VIDEO/ Proiectul parcărilor cu interese, în instanță

În 2019, problema lipsei locurilor de parcare pe arterele principalele ale capitalei rămâne nesoluționată, în timp ce încă acum cinci ani experți din Marea Britanie puneau pe masa autorităților un studiu privind strategia de amenajare a parcărilor în Chișinău, iar Banca Europeană de Reconstrucții și Dezvoltare achita pentru efectuarea acestuia 200 de mii de euro.

Proiectul parcărilor cu plată în Chișinău s-a transformat în dosar penal în 2017, când CNA a reținut opt funcționari și oameni de afaceri care ar fi aranjat licitația pentru selectarea partenerului privat care urma să gestioneze parcările.

La aproape doi ani de atunci, vă spunem cum este judecată în instanțe corupția de la Primăria municipiului Chișinău.

În prezent, pe banca acuzaților se află viceprimarul Nistor Grozavu, milionarul Alexandr Pincevschi și ex-primarul Dorin Chirtoacă. Principalul figurant în dosar, Igor Gamrețki, fost șef al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicații, a fost condamnat la închisoare cu suspendare, iar în prezent se judecă cu Primăria pentru a reveni în funcție. Alți patru bănuiți în dosar au fost scoși de sub urmărire penală.

  • Igor Gamrețki: „Cum pot să fraudez, dacă nu particip la licitație? Încurcați ceva”.
  • Dorin Chirtoacă: „Acesta nu este un dosar și aceasta nu este o instanță de judecată și aici nu poate avea loc o examinare a unui dosar”.
  • Nistor Grozavu: „Nu m-am gândit niciodată că mi se dă la semnat un document care nu este dus până la capăt”.

Gamrețki vrea restabilit în funcție

Ex-șeful Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicații, Igor Gamrețki, tot el fost coleg de clasă cu Dorin Chirtoacă, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare după ce a recunoscut că s-a angajat, în schimbul a 26% din capitalul social al firmei, să facă firma „EME Parkleitsystem GmbH”, condusă din umbră de Alexandr Pincevschi, câștigătoare a licitației anunțate de Primărie. Gamrețki a declarat că urma să împartă procentele cu Chirtoacă. În baza acestor declarații, fostul edil a fost pus sub acuzații de corupere pasivă și trafic de influență. La CSJ, judecătorii au anulat interdicția lui Gamrețki de a ocupa funcții publice timp de trei ani, respectiv, fostul șef de direcție se află în litigiu cu municipalitatea pentru a reveni la Primărie.

La 20 martie, am încercat să discutăm cu Igor Gamrețki pe holul sediului Centru al Judecătoriei Chișinău, înainte de ședința în litigiul său cu Primăria. Fostul funcționar a refuzat să răspundă la întrebări.

I. G.: Cum pot să fraudez, dacă nu particip la licitație? Încurcați ceva.

R.: Dvs, prin înțelegere cu dl Pincevschi, ați compromis rezultatele, desfășurarea licitației.

I.G.: Gata! Sănătate!

În discuție a intervenit avocatul fostului șef de Direcție. Apărătorul a declarat că clientul său refuză să ofere declarații. După câteva minute, Igor Gamrețki a părăsit sediul instanței și nu s-a mai prezentat în ședință.

Chirtoacă se declară nevinovat

În fața sediului Buiucani al Judecătoriei Chișinău am discutat cu fostul edil Dorin Chirtoacă despre dosarul pe numele său, în care din iulie 2017 și până în prezent au fost fixate 88 de ședințe.

„Lucrurile sunt date peste cap din capul locului: prin suspendarea ilegală din funcție, prin înlăturarea avocaților și, după care, prin aducerea ca martori a unor persoane care nu pot fi martori. Avocații și subsemnatul nu avem cum, nu avem altă modalitate de a ne apăra, decât prin a-i întreba pe acești pretinși martori, de-a fir a păr, despre activitatea lor și, evident, asta durează”, explică fostul edil Dorin Chirtoacă.

„Tactica părții apărării aleasă în prezenta cauză penală este de a tergiversa cât mai mult dosarul. Atât”, susține, de cealaltă parte, procurorul pe caz, Dumitru Robu.

Potrivit fostului edil, proiectul parcărilor a fost compromis încă la etapa elaborării caietului de sarcini. Acesta afirmă că partenerul privat care urma să gestioneze parcările cu plată în Chișinău urma a fi selectat în baza criteriilor incluse în „Proiectul în sectorul drumurilor urbane din Chișinău”, document de 400 de pagini, elaborat în 2013 de experți din Marea Britanie, contractați cu 200 de mii de euro, oferiți de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). La concurs, documentul a fost înlocuit cu un caiet de sarcini de 30 de pagini, care, potrivit lui Chirtoacă, devia de la recomandările experților și în care s-a stipulat expres că, la 30 de zile de la desemnarea câștigătorului licitației, Primăria urma să semneze contractul cu firma respectivă. Ceea ce s-a și întâmplat, doar că Nistor Grozavu a semnat contractul fără ca acesta să fie aprobat de Consiliul Municipal.

Chirtoacă neagă că ar fi avut o înțelegere cu Gamrețki și susține că nu ar fi cunoscut despre discuțiile acestuia cu Alexandr Pincevschi.

„În ședința de judecată, l-am întrebat: dl Pincevschi, dumneata i-ai dat lui Gamrețki niște procente, așa rezultă din hotărârea lui Gamrețki, din ceea ce ai spus dumneata. Întrebarea este: dumneata mie mi-ai dat ceva? Pentru că Gamrețki spune că mi-ar fi dat mie o parte sau că eu trebuia să-i dau lui. Așa și n-am înțeles cine și cui trebuia să dea. După ce am fost întrerupt de mai multe ori de procuror, de judecător, Pincevschi a răspuns la întrebare și a spus: nu, dle Chirtoacă, nu v-am dat nimic niciodată, pentru că nu ne-am cunoscut și n-am avut nicio treabă. Cu Gamrețki, problema lui Gamrețki. Evident, și Gamrețki, și Grozavu, și ceilalți, fiind prinși și cu alte ilegalități, nu doar cu aceasta, li s-a spus: vreți să scăpați? Spuneți că v-ați împărțit cu Chirtoacă, dați vina pe Chirtoacă. Dar, în momentul în care ei dau vina pe Chirtoacă, așa cum se întâmplă, și se pun întrebări concrete: când, unde și așa mai departe, ei nimeresc în absurditate, aberații”, susține Chirtoacă.

Fostul edil mai afirmă că nu a dat indicații viceprimarului pentru a semna contractul cu firma „EME Parkleitsystem GmbH”, gestionată din umbră de Alexandr Pincevschi și că, de fapt, viceprimarul Nistor Grozavu ar fi operat cu două tipuri de contracte: cel semnat și înregistrat la Agenția Proprietății Publice și unul nesemnat, despre care i se spunea că urma să fie negociat cu CMC.

Întrebat despre relația cu fostul său coleg de clasă, acesta a recunoscut că a contribuit la angajarea acestuia la Primărie și că nu l-a demis chiar dacă activitatea colegului ridica semne de întrebare sub aspect de legalitate.

„Poate a fost prea mare bunătatea mea, în sensul de a nu-l da afară demonstrativ, printr-o ședință publică, dar cerându-i să plece din proprie inițiativă, cu loc de bună ziua și pentru colegi, să nu fie scandal în plus, că eram toți sătui de scandaluri”, justifică Dorin Chirtoacă.

La această etapă, are loc audierea lui Nistor Grozavu în dosarul intentat pe numele lui Chirtoacă. Următoarea ședință e fixată pentru 2 aprilie 2019.

Grozavu: „Este, pur și simplu, rușinos”

Viceprimarul Nistor Grozavu și omul de afaceri Alexandr Pincevschi se află pe banca acuzaților din martie 2018. Grozavu este acuzat de depăşirea vădită a atribuţiilor de serviciu, pe motiv că a contribuit la trucarea licitației și a semnat contractul de parteneriat public-privat cu firma gestionată din umbră de Pincevschi, fără ca documentul să fie aprobat de CMC. Pincevshi e învinuit că ar fi organizat și instigat persoane cu funcții de răspundere din cadrul Primăriei Chișinău, în vederea organizării unui concurs inechitabil, cu desemnarea unui câștigător prestabilit care urma să gestioneze parcările cu plată din capitală. Ambii și-au recunoscut vina, potrivit Procuraturii Anticorupție.

Majoritatea ședințelor care au avut loc până în prezent au fost amânate.

„Nu vreau să spun că dl Chirtoacă e vinovatul de bază, dar să transmiți responsabilitatea pe care trebuia să o aibă dlui și colegii săi pe spatele meu, e, pur și simplu, rușinos”, a declarat Grozavu, după ce a fost audiat în dosarul Chirtoacă.

Întrebat dacă are o parte de responsabilitate în eșuarea proiectului, Grozavu a răspuns: „Responsabilitatea mea este aceea că m-am bazat, am crezut declarațiile, atât ale șefului de direcție, cât și ale primarului general. Nu m-am gândit că mi se dă la semnat un document, haideți să nu spun așa categoric, care nu este dus până la capăt.”

Viitorul parcărilor în Chișinău

Între timp, problema lipsei locurilor de parcare pe arterele principalele ale capitalei rămâne nesoluționată, iar autoritățile spun că abia la sfârșitul anului curent Primăria ar putea avea o nouă strategie de parcare.

În octombrie 2018, CMC a abrogat decizia din 2014 privind „Strategia de parcare în municipiul Chișinău”, elaborată pe banii BERD de experții britanici. Tot atunci, s-a decis că Direcția Generală Transport Public și Căi de Comunicații va propune o viziune nouă asupra Strategiei de parcare.

Oleg Caraman, șef interimar al DGTPCC

„Ne-am propus să modificăm puțin viziunea. Au fost mai multe propuneri, printre care crearea unei subdiviziuni sau în cadrul unei direcții a unei întreprinderi municipale  responsabilă de gestionarea parcărilor cu plată, ca banii să nu fie colectați de un agent economic privat”, susține șeful interimar al Direcției Generale Transport Public și Căi de Comunicații, Oleg Caraman.

Întrebat despre termenele în care va fi finalizată noua viziune, Caraman susține: „În mai,  curent, e preconizată finalizarea primei etape și până la finele anului, Chișinău-Proiect și o companie parteneră din Sankt-Peterburg urmează să prezinte deja viziunea finală”.

Urmăriți aici cronologia evenimentelor în dosarul parcărilor:
  1. (doc) Milioanele chișinăuienilor „parchează” în Cipru și Malta
  2. Primele rețineri în dosarul parcărilor cu plată în capitală
  3. Telenovela parcărilor din Chișinău. Reprezentanții agentului economic REFUZĂ să spună cine sunt beneficiarii firmelor din Malta și Cipru
  4. Tranzacția de 180 mii de euro pusă la cale de șeful Direcției Transport a Primăriei Chișinău, reținut de CNA
  5. CNA: Cum a fost fraudată licitația privind parcările cu plată din Chișinău
  6. (foto) ULTIMA ORĂ! Dorin Chirtoacă părăsește Primăria însoțit de ofițerii CNA
  7. Cauza penală de învinuire a lui Dorin Chirtoacă este trimisă în judecată. Procurorii solicită suspendarea din funcție a primarului mun. Chișinău
  8. Tranzacţia Chirtoacă-Gamreţki şi mărturiile din „dosarul parcărilor”
  9. Chirtoacă le-a scris oficialilor europeni despre ilegalități, presiuni și „pisica” din dosarul parcărilor
  10. Chirtoacă, hotărât să meargă la CtEDO! Procurorul pregătește lista probelor acuzării
  11. Prima condamnare, fără închisoare, în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău
  12. (doc) Mărturiile din dosarul parcărilor: Gamrețki a cerut 2 milioane de euro sau 26% din firmă
  13. (doc) Motivele pentru care pedeapsa cu închisoarea pe numele lui Igor Gamrețki a fost suspendată
  14. Nemulțumit de condamnarea la închisoare cu suspendare, Igor Gamrețki a contestat decizia la CSJ
  15. Punct mort în dosarul parcărilor: șase cauze pe masa procurorilor, una în instanță, o sentință de condamnare și nicio persoană după gratii
  16. Procurorul din dosarul Chirtoacă va ocupa fotoliul de adjunct al șefului Procuraturii municipiului Chișinău
  17. (doc) Cum motivează CSJ decizia de a nu-i interzice lui Gamrețki să ocupe funcții publice
  18. (doc) Gamrețki, despre revenirea în funcția pe care o deținea când frauda licitația privind parcările cu plată în Chișinău
  19. Viceprimarul Nistor Grozavu și omul de afaceri Alexandru Pincevschi, trimiși în judecată în dosarul parcărilor
  20. Un an de la reținerile din dosarul parcărilor: nicio persoană după gratii și patru bănuiți scoși de sub urmărire penală

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *