Raporturile României cu Moldova
E în afara oricărei îndoieli că recenta vizită a preşedintelui interimar al Moldovei a însemnat un moment istoric. România, ca şi moldovenii de dincolo de Prut au aşteptat de multă vreme ca relaţiile dintre cele două state şi cele două autorităţi să se normalizeze cel puţin, dacă nu să se îmbunătăţească radical, scrie ziarul sătmărean Informaţia Zilei.
Moldova a lipsit din teritoriul României între 1812 şi 1918 şi, de asemenea, între 1945 până astăzi. Teritoriul dintre Prut şi Nistru era încorporat în statul rus, la 1859 când la Iaşi şi Bucureşti s-a consemnat Unirea dintre cele două ţări române. Că Basarabia nu a făcut parte din statul modern român, a fost unul din argumentele cele mai des folosite de autorităţile sovietice şi apoi de cele ale moldovenilor. Într-adevăr când s-a decis ca ţara să-şi transforme denumirea din Principatele Unite în România, Moldova dintre Prut şi Nistru era guvernată de Rusia. Cei 171 de ani cât a stat Basarabia departe de Iaşi şi Bucureşti înseamnă ceva şi trebuie luaţi în considerare. 106 ani de autoritate rusă au lăsat urme grele asupra locuitorilor; basarabeni. Următorii 65 de ani, de la ocuparea teritoriului Moldovei de Uniunea Sovietică, de asemenea nu pot fi trataţi cu uşurinţă.
Chiar dacă argumentele istorice şi demografice sunt în ultim[ instanţă de partea României, trebuie să avem în vedere că în răstimpul de mai bine de un secol şi jumătate Basarabia a avut o evoluţie paralelă cu ceea a României. Cei 171 de ani de stăpânire rusă şi sovietică depăşesc cu puţin cei 169 de ani de stăpânire romană în Dacia.
Există însă argumente solide că Moldova dintre Prut şi Nistru este un teritoriu încă românesc deşi au avut loc unele modificări etnice. Moldovenii sunt la urma urmei aceiaşi pe amble maluri ale Prutului şi sunt la aceeastă oră majoritari. La fel, autorităţile româneşti au de partea lor, ca argument, modul dictatorial în care a fost înstrăinată Moldova. În 1812 ea a fost cedată de turci, în 1945 a fost luat[ cu asalt de armata sovietică, beneficiară a unui tratat mai vechi încheiat cu Germania. În ciuda acestor fapte, a rămas de o parte şi alta a Prutului o aceeaşi conştiinţă etnică.
Aceeasta e de fapt baza acţiunilor politice consumate ieri. România se simte datoare faţă de o populaţie de aceeaşi limbă şi cu un trecut comun. La frontiera dintre cele două state a fost deja lichidată sârma ghimpată, acum venea rândul unor acorduri care să îmbunătăţească raporturile. A dispărut din limbajul politic al autorităţilor din Moldova sintagma acuzatoare că România ar duce o politică imperialistă şi că ar fi un stat regalo-fascist, aşa cum s-a proferat între cele două războaie, la fel după 1945 şi în ultimii ani de Voronin.
Un acord strategic şi un plan comun de integrare în UE, este o mână întinsă Moldovei. Creşterea numărului de bursieri la 5000, o cifră aproape dublă faţă de cea veche, înseamnă transformarea an de an a tinerilor moldoveni în intelectuali români. Recunoaşterea diplomelor scapă cele două state de o inadvertenţă sau de o situaţie paradoxală. Tinerii care studiază în România nu pot profesa în Moldova. Celelalte acorduri au acelaşi sens: să unească cele două ţări, iar unirea lor să fie strânsă. Altfel cum se explică acordul pentru protecţia informaţiilor clasificate?
Ilie Sălceanu, Informatia Zilei
