Drama copilăriei în 60 secunde

La internatul din Străşeni trăiesc 350 de copii. Zilele trecute ei au fost vizitaţi de echipa internaţională a atelierului video „One Minute Junior”. 21 de băieţi şi fete au participat la lucrările acestui atelier, unde şi-au scris scenariul, au filmat şi au montat filmul propriei vieţi. Filmele au câte 60 de secunde fiecare, dar secundele în filmuleţele lor sunt lungi cât o viaţă. Citiţi în continuare 10 istorioare care au încăput într-un minut de film. Sunt texte pe care le-au scris copiii cu mâna lor. Sinceritatea lor depăşeşte puterea celor mai renumite drame literare. Poveştile lor scrise sunt mai impresionante decât ceea ce ne-am închipuit noi că trăiesc ei.

Sunt mulţi copii care nu ştiu ce înseamnă dragostea de părinţi. Fiecare copil are nevoie de familie , dar eu nu o am din cauza părinţilor. Copiii au dreptul la familie, dar unii părinţi nu înţeleg asta. Ei lasă copiii fără nimic, fără familie, fără casă, fără jucării şi fără căldura părintească.
Liuba

Casa fără Lumină
Acesta este filmul despre trecutul meu. Când părinţii mei consumau alcool, eu plecam de acasă. Când mă întorceam — pe masă găseam numai sticle goale. Apoi a decedat tata. La ce ne aduce alcoolul?
Alexandru

Patru fraţi însinguraţi
Când aveam 3 ani, trăiam într-o familie mare. Mama, tata şi noi, patru copii. Odată mama şi tata s-au certat tare şi tata a plecat de la noi. Mamei îi era greu să ne crească pe toţi. La 7 ani eu şi fratele meu geamăn am nimerit la internat. Acum noi doi suntem în clasa a noua, iar fratele mai mic e în clasa a 7-a. Fratele mai mare a terminat clasa a noua şi a plecat. Ne vedem rar cu el. Dar toţi patru ne iubim mama pentru tot ce a făcut pentru noi.
Eugen

Simt apa aceea
De mică am crescut într-o familie nu prea bună. Mamei îi plăcea băutura. Îmi amintesc că odată am vrut să îmi spăl capul. Ea m-a lovit şi m-a trântit jos. Apoi a aruncat apa peste mine. Şi acum simt această apă ce şiroieşte pe mine. Plângeam. Îmi era frică. Acum mama nu mai este în viaţă. Eu sunt la internat.
Alina

Cântecul singurătăţii
Mama e plecată de doi ani
În străinătate, să câştige bani.
O visez adesea cum era acasă.
Îngrijea de mine şi-mi zâmbea voioasă.
De ce oare soarta este nemiloasă?
Câţi părinţi plecaţi sunt acum de-acasă?
Tatiana

Sonetul cerşetorilor
Pe când cinci ani aveam
Cu cerşitul eu umblam,
Pe la toţi mă închinam,
Banbi acasă aduceam.
Tata banii îi lua,
Alcool îşi cumpăra,
Eu flămândă rămâneam
Şi mereu plângeam,
Căci căldură părintească nu aveam.
Nadea

Nu am pe cine chema
Eu nu-mi închipui cum rostesc copiii mama şi tata. Eu nu am părinţi şi nu am pe cine chema nici mamă nici tată.
Pe sora mea cea mai mare pot s-o consider mamă. Ea, împreună cu o altă surioară de a mea, mă vizitează la internat. Eu le iubesc mult, dar vreau să am o familie adevărată. Uneori, în vacanţă sau în zilele de odihnă, merg în diferite familii. Aşa am văzut cum este într-o familie adevărată. Am văzut ce face o mamă, un tată, cum se comportă cu copiii. Cânt mă întorc la internat, mă gândesc la ei. Vreau şi eu o familie a mea, una adevărată.
Elena

Nefamilia mea
În familie suntem trei copii. Mama şi tata ne-au lăsat, fiindcă trăiam greu. Au văzut că nu puteau face nimic şi au plecat. Ne-au abandonat. Am rămas singuri. Eu nu-mi amintesc  cum arată părinţii mei. Îmi doresc măcar o dată să-i văd.
Maia

Domino
Când eram foarte mică, mama mea a divorţat de tata, deoarece el consuma alcool. Apoi mama a lucrat la magazin ca vânzătoare şi a dat produse pe datorie la oameni. Ei nu au mai întors banii, iar mama a ajuns la închisoare. Aşa am ajuns şi eu, şi sora mea la internat. Nişte oameni ne-au ajutat să achităm suma de bani pentru a o scoate pe mama de la închisoare. Deja de patru ani ar fi trebuit să fim împreună, dar eu tot la internat am rămas. Mama este foarte bolnavă acum, are diabet. Eu cred că într-o familie e ca într-un joc de domino. Dacă unul cade, atunci toţi cad din urmă. E greu să priveşti cum familia ta se ruinează.
Tatiana

În loc de concluzie
Există o mulţime de copii care au visuri. Eu cred că fiecare ar vrea să crească mare şi să aibă o familie sănătoasă şi succese în viaţă. Ca să ne realizăm visul, avem mare nevoie de un loc de muncă. Pentru a obţine aceasta — e nevoie să ne continuăm studiile. Desigur, avem mare nevoie de susţinere din partea părinţilor sau a apropiaţilor. Fiind lăsaţi singuri, noi nu ne vom putea descurca. Viitorul nostru depinde şi de noi înşine. După cum vom învăţa şi cât de tare vom lupta — aceea vom obţine. Dacă vrem un viitor frumos, trebuie să depunem multe eforturi, căci dacă vrea omul, vrea şi Domnul.
Tanea