Preşedintele unei cooperative agricole, condamnat la 9 ani de detenţie
Preşedintele Cooperativei Agricole de Producere „Basarabia” a fost condamnat la 9 ani de detenţie cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, confecţionarea şi folosirea documentelor oficiale false.
Inculpatul a fost recunoscut vinovat de faptul că, în anul 2004, prin înşelăciune şi abuz de încredere, prezentând Departamentului Agroindustrial „Moldova-Vin” documente oficiale false, a beneficiat de o compensaţie a cheltuielilor suportate la înfiinţarea unei plantaţii viticole. Şi anume, inculpatul a introdus în acte date false despre suprafaţa de teren plantată şi perioada în care a fost înfiinţată viţa de vie, cauzând astfel bugetului public daune în sumă de aproximativ 650 mii lei.
Prin sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa solicitată de Procuratura Anticorupţie. Bărbatul a fost pedepsit cu 9 ani de detenţie cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice şi de administrare pe un termen de 4 ani.