga Nistrului;
Să explice cum au acceptat datoria față de Factoring Finance, inclusiv penalități, de peste 270 mln. USD;
Să explice cum au cedat cote părți din compania MoldovaGaz către Gazprom?;
Să explice cum au furat, prin reprezentanții statului și interpuși, MoldovaGaz și s-au îmbogățit pe parcursul anilor;Să explice ei neglijența în serviciu timp de 30 de ani de când au fost în diferite funcții de conducere: de ce nu avem stocuri de gaze, de ce nu avem interconectare energetică, de ce nu avem surse alternative?;

În final, eu pot doar să le ofer câțiva juriști care să îi ajute să scrie acel autodenunț. Iar oamenilor, le promit că vom duce auditul datoriilor la bun sfârșit și vom prezenta toate concluziile referitor la aceste subiecte. Țara trebuie să își cunoască „eroii” vremurilor din trecut”, a menționat vicepremierul într-un mesaj postat pe Telegram.

Pe 29 octombrie 2021, după o serie de negocieri, contractul de livrare a gazelor naturale dintre Gazprom și Moldovagaz a fost prelungit pentru cinci ani în condiții reciproc avantajoase anunța, oficial, gigantul rus printr-o notă informativă.