Naşi şi cumetri în instanţă. Un dosar cu 2 morţi şi cu inculpatul în libertate

În urma unui accident rutier, două persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi un copil de 15 ani. Conducătorul automobilului, care circula cu peste 100 km/h, şi-a angajat în instanţă un avocat care este naş de cununie al judecătoarei. Fina avocatului a decis în instanţă ca inculpatul să rămână în libertate. “I-am dat maximul ce prevede legea penală. Noi toţi aici suntem cumetri. Însă pe mine nu poate să mă influenţeze un cumătru”.

Pe 5 august 2012, în jurul orei 20.00, Eugeniu Cotorcea, aflându-se la volanul unui automobil “Toyota Carolla”, parcurgea traseul central al satului Baraboi, Donduşeni. În salonul automobilului erau trei tineri. Petru Tartan – pe bancheta din faţă. Mircea Damian şi Daniel Gandrabura, de 15 ani, pe bancheta din spate. Conducătorul automobilului conducea cu viteza de peste 100 km/h, până a pierdut controlul asupra automobilului, tamponându-se de un gard, apoi, din inerţie, de un pilon electric de înaltă tensiune. În urma accidentului, cei doi tineri care se aflau pe bancheta din spate au decedat.

Potrivit expertizei medico-legale, Daniel şi Mircea aveau multiple leziuni corporale: coastele rupte şi organele interne distruse. În consecinţă, tinerii au decedat la scurt timp de la producerea accidentului. Raportul de expertiză auto-tehnică arată că viteza automobilului era mai mare de 101 km/h. Expertul a constatat că Eugeniu Cotorcea se deplasa cu automobilul pe un sector de carosabil orizontal şi având sistemul de frânare funcţional; din punct de vedere tehnic, ar fi putut evita accidentul rutier dacă ar fi adaptat la timp viteza de mers în localitate şi s-ar fi deplasat conform prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere.

Procurorul: Atâtea neamuri şi cumetri

Procuratura Donduşeni a deschis un dosar penal pe numele lui Eugeniu Cotorcea, găsindu-l vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei. Procuratura constata că acesta, din imprudenţă, a cauzat decesul a două persoane. Procurorii au cerut în instanţă o pedeapsă cu închisoare pe o perioadă de 6 ani. “Suntem de părerea că şoferul se afla în stare de ebrietate, deşi documentar arăta că nu a consumat alcool. Expertiza s-a făcut în acea seară. Dar ştiţi cum se fac chestiile acestea când sunt atâtea neamuri şi cumetri. Dubii sunt şi aici. Omul treaz nu s-ar deplasa prin sat cu aproximativ 140 km/h, ajungând la astfel de consecinţe”, susţine procurorul Corneliu Bologan.

Mai mulţi martori povestesc că şoferul automobilului, înainte de a se urca la volan, a consumat bere, împreună cu nişte prieteni, la iazul din sat. Aceste mărturii sunt prezente şi în rechizitoriul procurorului care a condus cauza penală. “La iaz, băieţii au băut o sticlă de bere de 2,5 litri. Apoi au urcat în automobil şi au plecat în sat”, spune un martor.

Până a ajunge dosarul în instanţa din Donduşeni, părinţii tinerilor decedaţi au solicitat ca această cauză să fie examinată într-o altă judecătorie, deoarece nu au încredere în instanţa raională. “Noi eram la curent că tatăl şoferului care a făcut accidentul finanţează Judecătoria din Donduşeni. Asta cunoaşte tot satul. Însă cererea noastră a fost respinsă ca neîntemeiată”, ne-a spus Igor Gandrabura, tatăl lui Daniel.

Avocatul inculpatului, naşul judecătoarei

În instanţa din Donduşeni, Eugeniu Cotorcea l-a angajat în calitate de apărător pe avocatul Iurie Guriev. Acesta este naşul de cununie al judecătoarei care urma să examineze dosarul penal. Eugeniu Cotorcea şi-a recunoscut vina în instanţă. Astfel, fina avocatului, care îl apăra pe Cotorcea, l-a găsit vinovat, aplicându-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 6,8 ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis, cu lipsirea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe un termen de 5 ani. Într-un final, judecătoarea a decis să-i dea 5 ani cu suspendare.

“Conform art. 90, Cod Penal, pedeapsa atribuită lui Cotorcea Eugeniu se suspendă pe un termen de 5 ani, şi nu o va executa dacă Eugeniu Cotorcea, în termenul de probă, va îndreptăţi încrederea acordată. Corpul delict – autoturismul de model “Toyota Carolla”, care se păstrează la parcarea CPR Donduşeni, la intrarea sentinţei în vigoare, să-i fie transmis inculpatului la cerere”, se arată în sentinţa pronunţată de judecătoarea Oxana Banari la 26 decembrie 2012.

Eugeniu Cotorcea, cel care a provocat accidentul, ne-a spus că îl mustră conştiinţa pentru cele întâmplate. “Atunci când s-a produs accidentul, am ţinut degetele în gura lui Daniel, pentru că se înăduşea. Dar a murit. Chiar dacă fac sau nu puşcărie, asta nu-mi iartă păcatele pe care le-am făcut. Cum decid ei…”, spune şoferul automobilului.

Procurorul: “Senţinţa este blândă”

Familiile tinerilor decedaţi sunt nemulţumite de sentinţa judecătoarei Oxana Banari, care a decis să-l lase în libertate pe Cotorcea. “Băiatul meu s-a dus la iaz şi a venit acasă mort. Accidentul putea fi evitat. Tartan, care era pe bancheta din faţă, i-a spus judecătoarei că Mircea Damian, de pe bancheta din spate, striga la şofer să meargă mai atent şi să reducă viteza. Apoi Tartan a zis că nu îşi mai aminteşte nimic. S-a întâmplat accidentul şi a murit Daniel. Nu vreau bani de la ei. Vreau dreptate”, spune Igor Gandrabura.

Valentina Damian, mama lui Mircea, spune că, dacă nu se face dreptate, va intra în greva foamei. “Nu mai am nimic de pierdut. Noi nu mai putem fi indiferenţi. Au decis la judecată cum le-a convenit. Dar copiii noştri sunt morţi. Eu sunt distrusă. Acum am fost în beci după mărar şi m-am întors cu un borcan de ciuperci. M-a distrus moral. Ce dreptate să se facă dacă ei sunt neamuri cu judecătoarea? Vom merge până la capăt”, spune Valentina Damian.

Şi procurorul Corneliu Bologan, care conduce cauza penală, nu este de acord cu sentinţa Judecătoriei Donduşeni şi a făcut recurs la Curtea de Apel Bălţi. “Sentinţa este blândă. Noi am solicitat 6 ani de închisoare. Considerăm că nu este o pedeapsă echitabilă şi nu este înţeleasă de societate. Consecinţele infracţiunii sunt foarte grave: doi tineri şi-au pierdut viaţa, dintre care un minor de 15 ani”, spune procurorul.

Judecătoarea: şi la Apel, şi la Supremă – toţi sunt cumetri

Judecătoarea Oxana Banari susţine că decizia pe care a luat-o în acest caz nu a fost influenţată de naşul ei de cununie, avocatul Iurie Guriev. “Dacă e să o luăm aşa, toţi aici suntem cumetri. Şi la Curtea de Apel sunt cumetri, şi la Supremă. Pe mine nu poate să mă influenţeze un cumătru. Fiecare cu atribuţiile sale. Este Codul de procedură penală. Dacă părţile sunt nemulţumite, trebuie să ceară recuzare. În acest caz, i-am dat maximul cât prevede legea penală, deoarece e o infracţiune din imprudenţă. El şi-a recunoscut vina. Ce puteam face? Oricum a fost atacată sentinţa”, ne-a spus judecătoarea Banari.

Avocatul inculpatului, Iurie Guriev, care a cununat-o pe judecătoarea Banari, susţine că nu a putut să nu-l reprezinte în instanţă pe clientul său. “Oficiul meu e lângă judecătorie. Dacă apar contestaţii, nu merg în instanţă. Au fost cazuri când părţile au recuzat anume din această cauză şi dosarul s-a transmis altui complet de judecată. Şi de la Uniunea Avocaţilor ne-au spus că, dacă sunteţi cumetri, şi apar aşa întrebări, e bine de luat recuz. Aici nu au apărut astfel de întrebări. Nu s-a cerut nimic. În acest caz, clientul şi-a recunoscut vina. Este de acord să răsplătească paguba. Victimele au refuzat. Ce-i drept, omul nu mai poţi să-l întorci. Procurorul a cerut termen maximal. Judecătoarea i-a dat maximal”.

“Judecătorul este obligat să facă declaraţie de abţinere”

Gheorghe Amihalachioaie, preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova, e de părere că, în situaţia în care avocatul inculpatului este naşul de cununie al judecătoarei care examinează dosarul, judecătoarea ar trebui să-şi ia autorecuz, dosarul fiind transmis spre examinare în alt complet de judecată. “Trebuie evitate asemenea situaţii”.

Nicolae Roşca, preşedintele Colegiului disciplinar al CSM, afirmă că, într-o asemenea situaţie, când un avocat merge în proces la finul său, ar fi bine ca el să-şi ia autorecuz, pentru că există alte temeiuri care ar putea pune la îndoială obiectivitatea judecătorului. Totodată, judecătorul ar trebui să-şi ia autorecuz fără să aştepte ca cineva să solicite acest lucru.

“Art. 33, Cod de procedură penală, despre incompatibilitatea judecătorului, spune că judecătorii care sunt soţi sau rude între ei, judecătorul nu poate participa la judecarea cauzei şi urmează a fi recuzat. Şi mai spune că, dacă există alte circumstanţe care pun la îndoială rezonabilă imparţialitatea judecătorului, nu poate participa. Eu consider că, dacă avocatul inculpatului i-a ţinut cununia judecătorului şi merge în proces, judecătorul trebuie să-şi ia abţinere şi să nu aştepte ca cineva să dea recuzare. Şi art. 34 spune că, în cazul în care există circumstanţele prevăzute la art. 33, judecătorul este obligat să facă declaraţie de abţinere de la judecata cauzei”, ne-a mai explicat Nicolae Roşca.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

52 comentarii

  1. Inga

    Bine ca satu toti cu acuzatiile dar nu vad pe bune cine se goneste udpa functii si carora le este importanta bunastarea tarii.PDM comparativ cu filateistii au demonstrat ca nu se tin de aceste fuctii.

  2. daniel

    judecătoarea nu este și ea mamă?Nici nu știi femeie ce judecată te așteaptă pe tine.Citește în Biblie Psalmul 37:12,13.
    /Cel rău uneltește împotriva celui drept
    Dar DUMNEZEU râde de el,căci vede că îi va veni și ziua lui./

  3. asandi

    draga inga, nu umple ziarele cu birfe si minciuni! la concret ce-a facut pd-ul tau pentru bunastarea poporului? cearta in parlament, invidie si mai mult nimic! guvernarea in frunte cu primministru a miscat carul din loc. la ziua de azi, tu nici nu stii cine cu ce se ocupa! duci lumea in eroare!

  4. necunoscut

    lasa-ti aprofundarile astea in politica si ginditi real asupra cazului in discutie,ce prostii si nelegiuiri sunt in tara asta a minunilor-Moldova,ce oameni fara suflet pot sa mearga peste 2 baieti morti si sa-si apere interesele banesti,priviti ce a facut banut in cazul acesta,priviti si ginditi-va ca este unul din sutele cazuri cind banul decide soarta infractorului!!!

  5. necunoscut

    Doamna judecatoare Oxana Banari,ginditi-va ca aveti si dvs. copii,uitati-va la poza din articol,la crucea din cimitir cum putrezeste acel copil Danile un baiat ideal care era laudat de tot satul si nu numai,nu cred ca aveti frica de Dumnezeu ca nu avea sa faceti ceea ce ati facut,sa fi fost un barbat in locul dvs. avea sa mai inteleg decizia in judecatorie dar nici nu stiu ce sa zic ca sinteti mama…

  6. Gheorghe

    Va scrie un fost judecator.
    Am lucrat judecator şi la Moscova si în Chisinau în perioada 1985 – 1990 .
    Justitia de acum este un cosmar.
    Plecati din Basarabia romaneasca ca ne prapadim, vorba batranului Tanase “îmi este frica sa traiesc în Tara mea”.
    Pe vremurile celea Oxana Banari în 5 minute era concediata şi la puscarie pusa.
    Cei de la consiliul superior al magistraturii pe cine astepta-ti,va este în fund de oameni.
    Scuza-ti.
    Ce-i de facut!?
    Susarenco Gheorghe – procuror general,Nicolae Alexei -ministru de interne.
    Vot uninominal ,reducerea deputatilor pana la 29 deputati.
    Treziti-vă.

  7. panciu

    partile vatamate doresc ca soferul sa stea la inchisoare….. pe cind umbla la manastiri si pupa icoane…. si inca mai vorbesc de biblie….rusine

  8. elev

    D-na Sfetlana toti va inteleg guerea dar cum se explicati faptul ca ficiarasul umbla toata ziua cu castile in urechi prin scoala cu muzica la maxim?

  9. necunoscut

    Domana Banari,in acest caz ati procedat ca un avocat prin deciziile luate cu privire la pedeapsa inculpatului,mai bine va-ti face avocat ca va reuseste de minune!

  10. panciu

    d-nul necunoscut( sau TURCAN) tu mai bine te duceai de cioban si numarati oile si nu numara banii altora caci

  11. uncommon

    Ma scuzati de comentariu,…-Eu ma adresez catre domnul “Elev”, Dupa cum se vede dmv.inca nu ati terminat scoala,noi deja suntem in secolou “XXI”,iar dmv ati ramas in trecut cu alfabet KIRILIK,in loc de (durere)scrieti (guerea),ceia ce se compara in KIRILIKA cu alfabetul Romin (“g” se citeste “d”) asta ne demonstreaza ca: Dmv.nu sunteti elev, aici e ” lipsă de loialitate”,ma scuzati de expresie,Pur si simplu INVIDIA la Dmv. e foarte mare,…NU TREBUIE SA FIM ASA suntem oameni maturi deja….Si va rog ceva Prezentativa REAL cine sunteti,dar nu va dati sub alt nume,nu e frumos….Vorba aia : “In fata e dragostos,in spate e uracios”…

  12. necunoscut

    domnule cu rusinea si cu manastirile nu te lega de cele sfinte si de icoane,gindeste-te ca aici merge vorba de moartea a doua suflete si de nedreptatea ce s-a facut in justitie,in acest caz rusine trebuie sa va fie voua ca jutecati nu celor ce au crescut doi baieti ca doua flori,asa ca domul cu rusinea gindestet-te bine inainte de a vorbi!!!

  13. necunoscut

    rusine celui ce a educat inculpatul care a mers cu peste 140 km/h prin sat si a farimat doi baieti,tot in ei era palit,singele curgea de nu se mai oprea….

  14. Svetlana

    Multumesc tuturor elevilor pentru sinceritate. Nu pot da raspuns la intrebarea pusa de elevul necunoscut, dar ii multumesc ca mi-a scris. nu prea are legatura una cu alta multstimate elev.

  15. uncommon

    Domnul PANCIU : RUSINE sa va fie dmv. ca sa vorbiti de Biblie,Manastiri asa “ca saruta icoane,umbla la manastiri” : parintii care au pierdut copilul sufera,EI la Manastire isi gasesc linistea sufleteasca,ei sunt distrusi pe viata,insa dmv. “puneti lemne pe foc” , in loc sa va catati de LOCUL dmv….”Ei la nimeni nu le vor rau ,doresc sa fie totul CINSTIT,sa nu fie Corupt nimic….” In lumea aceasta poti sa cumperi mult,dar dragostea,norocul,sanatatea nu le poti cumpara….Fiecare acolo sus va raspunde pentru tot… ” Partile vatamate,doresc dreptate ” ,nimic mai mult…
    Atent referitor la RELIGIE !

  16. uncommon

    Domnul PANCIU : RUSINE sa va fie dmv. ca sa vorbiti de Biblie,
    Manastiri asa “ca saruta icoane,umbla la manastiri” :
    parintii care au pierdut copilul sufera,EI la Manastire
    isi gasesc linistea sufleteasca,ei sunt distrusi pe viata,
    insa dmv. “puneti lemne pe foc” , in loc sa va catati de LOCUL dmv….
    “Ei la nimeni nu le vor rau ,doresc sa fie totul CINSTIT,sa nu fie Corupt nimic….
    ” In lumea aceasta poti sa cumperi mult,dar dragostea,norocul,sanatatea nu le poti cumpara
    ….Fiecare acolo sus va raspunde pentru tot… ” Partile vatamate,doresc dreptate “….
    ,nimic mai mult…
    Atent referitor la RELIGIE !

  17. Procuror Gheorghe G.

    In Moldova nanasismul si cumatrismul in Justitie ne tine cu pasul pe loc, oamenii isi pierd credibilitatea. Rusine ce se intampla la noi.

    Si inca cu aere Oxana Banari va spune ca ca peste tot sunt cumatri… Afara din sistem, judecatorii care nu sunt cinstiti si corupti !

    Vrem dreptate !
    2013

  18. Din Chisinau pentru toti nataraiide tipul lui panciu

    In primul rind vreau sa va zic ca asa numitul panciu – alias cotorcea – este un mare nemernic care se vede ca a facut pact cu diavolul. Imi pare rau ca exista astfel de nemernici pe fata pamintului.
    Despre justitie in RM, mai ales in Donduseni, nici nu poate fi vorba. Unde s-a mai vazut ca doi oameni, dintre care un copil minor, sa-si piarda viata, iar “profesionista” de judecatoare Banari, careia i-a redactat sentinta avocatul si nasul ei Guriev, suspenda executarea inchisorii de catre Cotorcea? Intrebati orice localnic din Baraboi, inclusiv primarul, si o sa va spuna cine este Eugen si Leonid Cotorcea – cit rau au facut acestia.
    Parintilor le recomand sa se roage in continuare Domnului pentru sufletele copiilor lor si daca considera necesar sa mearga in toate instantele superioare pentru a solicita o sentinta corecta, dar nu cea aplicata de Banari si insistata de Guriev, care, credeti-ma ca il cunosc, este un mare homosexual mizerabil

  19. Din Chisinau pentru toti nataraiide tipul lui panciu

    Panciu te rog nu vorbi de Dumnezeu, poti vorbi doar de cotorcea – ingerul tau pazitor, fiindca iti contrazici obraznicia care ai scris-o in textul tau mai sus

  20. Din Chisinau pentru toti nataraiide tipul lui panciu

    Treziti-va baraboieni! Uniti-va si alungati-l din sat pe smintitul si neogoiatul de Cotorcea. Nu trebuie sa-i rabdati toate faradelegile si bataile de joc fata de voi. Credeti-ma ca crimele comise de ei nu se opresc aici…

  21. fara politica

    Oare nu-i posibil ca comentariile sa nu fie insotite de politica? Lasati aspiratiile politice se referiti-va la cazul concret.
    Se vede ca cel din Chisinau este in cunostinta de cauza si il sustin in privinta incorectitudinii sentintei aplicata de judecatoarea Banari.
    Cunosc detaliile cazului mai bine decit altii, de aceea imi permit sa sustin ca E. Cotorcea, pe linga faptul ca avea o viteza excesiva in momentul producerii accidentului, mai era si in stare de ebrietate la volan.

  22. fara politica

    Tatal lui Cotorcea a platit medicii care au facut expertiza, de aceea cred ca si in privinta acestora urmeaza de pornit urmarirea penala. Parintii copiilor decedat ar trebui sa sesizeze procuratura raionala despre acest fapt, care la rindul lor, sint obligati sa porneasca o cauza penala prin care sa stabileasca adevarul…

  23. nush

    lasati doamna sfetlana calmativa el mereu va ramine in memoria tuturor dar vinovatul va fi pedepsit

  24. taran de rind

    pe cine sal alungam? pe cotorcia? da ce rau a facut, munceste din zori pina in noapte in rind cu totii, da salarii mai mari ca toti din sat si nu ne fura de bani ca sa faca zaprafca…. mai bine pe primar sal alungam nea tras opa tot de banii nostri,nea facut gradinita ca sa le inchide la urma pe toate…. brichete pentru incalzirea scolii insa acuma vinde tipele… faceti concluzii singuri

  25. Nicu

    Sunt de acord ca acesti copii nu-i mai intoarce nimeni, dar aceasta nu inseamna ca vinovatului i se poate sa conduca masina in continuare, sa mai omoare pe cineva sau sa faca alte trasnai de tipul darimarii gardului de la primarie ori a rastignirii din acelasi loc. Amintiti-va oameni buni de cuvintele lui E. Cotorcea “…eu nu pot merge fara viteza, imi place asta…”

  26. Nicu

    N-am stiut ca taranii de rind din Baraboi sint slugile lui Cotorcea… De cind clientul asta plateste bine… oare chiar asa este? Sa stiti un lucru: mizeria tot mizerie ramine, chiar daca un asa numit “taran de rind” sustine un badaran de tipul lui Cotorcea

  27. Alt taran de rind

    Bravo Nicu. E timpul sa scapam de lepadatura asta de cotorcea. Furcile stiu de dinsul si de feciorul sau…

  28. adevar

    pe cine sal alungam? pe cotorcia? da ce rau a facut, munceste din zori pina in noapte in rind cu totii, da salarii mai mari ca toti din sat si nu ne fura de bani ca sa faca zaprafca…. mai bine pe primar sal alungam nea tras opa tot de banii nostri,nea facut gradinita ca sa le inchide la urma pe toate…. brichete pentru incalzirea scolii insa acuma vinde tipele… Ma alatur de cele spuse mai sus… privatizeaza,distruge…abuz de putere, pe el treb alungat… lunea nu putea esi din sat dar el statea la dondoseni cu picioarele la saba…isi face interesele lui personale ci nu a satenilor

  29. Nicu

    Mai adevarule in favoarea banditului Cotorcea ce are primarul cu coada vacii? E vorba de omorul a doi copii de catre feciorasul lui Lionea – asta-i adevarul scirbo ce esti

  30. Nicu

    Referitor la invidie demult timp nu o mai avem. Ce sa invidiem – o pocitura de cotorcea care cumpara tot ce poate, chiar si moartea unor copii? Adevar va spun daca tot vorbim de acest adevar – cine o mai fi oare si el?

  31. necunoscut

    acest articol,daca a-ti abservat,pune in discutie felul in care justitia a oferit liberatate unui infractor,aici se ating teme de cumetrism,sub fundamenturile judacatii de la Donduseni putrezesc doi baieti atit de tineri,fiindca Cotorcea este finantatorul tuturor avocatilor si oamenilor legii de acolo,cum poti sa pasesti peste doua suflete moarte si sa arunci valize cu bani numai ca copilul-infractor sa fie liber,dragi comentatori,nu abordati probleme de invidie,aici sunt parinti,prieteni,rude ce isi cauta dreptatea!

  32. )))

    Da intradevar acum doar banii conteaza peste tot …dar cit de multi bani ai avea totusi viatza no poti intoarce …imi pare enorm de rau ce sa intimplat cu Daniel fostul meu coleg :(..si am fi foarte bucurosi daca sar face dreptate

  33. Dima

    Eu sunt sigur ca daca copilul vostru ar cadea intr-o asemenea situatie ati face la fel. Eu mi-as salva copilul de la inchisoare cu orce pret. Durerea este mare dar consider ca nu rezolvi nimic astfel.Soferul v-a plati pentru cele facute in fata lui Dumnezeu, voi nu aveti putere sa judecati pe cineva nestiind ce ai face tu fiind in locul lui.

  34. Gheorghe

    Eu stiu exact ca daca Eugen Cotorcea ar sti precis ca daca face 6 ani de inchisoare se vor intoarce Daniel si Mircea inapoi, atunci se v-a duce la inchisoare fara nici o parere de rau.

  35. Ludmila

    Ce rau a facut Leonid Cotorcea ? Isi apara copilul ca orce parinte. Invidia va omoara oameni buni. El are bani pentru ca a muncit din greu ,fiind sarac la inceput. Credeti ca daca se duce din sat v-a fi mai bine tot la el veti alerga dupa ajutor. De cite ori am cerut ajutor de la el niciodata nu m-a refuzat.

  36. Ruslan

    Durerea e mare intradevar .Dar credeti ca Eugen nu sufera ? Sau Leonid Cotorcea e bucuros ?. E durere mare pentru ambele parti. Religia presupune iertare . Si daca un om merge la manstire trebuie sa stie ce inseamna iertarea .

  37. Silvia

    Oameni buni de cite ori ati avut nevoie v-ati dus cu ziua la munca la Cotorcea.El plateste cel mai bine din sat, si niciodata nu te lasa la nevoie. De ce nu vedeti realitatea, sint oameni care intr-adevar fac rau satului . Si daca credeti ca fara Cotorcea e mai bine atunci va inselati.

  38. nush

    chiar aceasta judecata nu va ajuta nimik eugen o sa plateasca in fata lui Dumnezeu ……dar ce folos ca cele doua persoane nu se mai intork …!

  39. Alexandru

    Dumnezeu spune ,,IARTA SI VEI FI IERTAT,, Eugen si-a recunoscut vina in fata tuturor. Lumea e lume si niciodata nu o sa taca .

  40. orbit

    Baraboeni nu fiti atit de invediosi munciti si voi ca Cotorcea si veti avea si voi banii,,,, lasati paharul la o parte

  41. orbit

    pentru justitie ar fi mai bine daca dn.avocat Gurev nu ar avea biroul in incinta judecatoriei si nu numai pe fina o cumpara dar si pe cei- lalti judecatori.el este un intermediar intre judecatori si banuiti. fiti atenti ca dom guriev avocatul ea bani si de la partea vatamata si partea banuita.oare cine ii va gasi si ac de cojoc si lui GURIEV AVOCATUL DONDUSENIULUI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *