Principală  —  Investigatii  —  Ancheta   —   Culisele unei crime între "bandiţi".…

Culisele unei crime între „bandiţi”. Stratulat, împuşcat pentru Elat?

Ion Stratulat, ex-poliţistul ucis de Ion Şoltoianu la începutul acestei săptămâni, deţinea 25% din acţiunile „Elat-Rentservice”, companie la care „Vaniuşa”, aşa cum îi spun oamenii din satul de baştină lui Şoltoianu, „ţinea krâşa”. Ion Şoltoianu, cel care a tras de trei ori în fostul poliţist Ion Stratulat în amiaza zilei de luni, 19 septembrie, este născut în satul Ineşti, r-nul Teleneşti. Acesta merge aproape în fiecare week-end la casa sa mare din sat, dosită de un gard care nu permite curioşilor să vadă ce se mai întâmplă în ograda impunătoare. Oamenii au păreri împărţite despre Ion Şoltoianu, cel care de multe  ori i-a făcut mândri că sunt ineşteni, consăteni cu  multiplul campion naţional şi mondial la kick-boxing. Mulţi însă preferă să vorbească despre Ion mai mult în şoaptă, pentru că au temeri.

„Aşa casă ca a lui la noi în sat nu mai este”

„Vine în sat cam în fiecare săptămână. De obicei, sâmbăta şi duminica stă aici”, ne spune o consăteancă de-a lui Şoltoianu. Mama sa a murit anul trecut, iar tatăl său a murit demult, când Ion era copil. „N-am auzit să fi fost agresiv. Mă rog, se întâlnea cu consătenii, a mai făcut acte de binefacere la şcoală, la grădiniţă şi la casa de cultură”, continuă femeia. „Oamenii, chiar dacă mai aud de năzbâtiile lui, vorbesc cam cu jumătate de gură. Nimeni nu vrea să spună ceva despre el deschis. Fiecare îşi face concluzii pentru el. Nu ştiu dacă se tem, dar o oarecare temere există, pentru că s-au mai auzit unele lucruri despre el, iar oamenii sunt atenţi la ce spun”, mai spune femeia.

Şoltoianu are în Ineşti o casă „mare şi frumoasă, cu bazin. Este o gospodărie îngrijită. Are un gard înalt, care nu permite să priveşti în ogradă. Doar cine a fost la el în ogradă poate spune cum e acolo. Dar, din ce se vede, e clar că arată frumos”, spune o altă persoană din sat. Oamenii afirmă că are şi maşină de lux, dar nu au memorizat de ce marcă, pentru că acesta le schimba „cam des”.

„Nu ne vine a crede ce s-a întâmplat. E un om cumsecade. Nu putem spune ceva rău de el. A ajutat de multe ori veteranii, le lua cadouri de 9 mai. Vaniuşa are o casă mare şi foarte frumoasă. Aşa casă ca a lui la noi în sat nu mai este”, ne-a spus un alt consătean de-al lui Şoltoianu.

Şoltoianu are doi copii, o fată de aproape 22 de ani, care învaţă la Chişinău, şi un băiat care urmează să împlinească majoratul, plecat în străinătate.

„Vaniuşa” din Ineşti…

Cât timp este la Chişinău, acolo unde de fapt locuieşte împreună cu soţia, de casa părintească din Ineşti are grijă un văr de-al său, Victor Mereuţă. Nu am putut vorbi cu el, acesta fiind ocupat cu munca în câmp. Soţia lui Victor însă ne-a relatat câteva detalii din viaţa lui Şoltoianu. „Am văzut la ştiri ce s-a întâmplat, dar nu cred”, ne spune aceasta. „El vine în toată sâmbăta în sat şi e tare bravo. Dar ce spun la televizor nu-i prea bine”, zice femeia. „Soţul meu are grijă de casa lui Ion cât timp el este la Chişinău. Udă, stropeşte, mai face curat”. Aceasta nu-l crede pe Ion Şoltoianu în stare de a omorî pe cineva cu sânge rece. „Un om care a făcut atâtea pentru sat nu poate face aşa ceva. E tare bun. Ce vedem la televizor despre el e ceva tare ciudat. El nu era nervos. Nici armă nu are. Nu am văzut aşa ceva, deşi am stat mult timp cu el”, povesteşte femeia. „Nu prea ne interesăm cu ce se ocupă. Nu ne băgăm în sufletul lui”.

„Sâmbăta trecută a fost acasă. Luni, până la amiază a vorbit cu soţul meu, era totul normal. L-a întrebat ce mai este nou pe acasă. Soţul taman culegea poama. De obicei, sună de 2-3 ori pe zi. Îi mai aduce aminte soţului că trebuie de făcut una-alta pe lângă casă. Nu părea agresiv. Dacă se supăra, se întorcea şi te pupa. Râdea, glumea. Trecea un mort, dădea 50 de dolari. Vedea un copil calic, îi dădea 200 de lei. Nu avea mulţi bani, dar avea oleacă. El dă tot din buzunar când are. Când venea în sat şi trecea pe lângă bar, cei de acolo se sculau în picioare, aşteptând să le dea ceva. El le cumpăra o garafă de rachiu sau câte un pachet de ţigări. Spunea însă că nu-i businessman, ci „sportsmen”. Lumea din sat îi zice Vaniuşa, pentru că era cel mai mic din familie”, ne-a spus femeia.

Petru Sofronescu, un moş de-al lui Ion Şoltoianu, susţine că nu comunică prea des cu nepotul său. „Încă trebuie de dovedit că este criminal. Am vorbit cu el cu vreo 3 săptămâni în urmă. A fost şi i-a făcut mamei lui praznic. Eu ştiu că voi faceţi „rassledovanie” (din rusă – investigaţii – n.r.), dar eu ce-s, „stukaci” (din rusă – turnător – n.r.), sau ce?”, ne-a întrebat acesta, precizând doar că lumea din sat îl stimează pe Şoltoianu şi că nu contează dacă el este de obicei agresiv sau nu.

Versiunile crimei

„Şoltoianu era la masă cu Stratulat. Venise să discute. Şoltoianu are pe cineva, descris în presă ca fiind de 1.90. Acela, încă după primul omor săvârşit de Şoltoianu în 2003, stă pe lângă el. Şoltoianu n-are frână la nervi. Băiatul ăla umblă tot timpul cu el. Şoltoianu se ducea des la un club de biliard. Se enerva des şi putea să-l lovească pe oricine cu „şarul” (din rusă – bilă – n.r.) în cap. Băiatul ăla, de 1.90, îl oprea. El nu era simplu şofer. Avea rolul de a-l calma şi de a-l opri să nu facă prostii. Acum, se pare că el nu a reuşit să-l oprească”, ne-au spus oameni care l-au văzut în acţiune pe Ion Şoltoianu şi care cunosc cum s-au derulat lucrurile luni, la 12.40.

Şoltoianu locuieşte chiar lângă Centrul Comercial „Elat”. Sursele noastre ne-au spus că, de fapt, Şoltoianu este unul dintre cei care „ţinea krâşa la Elat” şi ar fi fost nemulţumit de faptul că Stratulat „încerca, ilegal, să pună mâna pe nişte acţiuni de acolo”. Ion Stratulat este acţionar la „Elat” (vezi mai jos – n.r.). Aceleaşi surse susţin că Stratulat ar fi avut legătură şi cu omorul lui Igor Basarab în 2010, doar că crima de luni nu a avut la bază o răzbunare a lui Şoltoianu pentru uciderea lui Basarab. „Foarte probabil că, după acest omor, se va încheia anchetarea morţii lui Basarab, pe motiv că Stratulat ar fi fost cel care l-a ucis. Astfel, ceilalţi implicaţi vor scăpa basma curată”, ne-au spus surse din cadrul procuraturii.

Cei care îl cunosc pe Şoltoianu spun despre el că îşi pierdea foarte des calmul din cauza sutelor de lovituri primite în cap, acesta fiind, după cum se ştie, sportiv, multiplu campion la kick-boxing, dar şi participant la mai multe competiţii de lupte.

Stratulat, acţionar la Elat

„Stratulat avea şi el multe păcate. E un bandit, iar la Ministerul de Interne (MAI) există la sigur un dosar întreg, de vreo 500 de pagini, despre activitatea lui”, susţin însă surse din cadrul MAI. El a omorât pe cineva când se afla în misiune inexplicabil, cu arma sa proprie, nu cu cea de serviciu. Atunci i s-a deschis dosar penal şi trebuia să zboare din poliţie, dar a fost protejat de generalul Alexei, iar lucrul ăsta i-a făcut doar rău. Atunci a învăţat că i se permite totul. Ulterior, se pare că Nicolae Alexei nu i-a mai luat apărarea, pentru că Stratulat i-ar fi obijduit fiica, de care ulterior s-a despărţit. Astfel, fără sprijin, Stratulat a fost obligat să părăsească organele de drept”, spun surse din cadrul MAI.

Ion Stratulat apare în lista de acţionari ai societăţii cu răspundere limitată „Elat-Rentservice”, al cărei conducător este Leonid Volneanschi. Ion Stratulat deţine 25% din acţiuni, fiind al doilea acţionar, după numărul de acţiuni deţinute. Cele mai multe acţiuni la „Elat-Rentservice” le deţine compania „Global-Investment” SRL, 49%. Volneanschi are 13% din acţiuni, iar Svetlana Procudin alte 13%. Amintim că firmele din cadrul Elat au făcut donaţii în ultimele campanii electorale pentru PCRM, în 2009 transferând pentru acest partid 1500000 lei.

…şi „Vanea” din Zubreşti

Ion Stratulat este născut în satul Zubreşti, Străşeni, acolo unde a şi fost adus după ce a fost omorât, pentru ca cei apropiaţi să-şi ia rămas bun de la el. Oamenii nu ştiu cu ce se ocupa acesta când era la Chişinău, dar spun că îl cunosc drept un om cumsecade, cu nişte părinţi buni. „Era un om foarte bun, săritor la nevoie. Venea des în sat. Toţi au fost şocaţi atunci când au auzit de acest omor”. Una dintre rudele acestuia ne-a mai spus că familia sa deţine în sat o brutărie şi un bar. „Când era vreun mort, toată lumea venea la el să coacă colacii…”, ne spune mătuşa lui „Vanea”, aşa cum îi spun consătenii şi rudele. „În sat, toată lumea îl aprecia. Nu ştim cum era la Chişinău, dar când venea în sat era disciplinat”. Şi profesorii care l-au învăţat pe Ion Stratulat au doar cuvinte de bine la adresa lui.

Ion Stratulat va fi înmormântat astăzi, joi, 22 septembrie, la „Cimitirul Armenesc” din Chişinău.

Deşi Ion Şoltoianu s-a predat de bunăvoie autorităţilor, anchetatorii spun că el şi-a recunoscut fapta, nu şi vina. Juriştii consideră că aceasta ar fi o aluzie la posibilele căi de scăpare: fie că Şoltoianu  va  invoca, ca şi în 2003, faptul că se afla în legitimă apărare, fie că era în stare de afect. Aceste elemente l-ar putea scoate nevinovat sau cu o pedeapsă diminuată.

UPDATE: [14:38] Ion Şoltoianu pus sub învinuire de procurori
UPDATE: [14:50] Doar 4 ani cu epoleţi. Adevărul despre cariera de poliţist a lui Ion Stratulat