Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Tricolor incendiat de Ziua Limbii…

Tricolor incendiat de Ziua Limbii Române

În seara zilei de 31 august trei tineri au incendiat tricolorul arborat la intrare în Spitalul Clinic Municipal nr.4 din Chişinău. Tinerii au filmat acest gest şi au plasat imaginile pe youtube.

Directorul Spitalului, Dumitru Noroc, ne-a spus că tricolorul este arborat în acelaşi loc de ani de zile, atunci când sunt sărbători naţionale. „Nu am avut niciodată nici un fel de manifestări de acest gen. Nici în colectivul spitalului nu avem manifestări de ură interetnică. Nu înţeleg de ce au făcut acest lucru”, conchide directorul.

Constantin Bivol, directorul adjunct al aceluiaşi spital spune că a fost informată poliţia despre incident. „Au venit poliţiştii, s-au uitat şi au plecat. Paznicii au măturat scrumul şi cu asta s-a terminat tot”, a explicat Bivol.