Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Viaţa şi demnitatea deţinuţilor este…

Viaţa şi demnitatea deţinuţilor este în pericol

În penitenciarele din R. Moldova, oamenii sunt aduşi până la deces. Amnesty International Moldova se arată îngrijorat de faptul în ce condiţii se află deţinuţii. Unii dintre ei nici nu mai reuşesc sa iasă la libertate.

Astfel, unul dintre deţinuţii din Penitenciarul nr. 13, timp de ani de zile, fiind bolnav de maladii cronice, este deţinut în condiţii inumane şi degradate. Mai mult, acesta a fost plasat, în repetate rânduri, în carcerul penitenciarului, care nu corespunde nici unui standard UE. Acest caz a fost adus la cunoştinţă Guvernului de către CtEDO. Însă, potrivit Amnesty, procuratura n-a investigat prompt cazul, precum şi plângerile deţinutului.

Rudele unui fost deţinut al Penitenciarului nr. 13 au informat avocaţii de la Amnesty despre încălcarea drepturilor omului. Această persoană, fiind în stare extrem de gravă, a fost deţinută în Penitenciarul nr. 13 în perioada 23.07.2012 – 12.12.2012. Neacordându-i-se asistenţă medicală adecvată, acesta a decedat.

 „Viaţa şi demnitatea deţinuţilor este pusă în pericol de condiţiile neadecvate de escortare şi deţinere a inculpaţilor în comisariatele de sector, instanţele de judecată, condiţii care, în mod direct, afectează grav starea fizică şi psihică a acestora, de lipsa unor cadre medicale specializate, calificate, independente, de condiţiile inumane în care au loc întrevederile şi consultaţiile deţinuţilor cu avocaţii, etc. Din această cauză, cele mai multe condamnări ale R. Moldova la CtEDO ţin de încălcarea art. 3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului (interzicerea torturii)”, susţine Natalia Moloşag, expert al proiectului coordonat de Amnesty International Moldova.

 Cazurile respective urmează a fi litigate strategic în vederea identificării problemei şi propunerea soluţiilor în cadrul Proiectului „Litigare Strategică – Stop Tortura în Moldova”, implementat de Amnesty International Moldova, cu suportul financiar al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă.