Ucigaşii de copii
Acum un an, societatea era bulversată de o crimă oribilă, comisă în raionul Cantemir.
Pe timp de noapte, un tată de 34 de ani, şi-a masacrat cei 3 copii de unu, patru şi de şase ani. Pe unul l-a omorât pe când micul dormea, adică prin somn. În cazul celorlalţi, „a rezistat” ţipetelor şi groazei din ochii lor, până la urmă, omorându-i fără cruţare. După ce i-a văzut morţi, şi-a zis că şi el trebuie să moară. Deşi s-a automutilat, a supravieţuit și a fost găsit apt să-şi ispăşească pedeapsa. Motivul invocat al crimei era gelozia faţă de soţia sa, mama celor trei copii omorâţi. La câteva luni de la comiterea crimei, tatăl ucigaş a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, câte 10 ani pentru fiecare copil. Dacă va fi sănătos, dacă nu va fi graţiat, va ieşi de la închisoare la 64 de ani, încercând să uite răul din viaţa sa, dacă ar putea. Dacă nu, va căuta să se răzbune în continuare pe mama copiilor săi, omorâţi de el într-o noapte. Cine şi cât a înţeles din acest caz şi din această condamnare?
Acum câteva zile, un bărbat de 25 de ani, din Făleşti, a fost condamnat la 15 ani de închisoare după ce, la 13 mai 2017, şi-a omorât în bătăi propriul copil, de doar 6 luni. Motivul omorului a fost unul incredibil de stupid. Era ora 23.00, era noapte târzie, tatăl era băut şi voia să doarmă, iar copilul plângea. Plângea tare, de parcă îşi simţea sfârşitul. Acest bărbat care şi-a omorât în bătăi singurul său copil, de doar 6 luni, va sta 15 ani în vreun penitenciar, fiind hrănit şi întreţinut din contul statului, după care, dacă nu cumva va fi graţiat, va ieşi la libertate. Va avea 40 de ani, vârstă la care va putea face alţi copii, pentru că nicio lege nu le interzice părinţilor ucigaşi să se pricopsească şi cu alţi copii, oricând le trece prin cap acestora.
Cazul de la Petreşti, Ungheni, de acum câteva zile, ne-a lăsat fără grai. Un băiat de 11 ani a murit după ce a fost snopit în bătăi de tatăl său, de 36 de ani, pentru că scăpase viţelul într-un lan străin. Feciorul a decedat acasă, la două zile după bătaie, deoarece părinţii nu s-au gândit nicicum să-l ducă la spital. Când au chemat medicii, aceştia au şi constatat decesul. La căpătâiul mortului, tatăl îi minţea pe oamenii legii că nu el, ci viţelul i-a omorât fiul, lovindu-l în burtă. A fost prima versiune, după care, neavând încotro, şi-a recunoscut vina. Şi acest tată, în vârstă de doar 36 de ani, riscă vreo 15 ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de „violenţă în familie, care a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, soldată cu decesul victimei”. Şi el, la cel mult 41 de ani, ar putea ieşi din penitenciar, gândindu-se să-şi refacă viaţa, să-şi continue neamul, făcând alţi urmaşi. Şi omorându-i, dacă se va întâmpla ca vreunul dintre ei să scape viţelul pe lanul vecinului…
Sunt şi mame ucigaşe. În special ucigaşe de prunci. De obicei, acestea se confruntă cu anumite frici, de sărăcie, de gura lumii, de reacţia părinţilor, de lipsa condiţiilor, şi îşi abandonează copiii murind: în tomberoane, în câmp, în WC sau pe marginea drumului. Şi ele înfundă închisorile, degradând acolo.
De obicei, astfel de omoruri sunt anticipate de îndelungi perioade de violenţă verbală, de neînţelegeri, de crize care irosesc resursele interioare ale celor implicaţi în ele. Cel mai des, însă, acestea se consumă neobservate, crezându-se că vor trece.
An de an, instituţiile internaţionale bat alarma în legătură cu creşterea numărului cazurilor de violenţă asupra copiilor. Bunăoară, UNICEF, într-un raport anterior, arăta că 25% dintre copii sunt bătuţi de propriii părinţi, 13% sunt pedepsiţi pe căi violente în şcoală, iar 10% sunt abuzaţi sexual sau molestaţi cel puţin o dată în copilăria lor.
Cel mai frecvent, când se întâmplă astfel de tragedii, lumea se gândeşte la condiţiile de viaţă, la disperarea generală din societate, la alcoolism, la sărăcie, la migraţie, dar foarte puţini admit că familia, şcoala, biserica, justiţia, sănătatea s-au devalorizat atât de mult, încât produc adevăraţi monştri.
