“Coridorul morţii” — o imagine creată de mine, pe când eram copil

Interviu cu Iurie Crăciuneac, inspector-şef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cahul, victimă a evenimentelor din 7 aprilie 2009

 

— Alegerea preşedintelui pare a fi un punct final în drumul pe care societatea pornise la 7 aprilie 2009. De ce, în opinia ta, a fost atât de dificil acest drum?

— Într-adevăr, la 7 aprilie 2009, noi manifestam împotriva dictaturii, încercând să arătăm opiniei publice naţionale şi internaţionale că, prin falsificarea alegerilor, democraţia în R. Moldova este trecută pe linie moartă. Acele evenimente, parcă, au aplicat o terapie de şoc societăţii noastre şi la alegerile din iulie 2009 vedeam un vot pentru un stat de drept, pentru respectarea drepturilor omului, pentru libertăţile fundamentale. Astfel, părea că speranţele noastre, tocite şi paralizate de bâtele călăilor roşii, de sângele din izolatoarele de detenţie şi din penitenciare, încă nu muriseră. Democraţia, ca un copil care face primii paşi, încerca să intre în toate structurile statului, însă era nevoie de mai mult timp ca acel copil să înveţe să păşească sigur. Au urmat alegerile din noiembrie 2010, care au consolidat societatea şi mai tare, astfel încât, încă un pic şi deveneam un stat democratic “cu acte în regulă”. Şi iată că un element din structura statului – preşedintele – lipsea, motiv de instabilitate politică, de tensiune socială, cu multe consecinţe negative atât pe plan intern, cât şi extern. Lipsea garantul Constituţiei şi al stabilităţii. Alegerea preşedintelui într-o perioadă atât de îndelungată este un punct slab al coaliţiilor în general, care la noi a fost depăşit şi transformat într-un punct tare al AIE.

— În acest răstimp, ai simţit cumva că ai nevoie de preşedinte?

— Bună întrebare! Sigur că am simţit nevoia de a avea un preşedinte. Instabilitatea politică, cauzată de nealegerea preşedintelui, a condus la apariţia unei senzaţii de panică. Unii se agitau, spunând că jertfele de la 7 aprilie 2009 au fost zadarnice dacă nu se va alege un şef de stat, pentru că eventualele alegeri anticipate nu garantau rezolvarea acestei probleme. Ba mai mult, exista riscul aprofundării instabilităţii politice prin micşorarea numărului deputaţilor din actuala majoritate parlamentară. Alţii se agitau din cauza incertitudinii din societate, alimentată de opoziţie, şi se temeau că, în urma unor eventuale alegeri, comuniştii, adică dictatura, vor reveni la guvernare în R. Moldova. Eu, dar şi alte victime ale evenimentelor din 7 aprilie 2009, eram în aceeaşi stare de agitaţie. După trecerea prin “coridorul morţii” şi prin calvarul detenţiei, aveam şi avem nevoie de reabilitare – atât fizică, psihică, materială, morală, cât şi politică. Concentrarea efortului spre alegerea preşedintelui a făcut ca unele instituţii ale statului – procuratura, judecătoria – să acorde o atenţie superficială cauzelor noastre şi cerinţelor înaintate de noi. Reabilitarea politică – crezul care ne-a scos în Piaţă pe 7 aprilie 2009, dar şi reabilitarea fizică în urma evenimentelor din 7 aprilie, m-a făcut să simt nevoia de a avea un preşedinte.

— Comuniştii susţin că alegerile din 16 martie au fost o farsă. Ce spun tinerii din generaţia ta?

— Pentru comunişti, guvernarea şi statul în ansamblu au fost, după cum au demonstrat-o, şi sunt o farsă. Tot păţitu-i priceput, aşa că declaraţiile comuniştilor nu mai au nicio valoare… Poate doar pentru acei care nu ştiu ce înseamnă o valoare. Alegerea preşedintelui este un efort întru  asigurarea continuităţii şi consolidării democraţiei în R. Moldova. Tinerii din generaţia mea cred că, după alegerea preşedintelui, reformele începute pe drumul spre integrarea europeană se vor realiza.

— De fapt, cum se descurcă astăzi tinerii în R. Moldova?

— Tinerii au fost întotdeauna una dintre categoriile sociale care au avut nevoie de puţină susţinere în plus, în special la capitolul facilităţi sociale. Tinerii sunt cei care rezistă situaţiilor de criză şi le depăşesc, pentru că ei văd riscurile şi mai puţin consecinţele.

— Cum s-a schimbat viaţa ta după 7 aprilie 2009?

— S-a schimbat. Acel tânăr cam naiv, încrezător în sine şi în cei care îl înconjurau, care trecea fără frică prin ceaţa timpului, a devenit mai realist, mai atent la ce şi cine îl înconjoară şi cu nişte poveri în plus: grija permanentă pentru refacerea sănătăţii, care s-a agravat după 7 aprilie. A mai apărut nevoia de implicare în această luptă continuă pentru repunerea în drepturi a imaginii şi a statutului de până la 7 aprilie 2009. Toate schimbările, toate problemele care au urmat în viaţa mea după 7 aprilie 2009 au fost umbrite de un eveniment extraordinar. Este vorba de naşterea fiului meu, Robert, care a alinat şi a făcut mai uşoară suportarea consecinţelor acelor evenimente triste.

După 7 aprilie 2009, mi-am făcut un nou prieten foarte apropiat – medicul de familie – , pe care îl vizitez frecvent. Am devenit şi şofer profesionist, parcurgând mii de kilometri pe traseul Cahul – Chişinău, mi-am îmbogăţit CV-ul cu o nouă activitate – cea de jurist liber-profesionist – datorită justiţiei din R. Moldova. Am devenit mai răbdător – în 3 ani am ajuns abia la Curtea de Apel cu dosarul civil, am devenit “vedetă”, atacând statul R. Moldova la CEDO, am devenit mai “înţelept”, conlucrând cu colegii mei – foştii oponenţi…

— “Coridorul morţii” e o formulă care îţi aparţine. Cum îţi veni ideea?

— “Coridorul morţii” era o imagine creată de copilul (din clasa a VI-a) Iurie Crăciuneac, care nu îşi imagina că va deveni reală vreodată. Atunci, unul dintre consătenii mei îşi ispăşise pedeapsa în penitenciarul de la Cricova, şi noi, curioşi să ştim cum a fost acolo, aflam cu stupoare că fusese consăteanul nostru nu la sanatoriu, ci în iad. Ne povestea, sărmanul, cum şi-a pierdut sănătatea şi omenia trecând zilnic, când ieşeau la plimbare şi când se-ntorceau în celule, printre sutele de lovituri de picioare, bastoane şi alte obiecte ale “mascaţilor” care, rămânând de o parte şi de alta a coridorului lung, formau, la rândul lor, un coridor de “mascaţi”. În imaginaţia mea de copil, acel coridor era unul al morţii. O imagine depozitată în subconştient care, atunci când am fost aruncat în coridorul de poliţişti din Izolatorul de detenţie preventivă al Comisariatului General de Poliţie (CGP) Chişinău, mi-a reînviat în memorie. Am constatat cu stupoare că realitatea era mult mai cruntă decât îşi închipuia acel copil, fiind şocat de sălbăticia celor care loveau. Zic “celor”, pentru că nu au nume, nu au chip. Se pare că au fost nişte fantome, pe care procuratura R. Moldova nu le poate identifica, deoarece procurorii nu sunt vânători de fantome.

— În cât timp ţi-ai tratat picioarele, bătute de poliţişti în beciurile CGP?

— Fizic s-au tratat ele, însă vânătăile au trecut de pe picioare şi au apărut în suflet, iar acesta se tratează mult mai greu. Procesul de reabilitare este unul continuu şi, atunci când ţi se pare că, parcă, ai tratat ceva, apare altceva. Am picioare bune – după atâtea lovituri, nu au îngenuncheat şi se pare că, în curând, nici nu vor îngenunchea.

— Dosarul tău a ajuns la CEDO. De ce alţi participanţi la proteste, terorizaţi de poliţişti, au cedat şi nu au parcurs toate căile legale, pentru a-şi face dreptate?

— Aşa e, dosarul meu a ajuns la CEDO, ceea ce, pentru mine, este o formă de reabilitare, dar şi o umilire, şi asta pentru că am trecut prin “coridorul morţii” ca să triumfe drepturile şi libertăţile omului la mine în ţară, dar am ajuns să caut dreptatea la CEDO. Judecând realist, conform sistemului, CEDO e varianta care convine tuturor. Cei din ţară, vinovaţi de admiterea relelor tratamente, dar şi procurorii, scapă basma curată şi nimeni nu îi pedepseşte şi nu îi va pedepsi, iar victima este despăgubită, de regulă, financiar. Sfârşit. Aplauze.

Felul în care am fost trataţi noi, victimele de la 7 aprilie 2009 – duşmanii statului în timpul guvernării comuniste, conform declaraţiilor procurorilor, rezultatele investigaţiilor, stoparea lor, atitudinea anchetatorilor pe cauzele de maltratare, depuse de victime la procuratură, au dus la pierderea credibilităţii în instituţiile statului (procuratură, poliţie, judecătorie) şi la încetarea acţiunilor de despăgubire şi repunere în drepturi din partea tinerilor.

Ca jăraticul mocnind să ia foc este nevoie de o adiere de vânt. Cele două dosare pe cazul 7 aprilie, admise la CEDO, au încurajat victimele să acţioneze şi să îşi caute şi ele dreptatea. Astfel, cel puţin 5 victime din raionul Cahul au depus cereri în instanţele de judecată naţionale şi vor merge până la CEDO pentru a fi reabilitate.

— Tăcere peste dosarul morţii lui Valeriu Boboc… De ce? Un nou preşedinte, venit din sfera justiţiei, ar putea face dreptate victimelor de atunci?

— Probabil, în special în ultimul timp, atenţia societăţii a fost direcţionată spre alte probleme, cum ar fi şi alegerea preşedintelui. Foarte frecvent, când e vorba de răni, se spune că timpul le tratează şi pe cele mai adânci. Am impresia că, prin diferite cercuri, pluteşte o boare de adevăr despre 7 aprilie, dar parcă “încă nu e timpul” ca acesta să fie relatat. Nu e timpul sau se trage de timp? Termene rezonabile. Expresii care sugerează că trecerea timpului tratează chiar şi rănile sufleteşti. Am impresia că şi acest dosar va ajunge la CEDO, şi toată lumea va fi mulţumită, desigur, cu excepţia familiei lui Valeriu – Dumnezeu să-l odihnească în pace!

— După ce CEDO a comunicat Guvernului dosarul tău, ai fost contactat de cineva dintre oficiali?

— Nu, nu am fost contactat de nimeni. Probabil mai e timp. Nu am de gând să plec din R. Moldova, aşa că nu am unde mă grăbi.

— Se anunţase că a fost reluată procedura de compensare a victimelor evenimentelor din 7 aprilie. Ce se întâmplă de fapt la acest subiect?

— Ziceam mai sus de un sistem de guvernare anapoda, moştenit de la guvernările anapoda anterioare. Guvernarea recunoaşte faptul că noi suntem victime ale evenimentelor din 7 aprilie 2009. Guvernarea (prin Ministerul Finanţelor) atacă la Curtea de Apel hotărârile instanţelor de judecată care admit pagubele morale solicitate de victime în proporţie de 10-15%, respingând astfel faptul că noi suntem victime şi că avem dreptul la despăgubiri. Guvernul reia activitatea Comisiei pentru reabilitarea victimelor din 7 aprilie 2009. Întrebând juriştii de la Ministerul Finanţelor de ce atacă hotărârile judecătoreşti, ei răspund că e o procedură standard. Ce-i drept, în cazul meu, eu am făcut apel la hotărârea primei instanţe, iar judecătorul Curţii de Apel s-a crucit, spunând că e prima dată în cariera sa când Ministerul Finanţelor nu face apel. Probabil, de aceea mi-a şi respins apelul, lăsând în vigoare hotărârea primei instanţe.

Am menţionat, anul trecut, că este foarte binevenită Comisia în procesul de reabilitare a victimelor de la 7 aprilie 2009, dar sunt sigur că despre existenţa ei am auzit eu şi încă maximum 8 persoane din cele circa 60 de victime din Cahul. Poate e amuzant, poate pare hilar, dar cred că ar fi bine, existând în baza de date a MAI datele fiecărei victime, ca această comisie să expedieze fiecărei victime câte o scrisoare cu informaţia necesară despre comisie. Atunci vom fi siguri că victimelor li s-a oferit o şansă de reabilitare.

— Victimele evenimentelor din 7 aprilie s-au asociat într-o organizaţie, «7 Aprilie». Cum activează aceasta?

— Din păcate, ştiu doar că cineva s-a asociat într-o organizaţie “7 Aprilie”. Atât. Ştiu că victimele, dacă doresc, ar trebui să se intereseze singure şi să adere la această asociaţie, bla, bla, bla. E foarte bine că există o asemenea asociaţie, dar eu nu o simt şi sunt sigur că şi celelalte 60 de victime din Cahul nu o sesizează. Asta înseamnă că unele victime s-au asociat, iar celelalte se descurcă cum pot. Şi eu, la rândul meu, când au fost eliberaţi tinerii din penitenciare, văzând că suntem în continuare intimidaţi şi purtaţi pe la comisariate, am adunat toţi tinerii din Cahul care au avut de suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie şi ne-am consolidat eforturile, creând Comitetul Antitortură şi de Apărare a Tinerilor din Cahul care au suferit în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009 (CATAT), cu care am reuşit atunci să trecem, împreună, peste intimidări, să găsim avocaţi, ONG-uri de protecţie a drepturilor omului etc. Vreau să spun că am comunicat, am contactat, am fost consolidaţi, ceea ce nu simt în cazul organizaţiei “7 Aprilie”, să-mi fie iertată lipsa de modestie…

— Ce beneficii au avut victimele acelor evenimente de la Fondul “7 Aprilie“?

— Fondul “7 Aprilie” a fost creat de PLDM în iulie 2009, o iniţiativă pe care am susţinut-o, alături de tatăl lui Valeriu Boboc. Acesta a desfăşurat o anumită activitate, care s-a înscris printre puţinele acţiuni, din acea perioadă, menite să susţină tinerii-victime ale evenimentelor din 7 aprilie 2009. În faza iniţială de activitate a Fondului am făcut şi eu parte din conducerea lui, perioadă în care am reuşit să oferim victimelor mai multe bilete de odihnă la sanatoriile din R. Moldova. S-a mai decis să fie alocate resurse pentru construirea Monumentului Victimelor Torturii şi a fost procurat un apartament pentru familia lui Valeriu Boboc.

— Ce crezi despre achitarea ex-ministrului de Interne Gheorghe Papuc şi a ex-comisarului Vladimir Botnari? Ce cred alţi participanţi la proteste despre aceste sentinţe?

— Din păcate, achitarea unora dintre actorii de bază ce se fac vinovaţi de admiterea relelor tratamente, de arestări în masă, de tortură, de condiţii inumane de detenţie, de moartea lui Valeriu Boboc şi a celorlalţi tineri ne face să credem că “e ceva putred la noi în Danemarca”. Urgent, trebuie de reformat justiţia şi procuratura, de pus capăt “intereselor de clasă” şi de pus legea în capul mesei.

— Cum explici eşecul Comisiei parlamentare “7 Aprilie”, condusă de ex-deputatul Vitalie Nagacevschi?

— Eşecul sau succesul – asta o să aflăm mai târziu, aşa spun cei cu care comunic. Poate că, într-adevăr, explicaţia conform căreia acum nu ar fi momentul oportun de a scoate la iveală adevărul despre 7 aprilie, pentru a nu accentua dispersarea societăţii, pentru a nu genera căderea mai multor capete, fapt care ar provoca alte acţiuni de protest etc., etc., îşi are dreptul la viaţă. Nu cred că ar lipsi un adevăr despre 7 aprilie. Pur şi simplu, nu e destul de crescută pâinea pentru a o da în cuptor.

— Îţi mulţumim.

Pentru conformitate, Aneta Grosu

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. VICU

    MARTIE 2012: MARSURILE RE-UNIRII CU ROMANIA !
    ——————————————————————–—————
    La Chisinau:
    – Duminica, 25 martie 2012, Marsul Unirii, initiat de Actiunea 2012,
    care va incepe la ora 16.00 de la Academia de Stiinte din Chisinau
    cu banere ale partidelor si asociatiilor membre, cu esarfe si alte insemne politice, dar fara drapele ale partidelor sau ale altor entitati.
    ————————————————————————————————–
    – la Balti:
    Duminica, 25 martie, Miscarea National-Crestina,
    desfasora Marsuri ale Unirii la Balti,
    incepind cu ora 10.00, de la strada Independentei,
    —————————————————————————–
    – la Ungheni,
    duminica, 25 martie, incepând cu ora 13.00,
    de la intrarea in oras, de linga statia PECO.
    ——————————————————————–
    – Vor fi organizate acțiuni la Orhei, în alte localități,
    la care sunt invitați sa participe toti doritorii
    —————————————————————–—————
    – Pe data de 24 MARTIE o delegatie a Consiliului Unirii
    va participa la manifestarile prilejuite de Ziua Unirii la Bacau, la invitatia Asociatiei Refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa, conduse de dl Ioan Seniuc, semnatarul Consiliului.
    —————————————————————————————-
    Pe data de 27 martie 2012
    vor avea loc manifestari la biblioteci din Chisinau –
    – Biblioteca Municipala ”B.P.Hasdeu», ora 11.00,
    – Biblioteca ”Alba Iulia», ora 13.00,
    cu participarea oaspetilor din România – poeta Ana Blandiana si primarul de Alba Iulia Mircea Hava, precum si cu alte personalitati.
    ———————————————————————————————–
    – Tot pe 27 martie, la ora 17.00, va avea loc la Teatrul ”Ginta Latina»,
    din Chisinau o sedinta festiva si un concert cu participarea
    Forului Democrat al Romanilor si a Consiliului Unirii.
    ——————————————————————————–—
    N.B.
    Televiziunea experimentală «Union TV»
    lansează primul său «talk show», «Wal Man Show».
    Dezbatere publică va avea loc Marti, 27 martie 2012 ,
    cu începere de la ora 15.00, pe platoul improvizat
    de la «Cafe de Paris» (str. M. Eminescu 55) din Chisinau.
    Tema primei emisiuni este ”Încotro merge Moldova?».
    Invitat special, ex-premierul Ion Sturza.
    / moderator: jurnalistul Val Butnaru /.
    Invităm toți doritorii.
    ——————————————
    P.S.
    Marti, 27 Martie 2012, orele 11:
    deschiderea expoziției «Memoria ca formă de justiție»
    Biblioteca Naţională a Republicii Moldova
    (str. 31 August 1989, nr. 78 A, Chişinău)
    http://www.icr.ro/chisinau/evenimente-13/expozitia-memoria-ca-forma-de-justitie.html
    —————————————————————————————
    PENTRU A MARCA ZIUA RE-UNIRII DE LA 27 MARTIE 1918
    ——————————————————————————————–
    La deschiderea expoziției participă realizatorii acesteia:
    – poeta Ana Blandiana /România /
    (Președinte al Consiliul Director al Fundaţiei Academia Civică)
    – și Romulus Rusan
    (Director al Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului).
    vor lua cuvântul oficialii:
    – E.S. Marius Lazurca, ambasadorul României în RM,
    – Ion Hadârcă, deputat în Parlamentul RM,
    – Dorin Chirtoacă, primarul Municipiului Chișinău,
    – Alexe Rău, directorul Bibliotecii Naționale a RM,
    – Anatol Petrencu, directorul Institutului de Istorie Socială «ProMemoria»,
    – Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român «Mihai Eminescu» la Chișinău.

  2. unu

    just ca victimele din aprilie sa aiba justitie daca ar fi si la dracul in spini,reabilitati,compensati,tratati etc.dar oroarea ar putea sa se repete cand calaii nu sunt pedepsiti.calaii trebuie sa aiba ce merita:duba.insa filat si lupu au facut si fac imposibilul ca asasinii sa fie protejati.altfel se alege s… de alianta de nemernici ajunsi la putere pe cadavrele a 5 morti si sute de maltratati.si acesti 2 nemernici au contributul lor la coridorul mortii.

  3. Alecu Mocanu

    PLUS cei 7 tineri torturaţi,
    schingiuiţi și masacraţi de către teroristii-poliţişti mascaţi comunisti in acel Aprilie Negru 2009
    in timpul protestelor anti-comuniste și anti-voroniste de la Chișinău.
    Atentie: Ucigaşii nu a fost pedepsiţi !
    23.
    Valeriu Boboc din s. Sângera / 5 mai 1985 – 7 aprilie 2009/
    omorât in batai de «Oamenii Legii» pe Piata Mare din Chisinau
    la 7 aprilie 2009
    22.
    Ion Ţâbuleac /n.1987 s. Bolohan/Orhei – 7 aprilie 2009, Chisinau/
    21.
    Eugen Ţapu din or. Soroca
    20.
    Maxim Canişu din s. Christofor/Ungheni,
    omorât bestial de politistii teroristi si aruncat in lacul Ghidighici
    la 8 aprilie 2009 si apoi gasit la 19 aprilie 2009.
    19.
    Radu Ciobanu, decedat ‘la comanda» la 24 iunie 2009 in s. Cornesti/ Ungheni
    si in urma torturii din «coridorul mortii» de la Procuratura neo-comunista din Chisinau.
    18.
    Ruslan Melinte, un tânar romantic din s. Peticeni/Calarasi, simpatizant si agitator pro-PLDM, partidul lui Vlad Filat,si ucis miseleste la 25 iunie 2009 de catre comunistii teroristi voronisti-tkaciukisti locali,
    17.
    Vasilică Dumistraşcu /1982 – 26 Mai 2014/,
    patriot român din s. Brânza, jud. Cahul, mort după 5 ani în urma rănilor
    din timpul torturii de regimul poliţienesc voronist comunist din aprilie 2009.

    18. Chiril Gumeni /22 ani/ din Buiucani, omorât cu bâtele la 12 martie 2017 de 2 vagabonzi, unul din Transnistria. În acel aprilie sângeros 2009 a fost luat cu forța de pe stradă de poliția voronistă teroristă, bătut, maltratat apoi aruncat iarăși în stradă. Mama lui susţine că există mai multe neclarităţi şi nu este exclus ca omorul fiului său, să fi fost comandat: „Chiril avea probleme cu poliţia. Odată i-au strecurat droguri în buzunar, însă până la urmă nu a fost condamnat. Chiril nu avea probleme cu drogurile. El iubea viaţa şi era pentru dreptate”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *