Delegaţia R. Moldova în CUC condamnă declaraţiile aşa-numitului „KGB” transnistrean
Delegaţia R. Moldova în Comisiei Unificate de Control (CUC) condamnă declaraţiile aşa-numitului “KGB” transnistrean. În cadrul şedinţei CUC, din 23 ianuarie, Delegaţia R. Moldova a insistat asupra includerii în ordinea de zi a subiectului „Privind imixtiunea ilegală a serviciilor speciale ale regiunii transnistrene în activitatea CUC, contrar reglementărilor de bază ale operaţiunii de pacificare”.
Acest demers vine ca urmare a declaraţiei făcute pe 22.01.2014 de către aşa-numitul „KGB” transnistrean, în care cere conducerii organelor de drept ale R. Moldova ca în decurs de o lună să întreprindă măsuri în vederea retragerii din or. Bender a tuturor structurilor de forţă, a subdiviziunilor Inspectoratului de poliţie şi IS CRIS „Registru”, precum şi altor autorităţi publice ale R. Moldova.
Specificăm că în conformitate cu „Acordul privind principiile reglementării paşnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a R. Moldova” din 21 iulie 1992, este prevăzut expres faptul că ordinea publică în or. Bender este asigurată de către Comisia Unificată de Control în interacţiune cu organele de poliţie ale R. Moldova şi aşa-numita „miliţie transnistreană”.
Astfel, acţiunile Tiraspolului reprezintă o ameninţare directă la adresa mecanismului actual de pacificare şi o tentativă de diminuare a rolului Comisiei Unificate de Control în gestionarea ordinii publice în or. Bender, asigurarea securităţii şi neadmiterea acţiunilor de destabilizare a situaţiei în Zona de securitate. Deoarece poziţia părţii moldoveneşti nu a fost susţinută de către unele delegaţii ale Comisiei, includerea în agendă a acestui subiect a fost blocată. Totodată, delegaţia Republicii Moldova a făcut apel către reprezentanţii Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Misiunii OSCE privind necesitatea luării unei atitudini faţă de declaraţiile serviciilor speciale transnistrene şi acţiunile provocătoare care destabilizează situaţia în regiune.
În şirul acestor acţiuni se înscrie şi reţinerea ilegală de către aşa-numita „patrulă transnistreană de grăniceri”, sub pretextul „încălcării regimului frontierei de stat” şi „contrabandă”, a reprezentanţilor unei întreprinderi private din Republica Moldova care transportau utilajul necesar pentru desfăşurarea unor lucrări tehnice în Zona de securitate. Cu privire la aceste acţiuni nelegitime, Delegaţia R. Moldova in CUC a făcut o declaraţie (se anexează).
În vederea menţinerii păcii şi securităţii în Zona de securitate, Delegaţia R. Moldova va întreprinde şi pe viitor toate măsurile necesare pentru aplicarea mecanismelor prevăzute de acordurile relevante şi va continua să sensibilizeze organismele internaţionale asupra situaţiei.