Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Încotro dl/tov. preşedinte Dodon?

Încotro dl/tov. preşedinte Dodon?

La noi, toate scrutinele electorale sunt axate aproape în totalitate pe subiecte geopolitice. Nu au constituit o excepţie şi ultimele alegeri prezidenţiale. Candidaţii şi-au lansat critici reciproce, dar şi propuneri de ameliorare a situaţiei social-politice şi economice din R. Moldova.

În ţările civilizate, cel care obţine mandat de preşedinte îşi formează programul în baza promisiunilor electorale, ţinând cont şi de ideile adversarilor. La noi, pe parcursul a 27 de ani de independenţă, societatea e împărţită în două tabere (est şi vest), care luptă pe viaţă şi pe moarte, dezbinând societatea după principiul: „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră”.

De secole, pe acest multpătimit pământ băştinaşii au fost mereu supuşi presiunilor, genocidului, asimilării. Totuşi, văzând că nu-i reuşeşte, Rusia ţaristă, după anexarea Basarabiei, a purces la colonizare, strămutând popoare întregi din diferite regiuni, populând diverse teritorii. Aşa au apărut sate ucrainene, bulgare, germane, găgăuze. Fiind un popor paşnic, ne-am acomodat şi am convieţuit alături de cei care, cu vrerea sau fără vrerea lor, au fost aduşi încoace. De altfel, reprezentanţii acestor minorităţi spun că un astfel de popor muncitor, răbdător, primitor şi săritor la nevoie ca al nostru nu ar mai exista.

Noi, însă, ne-am împăcat cu toate. S-au constituit multiple sate şi familii mixte, ne ajutăm reciproc, avem aceeaşi religie. E regretabil, însă, că atât regimul ţarist, cât şi cel sovietic permanent s-au străduit să divizeze societatea între băştinaşi şi minoritari. Zâzania aceasta trece ca o linie roşie, prin familii, rude, vecini sau chiar prin sate întregi. Unora le convine situaţia, dar nu şi nouă, celor care convieţuiesc pe acest pământ.

Ne-am bucurat atunci când, în campania electorală, candidatul la Preşedinţie, I. Dodon, a declarat sus şi tare că va fi preşedintele tuturor. După scrutin, însă, şi-a schimbat macazul, devenind un preşedinte al minorităţilor, ignorând băştinaşii, deşi aceştia constituie 65% din numărul populaţiei R. Moldova.

Noi, naivii, credeam că dl/tov. preşedinte îşi va alege consilieri pragmatici, care cunosc bine istoria acestui meleag, dar nu a fost să fie. În loc să apeleze la Academia de Ştiinţe, a preferat Universitatea Slavonă, fiind readuşi pe prim-plan „istoricii” Nazaria, Babenco, Stepaniuc, care au studiat istoria Moldovei începând cu 1924 şi care nu vor să recunoască alte istorii decât istoria URSS. A fost reanimat şi „lingvistul” V. Stati, cu „celebrul” său dicţionar moldo-român.

Deci, în loc de preşedinte al tuturor, ne-am ales cu un preşedinte turist, unul în mintea copiilor. Jumătate din mandat (în primul an) a petrecut pe la staţiunile balneare din Turcia, Grecia, Italia şi, desigur, Rusia. În al doilea an, preferă lumea arabă. Probabil, în căutarea celor 30 de mii de sirieni care îi planifica în scrutin prin intermediul Maiei Sandu, episcopul Marchel.

Îi place dlui/tov. Dodon confortul. Şi-a reparat grădiniţa de la Condriţa. Şi-a amenajat terenul de joacă şi traseele de plimbare cu motorola din jurul conacului, beciul cu sucuri şi murături. Sunt organizate excursii (pohoduri) la curtea de la Condriţa, arătându-le copiilor cât de bine e să fii preşedinte.

Am impresia că, după astfel de excursii, toţi copiii Moldovei oropsite vor dori să devină preşedinţi.

Ce-i de făcut? Singura soluţie care a mai rămas pentru consolidarea societăţii este exprimarea adevărului, pentru că nedreptăţiţi am fost toţi cei ce convieţuiesc aici de-a lungul timpului. Toţi au avut de suferit de pe urma războiului nedorit, foametei organizate, colectivizării forţate, a deportărilor tragice şi a lichidării intelectualităţii, indiferent de etnie şi religie.

Îl sfătuim pe dl/tov. Dodon să treacă de la turismul sanatorial la excursii organizate pe locurile unde au fost exterminaţi cei mai buni gospodari, intelectuali – floarea Basarabiei interbelice: lagărele Ivdel, Cozl-Ardî, Krasnoiarsk. Regimul comunist nu a făcut diferenţa între băştinaşi şi minorităţi. Calvarului au fost supuşi ruşii, care nu s-au evacuat din Rusia după 1918, găgăuzii, bulgarii care au învăţat în România Mare, ucrainenii gospodari, evrei cărturari, etc.

Ar fi bine ca prima delegaţie să-i aibă în componenţa sa pe Valentina Sturza, preşedinta Asociaţiei Foştilor Deportaţi şi Deţinuţi Politici, Zinaida Greceanâi, preşedinta PSRM, Irina Vlah, başcana Găgăuziei, Mitropolitul Vladimir şi nişte deputaţi, care cunosc bine locurile copilăriei lor.

Să-i sugerăm Moscovei ideea de a construi pe locurile suspomenite Memoriale identice celor de la Şerpeni, Chişinău şi alte localităţi, în memoria celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, ostaşi de diferite etnii din fosta URSS.

De inclus în programul vizitelor şi cea a Patriarhului Kiril, întreprinsă la memorialul de la Şerpeni, ca să se convingă cum trebuie consfinţită şi păstrată memoria celor căzuţi în lupte şi în GULAG. Aşa au procedat toate statele europene. Germania, Ungaria, Cehia sau Polonia, care au pe teritoriul lor cimitire ale celor căzuţi în lupte, indiferent de ţară sau de naţionalitate. Avem aşa ceva pe teritoriul Rusiei? Nu. Să conchidem că, pur şi simplu, aşa este lumea rusă?

Dumitru NOROC, Conf. universitar, Om emerit