Judecătorii cer eliminarea corupţilor din sistem

475-victor-micu1Interviu cu Victor MICU, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii

 

— De ce aţi ales să veniţi în CSM?

— Eram judecător simplu la Judecătoria Râşcani. Eu, vă spun sincer, nu tare, tare… Practic, colegii din Judecătorie m-au convins că am dreptul moral să candidez la funcţia de membru. Prima dată când am candidat, am luat 184 de voturi. Practic, nu mi-au ajuns 8-9 voturi. Apoi, iar colegii au insistat şi am depus încă o dată. Am spus că, dacă nu mai trec nici acum, înseamnă că nu voi mai candida, pentru că nu merit să fiu ales, dacă nu m-au votat. A doua oară a fost un vot surprinzător şi pentru mine. Au votat 281 de oameni din trei sute şi ceva.

— Cum explicaţi votul masiv care vi s-a acordat în ianuarie 2014?

— Nu ştiu. Aveam multe dosare de examinat şi nu aveam când să fac agitaţie electorală. Eu nu am fost prin raioane. Au fost unii care au candidat şi au făcut agitaţie, au făcut pliante… Eu sunt de părere că, dacă îţi faci tu singur mai multă reclamă, cu atât mai rău faci. Eu am stat deoparte. Poate cineva a făcut pentru mine. Colegii între colegi au discutat, probabil. Am fost surprins de numărul mare de voturi, cel mai mare din câte au existat, din câte ştiu.

— Când aţi decis să candidaţi?

— Eu sunt cel mai tânăr din CSM. Nu am venit cu gândul să fiu preşedinte. S-a întâmplat pe parcursul şedinţei, când am fost susţinut şi propus de colegi. Probabil, ei au dorit o schimbare. Eu vreau să fiu deschis cu presa şi vreau ca ea să fie obiectivă. Da, dacă am încălcat ceva, să mă critice. Eşti funcţionar public, trebuie să accepţi critica. Cred că adevărul trebuie să triumfe. Este foarte uşor să discreditezi o persoană, dar e foarte greu pe urmă să-şi recapete demnitatea. O spune şi Convenţia Europeană. Ce-i legat de profesie, dacă eşti prost sau deştept, situaţii legate de avere, de maşini, case, să critici, dar ce e legat de viaţa privată, de copii, cred că trebuie să păstrăm decenţa. Încă o dată spun că vreau să conlucrăm cu presa. Vom avea un centru de presă care va emite comunicate nu doar de la Adunările Generale. Vrem să raportăm situaţia care este. Nu că vreau să laud sistemul, dar se face un lucru enorm, de care nu se ştie. Sunt judecători care lucrează până noaptea şi în week-end, judecători care examinează 20 de dosare pe zi. Lumea trebuie să cunoască şi minusurile, dar şi plusurile sistemului. Noi însă nu trebuie să aşteptăm să vină presa să ne descopere. Trebuie să anunţăm noi înşine despre tot ce se întâmplă.

— Dvs. l-aţi propus la funcţia de preşedinte pe Dumitru Visternicean, chiar pe cel pe care l-aţi învins. A fost un scenariu sau totul a fost spontan?

— Nu a fost un scenariu. Dl Visternicean, anterior, mi-a fost şi şef, când eu eram consultant la direcţia generalizare de la CSJ. L-am propus pentru că am considerat că merită. Nu a fost ceva special, pentru a-l pune într-o situaţie neplăcută. Dar… a fost o competiţie. Sincer, poate te obijduieşte sau nu te satisface situaţia. Dar… şi eu am fost în situaţia când am plecat din funcţii, şi nu m-am supărat. Funcţia e una, importantă e persoana din acea funcţie. Persoana face funcţia, nu invers.

— Aţi spus că vreţi o conlucrare cu presa. Ce alte lucruri vă propuneţi să faceţi din funcţia de preşedinte al CSM?

— Cu presa e o prioritate. A doua prioritate este să luptăm cu judecătorii neoneşti. Totuşi, nu trebuie să uităm că CSM-ul nu e instanţă de judecată. Noi nu putem interveni într-o hotărâre judecătorească, deşi foarte mulţi justiţiabili apelează la CSM şi cer anume asta. Dar, noi putem şi vom interveni atunci când un judecător încalcă etica sau când e implicat în acte de corupţie. Unde vor fi semnale şi unde vom afla că există probleme, vom acţiona. Nu poate fi totul ideal, nici măcar în străinătate, dar, dacă populaţia vorbeşte, înseamnă că există probleme în sistem, iar noi trebuie să fim duri. Le-am spus şi colegilor şi le-am cerut sprijinul, pentru că eu singur nu pot face toate astea. Aici e vot colegial. Vreau să restabilim încrederea în justiţie şi să arătăm lumii şi lucrurile bune care se fac. Vrem să arătăm că în justiţie nu există doar corupţie. Justiţia în nicio ţară nu este iubită. Oricum, într-o hotărâre nu pot să fie mulţumite ambele părţi. De exemplu, de fiecare dată când într-un dosar penal este achitată o persoană, se dă vina pe judecător. Dar, sunt dosare care se întocmesc necalitativ. Ce să faci, fiind judecător, dacă ţi se pune în faţă un asemenea dosar, iar tu ca judecător trebuie să respecţi procedura, fiind încălcat orice e posibil în acel dosar? Dar, ştii că el a comis nişte tâlhării. Ce faci? Respecţi procedura, şi toţi o să vorbească despre tine, ca judecător, că ai luat bani, sau nu o respecţi, dar lumea nu te critică? Eu cred că un judecător bun trebuie în primul rând să respecte această procedură. Dar, trebuie ca lumea să ştie lucrurile astea şi să nu spună că judecătorul a luat bani…

— Să spună că a luat procurorul…

(Zâmbeşte, n.r.) Eu nu ştiu cine. Dar trebuie de arătat lucrurile mai în profunzime, nu doar superficial, aşa cum se face. Vom încerca să explicăm oamenilor.

— Din ceea ce cunoaşteţi, discutând cu judecătorii, colegii dvs., există judecători neoneşti, corupţi în sistem?

— Sunt. Recunosc. Nu putem nega. Poate sunt însă şi judecători care sunt oneşti, dar cu un comportament neadecvat faţă de justiţiabili. Poate un judecător nu a dat examenul pe nota 10, dar pe 7-8, dar are caracter. Are 7 ani de acasă, altfel spus. Eu cred că trebuie să-i dăm prioritate unui asemenea judecător în raport cu unul care are nota 10, dar are un comportament inadecvat. Cunoştinţele pot fi îmbunătăţite, dar caracterul nu se schimbă niciodată. Sau se schimbă foarte greu. Majoritatea judecătorilor, 90%, sunt oneşti. Dar, sunt şi situaţii când nu sunt. Vreo 10% cred că nu-s oneşti. Nu am probe, dar ştiu că există suspiciuni şi, dacă lumea vorbeşte despre ei, înseamnă că nu o face degeaba. Noi vom lupta dur cu aceşti judecători, pentru că avem susţinere din partea tuturor. Dacă vom fi toleranţi, societatea nu ne va înţelege. Trebuie însă să facem totul legal şi procesual. Foarte multe depind de organele de drept. Dacă ele vin cu probe clare şi le pun pe masă, credeţi-mă că nu o să poată nimeni să-l apere, fie el fin, neam, rudă…

— Care credeţi că sunt cele mai mari probleme ale justiţiei din R. Moldova?

— E nevoie de o uniformizare a practicii judiciare. Nu vreau să laud, dar de când a venit dl Poalelungi la CSJ, s-a început crearea unei astfel de practici. E nevoie de asta, de nişte recomandări, de care judecătorii să ţină cont. Asta ar uşura munca tuturor. O altă problemă a sistemului este cea materială. Mă refer aici la spaţii. Nu avem condiţii şi există foarte multe dosare spre examinare pentru unii judecători. Sunt sectoare, în special în Chişinău, unde există foarte multe dosare. Trebuie să ne gândim cum rezolvăm problema, pentru că e în detrimentul justiţiei. În Chişinău, sunt judecătorii cu prea multe dosare. Pe viitor, trebuie să modificăm legislaţia. De exemplu, în sect. Râşcani este Union Fenosa, Apă-Canal, Termocom, Chişinău Gaz, Moldova Gaz, Banca Naţională, trei închisori, Procuratura, CNI, Inspecţia de Stat în Construcţii. Sunt foarte multe instituţii, iar conform legii, toate cererile se depun la sediul pârâtului, adică la Judecătoria Râşcani. E complicat. La Ciocana cred că sunt jumătate din dosarele de la Râşcani. Trebuie să facem cumva o uniformizare. Trebuie să vedem cum facem şi trebuie de pus accent pe calitate, nu pe cantitate. O altă problemă e că foarte mulţi avocaţi nu au capacitatea necesară. Atunci când apelează la ei un om pentru ajutor, avocatul îi face o cerere foarte slabă, din care un alt jurist îşi dă seama că nu are şanse de câştig. El însă îi spune omului că totul va fi bine. Apoi atacă, pierde în final, iar avocatul, pentru a se justifica, ce spune? Că judecătorul a luat bani. Trebuie de reformat nu doar sistemul judecătoresc, ci şi avocatura. Da, şi procurorii au foarte multe probleme. De multe ori nu sunt pregătiţi. Judecătorul e doar un arbitru în examinarea unui dosar, actorii principali sunt avocaţii şi procurorii, în cauzele penale. Noi nu putem să ne implicăm, să cerem probe. Dacă într-un caz avocatul e mai deştept decât procurorul, sau invers, eu ce pot face? Cea mai mare problemă e imaginea justiţiei. Vreau să mă consult cu oamenii, cu specialiştii, pentru a încerca să arătăm şi lucrurile bune, şi cele rele din justiţie, dar obiectiv.

— De multe ori însă judecătorii nu vor să discute cu presa.

— Ei îşi fac rău. Vom încerca să ducem o politică de deschidere faţă de oameni, faţă de presă. Nu au de ce să se teamă. Eu şi atunci când eram la Judecătoria Râşcani le spuneam judecătorilor să vorbească, pentru că face parte din specificul muncii. Dacă prestezi un serviciu public şi eşti persoană cu funcţie de răspundere, trebuie să ştii că vei fi criticat. Cum am mai spus, nu e bine când este deja implicată familia. Eu am avut un caz care nu mi-a plăcut. Era vară, mergeam cu fiica la USM, pentru a se înregistra la studii. Eram cu soţia şi cele două fiice pe drum, iar cineva, care m-a recunoscut, a început să mă filmeze. Am mers pe lângă el, nu am reacţionat. El asta aştepta, să reacţionez. Copiii m-au tot întrebat de ce am fost filmaţi. Le-am spus că aşa e situaţia. Nu am reacţionat şi nici măcar nu a arătat ce a filmat.

— Multă lume din justiţie a salutat alegerea dvs. Înseamnă că încă aveţi o imagine bună. Cum aţi reuşit, într-un sistem atât de blamat?

— Am fost şi profesor şi întotdeauna când am luat o decizie m-am pus şi în situaţia celeilalte părţi. M-am gândit ce puteam face eu, în locul lui. Trebuie să ai un comportament omenesc. E nevoie şi să fii calm, dacă ai o asemenea funcţie. Trebuie să gândeşti la rece. Eu am încercat tot timpul să iau decizii corecte şi să mă comport calm în şedinţe, chiar dacă am avut avocaţi care mi se urcau în cap.

— Cum e să fii judecător în R. Moldova?

— E greu, vă spun sincer. E complicat. Sunt multe dosare. E clar că acum asigurarea materială e mai bună, nu se compară cu ce a fost. Primeam 3600 de lei după 15 ani în sistem. Înţeleg că, în comparaţie cu alte pături sociale, e o sumă mare, dar cred că unui funcţionar trebuie să-i dai un salariu adecvat. Acum, lucrurile s-au cam regulat, deşi, în comparaţie cu ţările europene, chiar vecine, şi acest salariu este mic.

— Ce salariu aţi avut la Judecătoria Râşcani, după majorare?

— Cred că 7 mii şi ceva. Înţeleg că şi medicii, şi profesorii vor salarii mai mari. Şi merită. Dar ei, în comparaţie cu judecătorii, pot avea şi alte activităţi, pot avea firme. Judecătorii nu au acest drept, ei sunt limitaţi. Dacă îi dai judecătorului doar dreptul de a se ocupa cu activitatea didactică şi cu profesia, dar are acasă copii şi soţie, trebuie atunci să-l asiguri corespunzător. Dacă nu-i oferi asta, îl pui în situaţia de a se gândi la altceva, cum să facă pentru a supravieţui. Atunci când îi oferi condiţii, nu mai pot exista scuze pentru greşeli. A încălcat, îl dai afară.

— În ultima perioadă, după reducerea imunităţii judecătorilor, a fost mai dificil să lucraţi? Aţi simţit o presiune în plus?

— Eu nu am simţit-o. Presiunea o simt cei care au probleme. Eu şi fără imunitate m-am simţit bine.

— Fostului şef al CSM i s-a reproşat că le-a permis unor judecători cu probleme, cu proceduri disciplinare pe numele lor, nefinalizate, să plece onorabil şi cu acea indemnizaţie de câteva sute de mii de lei. Ce va face actualul?

— Poate trebuie de modificat legea. Acum, legea modificată e în Parlament, dar încă nu cred că e în vigoare. În acea lege se spune că, dacă o persoană are pe numele său o procedură disciplinară, ea nu poate pleca din sistem. În legea actuală, dacă un judecător depune cerere, trebuie să-l laşi să plece. Trebuie ca legislaţia să fie foarte clară, pentru a nu lăsa câmp de manevră şi loc de interpretări.

— În aprilie, a fost condamnat judecătorul Gheorghe Popa, prins cu 200 USD. Ce părere aveţi despre acest caz? Părerile au fost împărţite, mulţi criticând faptul că la mijloc a fost o sumă atât de mică. Popa a spus că a fost o înscenare.

— Nu pot da o apreciere. Dar, dacă ne uităm la faptul că prima instanţă l-a condamnat, cred că există probe. Ca jurişti, însă, nu avem dreptul să vorbim până nu va exista o sentinţă definitivă. Problema cu 200 USD nu a fost înţeleasă de oameni. Infracţiunea se consumă indiferent de sumă, indiferent dacă a luat 200 sau 2 milioane. Aşa e legea. Infracţiunea nu se pedepseşte după mărime, ci după faptă. Pentru societate această condamnare este un precedent şi este un bine. Se vede şi lucrul CNA-ului în ultima perioadă. Dorim, nu dorim, suntem impuşi de unele situaţii, de aderarea la UE… Dar, este normal. Eu cred că cel care a încălcat nu are ce căuta în sistem.

— Cei 281 de judecători nu cred însă că v-au votat pentru a-i da afară.

— Asta nu înseamnă că trebuie să fiu tolerant. De ştiut, ne ştim, ne salutăm, că suntem vreo 420 în toată ţara, dar, nu încurcăm lucrurile. Să vă spun ceva. Foarte mulţi judecători vor asanarea sistemului, vor să-i scoatem pe cei corupţi. Judecătorii ştiu cine sunt cei corupţi. Chiar acum am avut o întâlnire şi ei ziceau că le este greaţă atunci când ei stau şi scriu hotărâri până la 10 noaptea şi împrumută 100 de lei pentru a merge cu maşina, iar altul face milioane. Ei spun: daţi-i afară, că nu-i mai putem tolera. Activitatea unora se răsfrânge asupra tuturor. Şi ţi-e ruşine. Unii judecători spun că le este ruşine atunci când merg undeva în public, la o nuntă bunăoară, să spună că sunt judecători. Mai bine spun că sunt jurişti decât judecători, pentru că pe urmă se uită toţi la ei cu alţi ochi.

— În ultima perioadă, au plecat foarte mulţi judecători din sistem. Au plecat şi din cauza reformelor şi a presiunilor care se exercită asupra lor acum?

— Unii au plecat fiind, practic, la pensie. S-au epuizat. S-au săturat. E un sacrificiu, mai ales pentru o femeie. Dar mulţi au plecat, pentru că acum sunt alte cerinţe. Nu mai merge ca înainte. Cu înregistările e mai complicat. Nu au vrut ei să se reorganizeze pentru societatea modernă. Unii au plecat şi pentru indemnizaţie, înainte ca ea să fie redusă. Odată cu plecările, avem probleme prin raioane. Avem peste 60 de locuri vacante, dar nu avem doritori de a le ocupa. Da, locurile vacante sunt în raioane, pentru că majoritatea candidaţilor vor să lucreze în Chişinău. E o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.

— La câteva ore după alegerea dvs. în calitate de preşedinte al CSM, pe adresa câtorva instituţii media au venit informaţii despre un oarecare Silvian Ciornei, despre care se scrie că ar fi finul de cununie şi nepotul dvs. E fost angajat al Primăriei demis şi avocat cu licenţa retrasă pentru mai multe ilegalităţi. Se spunea că ar fi făcut şcmecherii împreună cu dvs. şi că doar el a fost pedepsit. Îl cunoaşteţi? Se spunea în mesaj că vă pătează imaginea.

— Nu pot nega faptul că el este feciorul surorii mele. I-am fost naş, dar a divorţat, iar după asta, nu mai contactez cu el. Dacă era să mă implic, nu cred că avea să i se retragă licenţa. Dar, nu m-am implicat. Eu nu-mi pot alege rudele. De câţiva ani nu mai contactăm. Încerc să-l evit, pentru că nu vreau probleme. Am muncit atâta timp şi nu vreau să sufăr din cauza lui.

— Încă atunci când aţi ajuns în CSM, s-a amintit de două cazuri ale dvs. L-aţi făcut avocat pe controversatul ex-judecător Aureliu Colenco şi i-aţi dat dreptate lui Valeriu Zubco, pe atunci procuror general, într-un dosar cu Sergiu Mocanu, acordându-i şi despăgubiri de 300 mii de lei. Vă reproşaţi ceva?

— Pot să explic. Când a fost eliberat Colenco din serviciu, el nu a avut nicio sancţiune disciplinară. Nu ştiu cum a fost posibil, dar era curat. Eu nu am putut să mă bazez doar pe presupuneri, că a fost implicat în ceva. Le-am cerut celor de la Uniunea Avocaţilor să aducă măcar vreo probă, dar nu au adus. Am considerat că nu pot să mă bazez pe presupuneri, ci doar pe probe. Hotărârea mea a fost menţinută, semn că a fost corectă din punct de vedere al probatoriului. Referitor la cazul Zubco şi Mocanu, eu am considerat că, într-adevăr, dlui Zubco i-a fost încălcată onoarea şi demnitatea. În această parte, chiar şi la CSJ, hotărârea a rămas în vigoare. Doar că nu s-au dat careva sume băneşti. Am considerat, ţinând cont de funcţia respectivă şi impactul asupra societăţii, că suma este una rezonabilă.

— În aprilie 2009, judecătorii din instanţa pe care aţi condus-o au examinat dosare în comisariate. A fost corect?

— Da, au fost doi judecători care au mers în comisariate. Dar… a trecut atâta timp. Situaţia a impus. Atunci erau vreo 50 de persoane reţinute. Nu aveau cum să încapă în instanţă. Nimeni nu a invocat atunci că nu e de acord să fie examinat dosarul în comisariate. Faptul că s-a aplicat o pedeapsă e deja o altă problemă. În acest sens, nu mă pot pronunţa.

— În 2012 nu aveaţi casă, ca alţi judecători, doar un apartament. Între timp, aveţi casă?

— Am un apartament în sectorul Râşcani, dat în exploatare în 2009. Dar nu trăiesc în el, pentru că, vă spun sincer, nu am avut bani să fac reparaţie. Acum fac reparaţie. Şi stau într-o casă de pe str. Drumul Crucii, construită în 1994. Ea a aparţinut bunelului soţiei mele. Apoi, a fost transmisă soacrei mele. Eu trăiesc pe capul lor acum.

— Dar nu aţi declarat-o?!

— Nu am declarat-o, pentru că nu este casa mea. Eu trăiesc la ei. Casa e modestă, puteţi să vă duceţi s-o vedeţi.

— Cum vi se pare noul sediu al CSM?

— Este frumos, clar, chiar dacă trebuie de ajustat multe lucruri, pentru că el nu a fost prevăzut pentru aşa ceva. Dar, îl vom ajusta.

— Merită cele aproape 33 de milioane de lei?

— Eu nu eram în Consiliu când a fost cumpărat. E mare clădirea, e bună, aşezarea este bună. Cred că merită. Vom face unele modificări.

— Aveţi rude în justiţie?

— Nu. Tudor Micu (judecător la Curtea de Apel Chişinău, n.r.) nu e ruda mea, deşi toată lumea crede că el e tatăl meu. Al meu tată e şofer. Nu am rude în sistem. Am ajuns eu singur în sistem.

— Soţia dvs. cu ce se ocupă?

— E programatoare. Acum are nişte probleme şi stă acasă. La toamnă se va duce la lucru.

— Fiicele dvs. vor să fie judecătoare? Învaţă cumva la Drept?

— Nu, nu. Prima e la ASEM, face contabilitate. Cealaltă vrea să fie arhitect. Eu le-am spus că e greu pentru o femeie să fie judecător, aşa că, au ales alte profesii.

— Ce vă place să faceţi în timpul liber?

— Fac sport. Alerg, boxez. Alerg dimineaţa la iazul de la Sculeni. Încerc să scot stresul prin sport. Şi să împiedic apariţia burţii (zâmbeşte, n.r.).

— Vă mulţumim.

Pentru conformitate, Victor MOŞNEAG

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. Avocat

    Chiar m-am bucurat, că a fost ales președinte al CSM. Este unul din cei mai demni judecători. A studiat în România și nu face parte din corpul vechi de judecatări. În timpul ședințelor de judecată este calm, atent și permanent este pregătit de ședințe (cunoaște materialele dosarelor judecate, în comparație cu alți judecători, care iau cunoștință cu doasarele doar în ședințe). Îi doresc succes.

  2. =IULITA Unionista dela Arciz=

    “Tkaciuk se pregăteşte de război”
    de Nicolae Dabija
    literaturasiarta md
    12 iunie 2014

    http://www.revista22.ro/tkaciuk-se-pregateste-de-razboi-43561.html

    „Eminenţa cenuşie” a partidului comuniştilor, adevăratul conducător din umbră al Republicii Moldova din cei zece ani de guvernare a lui Voronin, troţkistul Mark Tkaciuk şi-a depus mandatul de parlamentar, motivând că pleacă (vine!) să-şi pregătească partidul de alegerile de la sfârşitul acestui an.

    Dar motivul este cu totul altul:
    Tkaciuk se pregăteşte de război. Timp de aproape jumătate de an, acesta a încropit o organizaţie şovină, care însumează până în prezent peste 6000 de tineri din Transnistria, Găgăuzia, Bălţi, Vulcăneşti, studenţi agresivi de la Universitatea Slavonă din Chişinău, de la Şcoala Antropologică a lui Tkaciuk ş.a. Ea îşi zice „Antifa”, care s-ar descifra „antifascism”.

    Fascismul pentru cei care fac parte din organizaţia lui Tkaciuk e o noţiune largă, care include Uniunea Europeană, România, SUA, NATO, unioniştii, toţi cei care se pronunţă contra intrării Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică a lui Putin, şi se vor în Uniunea Europeană, cei care afirmă că vorbesc limba română şi nu „moldovenească” etc.

    În aceste zile Mark Tkaciuk cu alţi doi ideologi ai partidului comuniştilor, Grigori Petrenko şi Iurie Muntean, detaşaţi formal de Voronin (ca să nu dea motive Comisiei Electorale Centrale să-i scoată partidul în afara legii mai înainte de alegerile din noiembrie 2014), ţin conferinţe în tabere paramilitare (şedinţele pot fi urmărite pe diferite adrese de youtube) din Vulcăneşti, Tiraspol, Bălţi, unde membri ai asociaţiei extremiste „Antifa” se antrenează pentru manifestaţii „antifasciste” – provocări, destabilizări, dezordini de masă. Ei sunt împărţiţi în grupuri „de şoc” a câte 5-6 persoane, care să acţioneze pe cont propriu în provocările care vor urma.

    Aceştia se pregătesc de un „antieuromaidan” chişinăuian, care ar culmina cu „victoria poporului” (unul dintre cei care i-au încurajat la o ultimă conferinţă comunistă că „poporul are dreptul la răscoală” este „democratul” Anatol Plugaru, un alt instigator e fostul „revoluţionar de profesie” Iurie Roşca) şi ar fi însoţită – ceva mai înainte de alegeri şi de semnarea documentelor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană – cu arestarea Guvernului Republicii Moldova, cu arestarea preşedintelui Republicii Moldova, a primarului municipiului Chişinău, cu reţinerea mai multor deputaţi „trădători”, cu asasinarea unor „activişti extremişti” etc.

    Există zeci de ascunzişuri clandestine cu armament, pregătite pentru „poporul revoltat”, care nu sunt decât emisari ruşi, sosiţi, chipurile, „pentru odihnă” în Republica Moldova, detaşamente bine pregătite şi instruite care aşteaptă la Tiraspol şi Tighina, mulţi dintre ei trecând deja Nistrul.

    Unul dintre acele „cuiburi de muniţii” a fost descoperit întâmplător acum două luni în Ciocana.
    Mihail Amberg, cetăţean al Republicii Moldova şi al statului Israel, avea ascunse sub patul pe care dormea lăzi cu automate, grenade, cuţite etc. Fiind descoperit, acela l-a sunat pe Mark Tkaciuk şi imediat la domiciliul lui s-a deplasat întreaga conducere politică a partidului comuniştilor, ca să ameninţe poliţiştii:
    „Lăsaţi-l în pace, că o să venim la putere şi voi o să fiţi cei care veţi înfunda puşcăria”. Poliţiştii, intimidaţi, au început să-şi ceară scuze de la bandit, i-au confiscat doar cele vreo 4 automate Kalaşnikov şi grenadele, unica pedeapsă aplicată fiind arestul la domiciliu al şovinului. Cei care n-au permis ca acest terorist (s-a dovedit că el a fost cel care în august 2012, la Bălţi, i-a spart cu o piatră capul unei ziariste) să fie încătuşat au fost deputaţii Grigori Petrenko, Zurab Todua, Ina Şpak, Mark Tkaciuk (care aştepta în stradă în maşina sa), consilierii comunişti Igor Grişko, Ivan Pavlov, Nikolai Mârâi şi Ivan Muntean, fratele deputatului Iurie Muntean.

    Ce interes au avut aceştia să apere depozitul clandestin de muniţii al celui vizat? În care ţară din lume nişte deputaţi sau politicieni care ar sări în apărarea unui terorist n-ar fi înfundat puşcăria?!

    Dar se vede că la noi e altfel.
    Banii pentru „revolta poporului” din Republica Moldova contra intrării noastre în Uniunea Europeană şi pentru aderarea noastră la Uniunea Gulagurilor, iniţiată de Putin, Nazarbaev şi Lukaşenko, peste o sută de milioane de euro, sunt direcţionaţi de către Federaţia Rusă prin conturile unui miliardar rus, Aleksandr Beleaev, către beneficiarii Renato Usatâi, Mark Tkaciuk, Igor Dodon ş.a., care trebuie să recurgă la tot ce le trece prin minte, inclusiv la „revolte armate”, doar ca să împiedice intrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană.

    Putin îşi dă seama că fără Ucraina şi Republica Moldova Federaţia Rusă devine un stat asiatic, iar aşa-zisa Uniune Euroasiatică e una mai degrabă musulmană, aşezată doar cu o margine a ei pe continentul european.

    Cei 6000 de membri ai organizaţiei troţkiste „Antifa” se antrenează în aceste zile pentru confruntări cu „fasciştii”. Patriotismul lor rus, plătit bine, urmează să le astupe gura tuturor celora care nu se doresc cu Moscova. Planurile de ocupare a Republicii Moldova de către „popor”, dar de fapt de agenţi FSB ruşi şi de provocatori sosiţi de la Moscova şi Tiraspol, despre care Putin ne va cere şi nouă să dovedim că sunt trimişi de el, sunt pregătite în cele mai mici amănunte.

    Pe clădirile care urmează a fi atacate la „ora X” sunt aşezate însemne, aparent nevinovate, cunoscute doar de provocatorii lui Tkaciuk.

    (Pe sediul redacţiei noastre încă acum câteva luni a apărut un ciudat înscris-criptogramă „Здесь даже солнца не видно” (în rusă: „Aici nici soarele nu luminează”.
    Asemenea fraze au fost imprimate şi pe alte clădiri).
    Cred că puterea din Republica Moldova, – preşedinţia, guvernul, SIS-ul, Ministerul de Interne etc. – cunoaşte mai bine situaţia, precum şi poznele pe care le pune la cale Tkaciuk (care nu mai are imunitate parlamentară şi poate fi deferit justiţiei), ca să ia măsurile care se impun, pentru evitarea unui război civil, precum cel din Ucraina, care e de fapt un război dintre Ucraina şi Federaţia Rusă, „armata poporului” care ocupă aeroporturi cu tancuri şi lansatoare de rachete fiind toată alcătuită din ostaşi ruşi care doar şi-a dosit însemnele.

    Armata a 14-a de la Tiraspol arde de nerăbdare să treacă Nistrul, ca să devină a „poporului” moldovenesc şi, condusă de comandantul Mark Tkaciuk, să-l poată decima în voie.

    Îl mai poate oare cineva opri pe Mark Tkaciuk din aventura lui diabolică? Există oare legi şi pentru fiii diavolului sau ele au fost făcute doar pentru noi, cei care le-am suporta la nesfârşit nesfinţeniile?

  3. executor

    Nu s-a mai schimbat nimic,recent am primit un răspuns la o petiţie semnat de Micu.Acelaşi formalism, nici o examinare obiectivă, numai vorbe goale, credeam că măcar la început de mandat o să încerce să fie obiectiv. Şi cu-i să te plîngi cînd o mînă spală pe alta? Şi unde să găseşti dreptate cînd le dai probe dar ei se fac că plouă, acum e puterea lor, se cred invincibilişi nu se tem de nimic penru că ştiu că nimeni nu-i va pedepsi.Păcat de ţara asta, nu rămîne altceva decît să fugi de aici, nedreptatea ucide…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *