Atitudinea şi implicarea pot schimba lucrurile în orice localitate

Ne preocupă problemele din localitatea în care trăim? Ce soluţii propunem pentru a le depăşi? Cum apreciem activitatea autorităţilor locale? – sunt câteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă locuitorii din 12 localități în care Transparency International – Moldova (TI-Moldova) a desfăşurat, în 2016, o serie de seminare şi consultări juridice pentru a informa cetățenii despre drepturile pe care le au în raport cu autoritățile locale, inclusiv dreptul la informaţie, la petiţionare, la administrare, la ocrotirea sănătăţii, la asistenţa şi protecţia socială, la apărare şi justiţie. Întâlnirile, organizate pentru a spori capacităţile populaţiei de a se opune corupţiei, au avut loc la Criuleni, Străşeni, Edineţ, Căuşeni, Cantemir, Rezina, Soroca, Floreşti şi în satele Pelinia, Cârnăţeni, Cania şi Cuizăuca.

Pentru a îmbunătăţi dialogul dintre primari şi populaţie, participanţii la seminare au fost rugaţi să-şi expună opiniile asupra diferitor aspecte ale activităţii autorităţilor locale (APL), inclusiv să aprecieze calitatea serviciilor APL şi profesionalismul angajaţilor acestora, să indice domeniile în care există eventuale probleme şi să semnaleze posibile abuzuri în activitatea funcţionarilor şi aleşilor locali. Totodată, persoanele au fost rugate să vină cu sugestii pentru a schimba lucrurile în localităţi. În context, s-a dorit ca edilii să ia atitudine față de propunerile locuitorilor şi să întreprindă în comun activităţi care ar îmbunătăţi situaţia în localităţi.

Cum apreciază cetăţenii activitatea APL

În opinia oamenilor din cele 12 localităţi, autorităţile publice cu cele mai mari rezerve privind calitatea serviciilor și activităţii sunt instituţiile medicale, consiliile locale, poliţia, serviciile comunale şi serviciile de protecţie a mediului. Respectiv, în opinia respondenţilor, cele mai mari neajunsuri la capitolul profesionism le au poliţiştii, consilierii locali, lucrătorii medicali, angajaţii serviciilor comunale şi de protecţie a mediului.

Domeniile problematice: drumurile, apa potabilă, serviciile medicale

Printre domeniile în care majoritatea respondenţilor au identificat cele mai multe probleme se numără construirea şi întreţinerea drumurilor, salubrizarea/evacuarea gunoiului, prestarea serviciilor medicale, utilizarea proprietăţii şi banilor publici, angajarea şi promovarea în funcţii. De exemplu, respondenţii de la Cantemir s-au plâns că apa de la robinet deseori este murdară şi spun că autorităţile locale ar trebui să verifice mai des calitatea acesteia. Interlocutorii de la Cantemir au mai indicat că e nevoie de mai multă transparenţă în procesul de angajare în autorităţile publice, în prezent, deseori, fiind promovate în funcţii publice persoane nepregătite. La Edineţ oamenii au cerut efectuarea unui control al calităţii apei, verificarea mai strictă a procesului de alocare a terenurilor, domeniu în care, spun ei, ar exista interese personale ale decidenţilor.

Eventualele abuzuri în activitatea APL

Fiind rugaţi să relateze despre eventualele abuzuri în activitatea APL, respondenţii au invocat, în special, situaţii de încălcare a drepturilor la informaţie şi petiţionare, utilizare incorectă a banilor publici, promovare de către consilierii locali a intereselor personale, abuzuri în alocarea terenurilor publice pentru construcţii, repartizare incorectă a ajutorului umanitar.

Astfel, în satul Cârnăţeni, respondenţii au relatat că la construcţia apeductului, materialele nu corespundeau proiectului, ceea ce le va crea consumatorilor probleme în viitor. Interlocutorii din or. Rezina au relatat că oraşul nici până azi nu are o staţie de epurare a apei, deşi s-au cheltuit bani pentru aceasta, precum şi că în oraş a fost construit monumentul eroilor şi un havuz, pentru care s-au cheltuit de două ori mai mulți bani decât era prevăzut. Totodată, respondenţii din diferite localităţi au remarcat că angajarea în APL se face în baza relaţiilor de rudenie şi pe linie de partid.

Mai mult acces la informații

Printre informaţiile la care ar dori să aibă acces respondenţii din cele 12 localităţi care au participat la sondajul TI-Moldova au fost indicate, de regulă, deciziile luate de Consiliul local/raional şi Primăria din localitate, informaţiile despre bugetul localităţii şi achiziţiile publice efectuate de autorităţi. Printre altele, respondenţii au fost interesaţi să afle lista persoanelor care pleacă la sanatoriu din bani bugetari, rezultatele concursurilor de angajare în APL, mersul realizării diferitor proiecte (construcţia apeductului, iluminare stradală etc).

Propunerile cetățenilor pentru a schimba lucrurile în localități

Respondenţii au formulat și o serie de propuneri care ar ameliora starea de lucruri în localități şi în ţară. Potrivit lor, în instituţiile publice trebuie angajate persoane competente şi integre. E necesară susţinerea reciprocă a APL şi cetăţenilor, implicarea în diferite proiecte care ar aduce mijloace financiare suplimentare în localitate. Sunt necesare reforme sistemice, separarea puterilor în stat şi combaterea de facto a corupţiei. De asemenea, interlocutorii consideră că piatra de temelie a schimbărilor sunt cetăţenii activi, care trebuie să facă mai multă presiune asupra conducerii autorităţilor publice, să vină cu propuneri de rezolvare a problemelor stringente din localitate, să protesteze, dacă e cazul, pentru ca autorităţile să le audă vocea.

Cei mai mulți dintre respondenții care au venit cu sugestii au menționat că se implică personal cu mijloace şi forţe proprii în diferite activităţi. Unul din respondenţi a subliniat că, deşi este invalid de gradul I, va fi activ, pentru că vrea ca localitatea sa să prospere. Mai mulţi interlocutori au declarat că îşi vor împărtăşi cunoştinţele acumulate la astfel de seminare altor persoane din localitate, că ar putea organiza proiecte de voluntariat, că vor participa la şedinţele APL şi vor veni cu propuneri.

Unii primari ai localităților în care TI-Moldova a efectuat seminarele de informare și sondajele spun că răspunsurile oamenilor i-au ajutat să înțeleagă cu ce probleme se confruntă locuitorii și care sunt propunerile lor pentru a îmbunătăți lucrurile. „Am văzut părerile oamenilor și ne străduim să corectăm greșelile făcute și să nu le mai facem, ca oamenii să fie mulțumiți. Dacă am reușit sau nu să rezolvăm, nu pot să vă răspund. Dacă ar fi făcut un nou sondaj, am vedea. Nouă ni se pare că am reușit, dar nu noi trebuie să răspundem la această întrebare, ci locuitorii satului. Ei pot spune dacă e bine sau nu, ne-a declarat Oleg Savca, primarul satului Cârnățeni, Căușeni. Și Teodor Munteanu, primarul satului Cania, Cantemir, spune că „orice discuție cu oamenii e de folos”, și că, în consecință, oamenii sunt mai activi atunci când vine vorba de implicare în rezolvarea problemelor comunității.

Răspunsul autorităţilor locale la solicitările oamenilor

TI-Moldova a expediat rezultatele sondajului tuturor celor 12 primari pentru informare şi luare de atitudine, solicitând ulterior informaţii despre măsurile luate ca urmare a propunerilor şi solicitărilor populaţiei. Majoritatea APL au menţionat că au luat atitudine, soluţionând unele probleme, în special cele care nu necesitau investiţii mari, cum ar fi facilitarea accesului la informaţie şi comunicarea cu locuitorii. Astfel, reprezentanţii Primăriei Edineţ susţin că au organizat audieri publice privind bugetul localităţii pentru 2017, iar informaţiile despre realizarea bugetului pe 2016 şi bugetul planificat pe 2017 au fost plasate pe pagina web a primăriei, precum şi în presa locală şi regională. La primăria din Cantemir a fost angajată o nouă persoană care răspunde de asigurarea accesului la informaţie, iar reprezentanţii primăriei Căuşeni dau asigurări că a fost înlocuit panoul vechi de informare şi că este planificată instalarea a încă 3, iar pagina web a primăriei va fi completată cu noi rubrici pentru a o face mai informativă.

Totuşi, în ceea ce privește problemele majore cu care se confruntă localităţile şi soluţionarea cărora necesită mulţi bani, cum ar fi construcţia drumurilor, a conductelor de apă şi canalizare, prestarea serviciilor de evacuare a gunoiului sau iluminatul stradal, majoritatea primarilor au răspuns că sunt abia la etapa elaborării proiectelor şi a căutării surselor de finanţare.

Acest articol este realizat în proiectul „Creşterea capacităţii păturilor vulnerabile ale populaţiei de a se opune corupţiei” susţinut financiar de Ambasada Statelor Unite ale Americii. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia finanţatorului.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *