Editorial/„Rostul” morții Liudmilei Vartic

Ea a iubit viața, și-a iubit familia, copiii, profesia. Ea nu a vrut să moară și nicio moarte nu poate avea rost. Dar, urmărind tot ce se întâmplă în ultimele zile, înțeleg că societatea avea nevoie de un cutremur ca să observe rănile adânci din sufletele celor din preajmă. Poate asta s-ar putea întâmpla după decesul tragic al Liudmilei?

Până la 5 martie 2026, când a devenit public cazul morții Liudmilei Vartic, nicio altă tragedie similară nu a cunoscut o astfel de atenție și abordare. Cazul Liudmilei, se pare, a zdruncinat sistemul obișnuit să trăiască în confort, să elaboreze metodologii, politici publice, programe și studii, să organizeze vizite de informare, să elaboreze rapoarte de monitorizare și evaluare, dar nu și să se implice eficient în adevăratele probleme ale celor fără de suport și apărare.

Cazul Liudmilei a ajuns să ne zdruncine mai ales pentru că soțul ei, cel suspectat de determinare la suicid, este persoană publică și societatea a reacționat cu mai mult interes la cele întâmplate, altfel, uitarea ar fi fost asigurată, la fel ca și în alte dosare.  

Să revenim la „rostul” morții Liudmilei și la ce „a reușit” ea să ne arate prin decizia sa disperată (dacă totuși este vorba de suicid).

1. Dacă lucrurile nu vor fi date uitării, așa cum se întâmplă în alte cazuri, instituțiile statului se vor axa totuși pe intervenție timpurie și de prevenție. Mulți pun accent pe faptul că Liudmila nu a denunțat agresorul la poliție. Cum să-l denunțe, dacă rămânea în continuare între patru pereți cu el? Instituțiile statului ar trebui să utilizeze alte metode, alte remedii de identificare a agresorilor și să nu mizeze doar pe denunțurile victimelor.
2. Oamenii apropiați, familiile, atunci când observă semne de violență, ar trebui să intervină primele. Par greu de înțeles declarațiile celor apropiați despre anxietatea, tăcerea, lipsa poftei de viață, care o caracterizau pe Liudmila în ultimele luni, și lipsa de acțiune a acestora. De ce nu au intervenit? De ce nu i-au sărit în ajutor?
3. Dacă e adevărat că pe 5 noiembrie ar fi fost comisă o tentativă de suicid, despre care vorbește chiar soțul Liudmilei, ce a urmat după asta? Se pare că el, soțul, încercând să scape de eventuale probleme, s-a detașat de ele, creându-i soției condiții să plece de acasă. După deces, societatea s-a axat pe funeraliile discrete și mai puțin pe motivele din care Liudmila a ajuns izolată de copii și de casa ei.
4. Ziceam că acest caz a devenit extrem de mediatizat pentru că Dmitri Vartic era unul dintre liderii locali ai PAS. Dar ce se întâmplă în alte cazuri, atunci când abuzatorii sunt niște anonimi, iar femeile abuzate nu au idee cum pot utiliza resursele de apărare? Ce s-a întâmplat și cum a evoluat dosarul morții elevei de la Cricova, abuzată între pereții școlii? Ce s-a întâmplat cu dosarul morții directoarei gimnaziului din satul Drochia, care a plecat din viață pentru că nu mai suporta abuzurile unor răuvoitori? Ce s-a întâmplat cu dosarul crimei de la Rădeni, când o mamă tânără a fost forțată, agresată și violată de trei consăteni? Vă spun ce s-a întâmplat: nimic. Altfel, cel puțin statisticile ar fi arătat diferit. Așa însă, chiar dacă anual violența în familie afectează sute de persoane, în special femei, instanțele de la noi examinează un număr mic de cauze privind determinarea la suicid a femeilor, cei suspecți alegându-se cu pedepse blânde. Ultima decizie pe un astfel de dosar a fost pronunțată acum 7 ani, pe 30 octombrie 2019. Este vorba despre cazul unui bărbat condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare și obligat să achite cheltuieli judiciare de 57 de lei. Chiar dacă, în 2024, CtEDO a condamnat R. Moldova pe un dosar de violență în familie care a cauzat decesul victimei în urma căderii de la fereastra unui bloc din sectorul Buiucani, statul tratează aceste infracțiuni cu reticență și cu multă inerție.
5. De doi ani, în R. Moldova funcționează Agenția Națională de Prevenire și Combatere a Violenței împotriva Femeilor și a Violenței în Familie, care declară că „implementează și coordonează politici publice împotriva violenței asupra femeilor și în familie și promovează dialogul între sectoarele public, necomercial și societatea civilă pentru protejarea drepturilor femeilor.” Chiar și cu o instituție specializată care activează în cadrul Guvernului, acest caz, la fel ca si altele, nu a fost sesizat de instituțiile statului, presa fiind cea care a aflat, a căutat, s-a implicat, a dezvăluit. La fel ca și în alte cazuri, inclusiv în cele amintite mai sus. Instituțiile statului, care spun că monitorizează evoluțiile unor astfel de infracțiuni, nu dețin cel puțin o bază publică de date care ar dezvălui la ce etapă sunt investigațiile, ajung sau nu în instanțele de judecată.
6. Și, nu în ultimul rând, pentru acțiuni de determinare la suicid, art. 150, Cod penal, prevede până la 12 ani privațiune de libertate. Avem astăzi în R. Moldova instituții care pot investiga și demonstra astfel de cazuri? Cât de pregătiți sub aspect juridic și psihologic sunt cei care anchetează, colectează probe, audiază martori și suspecți în dosarele de determinare la suicid?