Cei mai buni studenţi moldoveni care învaţă peste hotare vor fi premiaţi la Gala Studenţilor
Cei mai buni studenţi moldoveni care învaţă peste hotare vor fi premiaţi la Gala Studenţilor. Potrivit organizatorilor, învingătorii celor 11 categorii de premiere vor fi anunţaţi în cadrul ceremoniei oficiale, care va avea loc la Palatului Republicii, 4 ianuarie. La ceremonie vor fi prezenţi studenţi, absolvenţi şi tineri originari din Republica Moldova, care îşi fac studiile în străinătate.
În urma finalizării procesului de analiză a celor peste 200 de candidaturi parvenite, membrii juriului au remarcat excelenta calitate a dosarelor prezentate la concurs, și au apreciat faptul că prima ediție a evenimentului s-a bucurat de un succes extraordinar, dovadă a acestui fapt fiind numărul impresionant de dosare depuse.
Gala Studenților Originari din Republica Moldova este organizată sub înaltul patronaj al Prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă, la inițiativa Asociației studenților moldoveni din Franța „Jeunes Moldaves”, în parteneriat cu Biroul pentru relații cu diaspora.
Evenimentul este organizat cu susținerea proiectului UE ”Consolidarea capacităților de gestionare a migrației in Republica Moldova”.