Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   „Wine of Moldova”- brandul naţional…

„Wine of Moldova”- brandul naţional al vinurilor

R. Moldova a lansat brandul naţional al vinurilor moldoveneşti „Wine of Moldova”, autorităţile sperând că în acest fel calitatea vinurilor va spori, la fel şi consumul de vin pe plan intern şi a exportului pe pieţele externe.

Brandul, care a fost prezentat în premieră în timpul vizitei secretarului de stat american John Kerry la Chişinău, a fost lansat acum oficial. Logo-ul vinurilor moldoveneşti reprezintă o barză, care cuprinde cu aripile un ciorchine de viţă de vie ce reprezintă conturul hărţii Republicii Moldova, iar sloganul brandului este „O legendă vie”.

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov a precizat că, fără o promovare bună pe plan extern, producătorii moldoveni nu se pot aştepta la exporturi mari.

La lansarea brandului a participat şi ministrul român al agriculturii şi dezvoltării rurale, Daniel Constantin.

Republica Moldova a exportat în primele 11 luni ale acestui an 120 de milioane de litri de vin, în valoare de 190 de milioane de dolari. Exportul a crescut cu 23%, iar principala destinaţie sunt câteva state din CSI. Este vorba în primul rând de Rusia, dar şi de Ucraina, Belarus şi Kazahstan. Cel mai mare consumator de vinuri moldoveneşti din UE este Polonia, urmată de Cehia şi România.