[EDITORIAL] Cine sunt profitorii de droguri în R. Moldova?
Ieri, 26 iunie, în lume a fost marcată Ziua Internaţională de luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri. Zeci de evenimente au ţinut primele pagini ale ziarelor sau au captat atenţia consumatorilor de ştiri TV.
Ieri, la 10 km de Bishkek, Kîrgîzstan, pe muntele Tashtar-Ata, a fost deschis un complex spiritual destinat celor care vor să scape de dependenţa de droguri. Către această zi, a fost finalizată edificarea a patru centre religioase: musulman, creştin, budist şi iudaic, la inaugurare participând reprezentanţi ai acestor religii, cel mai frecvent confesate în lume.
Acolo, localnicii au participat la un vechi ritual, stropind cu sânge pietrele considerate sacre, salvatoare de această grea maladie, numită narcomanie. La eveniment au fost prezenţi şi câţiva dintre participanţii unui program internaţional, dedicat persoanelor care vor să scape definitiv de dependenţa de droguri.
La iniţiativa Ligii „Raţiune fără droguri”, pe muntele Tashtar-Ata a avut loc o acţiune organizată în colaborare cu Serviciul de Stat pentru Controlul Drogurilor. În cadrul evenimentului, colaboratorii Poliţiei Antidrog au dat foc unei cantităţi de stupefiante, capturate în ultima perioadă în această ţară, făcând, simultan, comentarii pe marginea situaţiei din regiune, legate de traficul şi de consumul de droguri.
Informaţia despre acest eveniment a fost mediatizată de numeroase posturi TV. Urmărind acest impresionant scenariu, m-am surprins la gândul că, şi cu acest prilej, Ziua Internaţională de luptă împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri – 2013, nimeni, în R. Moldova, nu a mai reuşit să afle unde este sau ce s-a întâmplat cu acea captură de 200 kg de heroină, reţinută în centrul Chişinăului în martie 2008. Dacă drogurile au existat, unde au fost depozitate ulterior? Dacă au fost distruse, cine a participat la acţiune şi care ar fi dovezile că anume cele 200 kg de heroină au fost lichidate? Dacă au fost arse, la fel ca cele de pe muntele Tashtar-Ata, cine a văzut cenuşa ce s-a ales din ele? De mai multe ori, pe parcursul anilor, în mai multe articole scrise la ZdG, au răsunat aceste întrebări. Toate, întotdeauna, au rămas fără răspunsuri competente din partea autorităţilor responsabile: MAI, SIS, Procuratura Generală etc. Este adevărat, trecerea timpului atenuează până şi insistenţa noastră de a afla până la capăt nişte adevăruri. Pe aceste calităţi, se pare, mizează cei care au de ascuns ceva important de ochii acestei societăţi.
Tăcerea de ieri, care a răsunat cu prilejul acestei Zile Mondiale Antidrog, este puţin spus suspectă, în condiţiile în care, aproape săptămânal, descoperim, totuşi, informaţii despre capturi de droguri, înregistrate pe la punctele de frontieră sau pe la domiciliile unor traficanţi.
Deşi, din 2010, avem o Strategie naţională antidrog (adoptată pentru perioada 2011-2018), iar din 2011, avem o Comisie Naţională Antidrog, din care fac parte miniştri, şefi din Sănătate, de la Interne sau de la Educaţie, ziua de ieri, în R. Moldova, a trecut sub semnul unei tăceri suspecte. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care, anual, în R. Moldova se înregistrează primar circa 1500 de persoane tinere antrenate în consumul de droguri sau de alte substanţe psihotrope. Sunt date oficiale, cifra reală, potrivit specialiştilor, fiind mult mai mare. Anual, sute de crime sunt comise de persoane afectate de consumul de droguri. Aceleaşi date oficiale arată că, în R. Moldova, sub supraveghere medicală s-ar afla aproximativ 9000 de persoane afectate de narcomanie, majoritatea având până la 30 de ani. Datele oficiale nu arată, însă, în câte cazuri dintre acestea se reuşeşte tratamentul definitiv şi reabilitarea narcomanilor. Unele voci susţin că, de fapt, narcomanii ar fi irecuperabili. Dacă ar fi adevărat, în fiecare an, pierdem mii de tineri, alte mii de persoane suferind din cauza prezenţei unui narcoman în familie.
Ieri, a fost o zi în care societatea a aşteptat un bilanţ, un mesaj de alertă, dezvăluiri despre profitorii acestui business tenebru. E timpul să vorbim şi despre ei, la fel cum insistăm să-i cunoaştem pe marii corupţi, pe marii raideri sau pe marii escroci.
