Procuratura ar putea prezenta raportul de expertiză în cazul lui Boboc în această săptămână
Deşi expertul din Marea Britanie, Derrik John Pounder, a prezentat raportul de expertiză în cazul lui Valeriu Boboc la sfârşitul lunii iunie, Procuratura nu a prezentat acest act avocaţilor care se ocupă de dosar nici până în prezent. Solicitat de ZdG, Valeriu Pleşca, unul din avocaţii familiei Boboc, spune că a fost anunţat că Procuratura ar putea prezenta raportul în această săptămână.
Iurie Ghervas, procurorul sectorului Buiucani, ne-a spus că Procuratura urmează să prezinte raportul de expertiză imediat ce actul va fi prezentat de medicul legist. „Imediat ce vine de la medicul legist, încă nu a venit…”, ne-a spus Ghervas.
Potrivit lui Iurie Ghervas, procurorul care s-a ocupat de cazul lui Valeriu Boboc, Ion Matiuşenco, a demisionat din propria iniţiativă la 31 iulie. Acum de dosar se ocupă procurorul Sergiu Canţer.
Valeriu Boboc a decedat în noapte din 7 spre 8 aprilie. Martorii spun că tânărul în vârstă de 23 de ani a fost bătut cu cruzime de oamenii legii. Anterior presa a scris că expertul din Marea Britanie a constatat că acesta a decedat a în urma unei lovituri la cap, aplicată cu arma.
Valeriu Boboc era căsătorit şi avea un copil de un an şi jumătate.
A.N.