Editorial Guvernul autoritar de la Chișinău. 20 de mii de dosare secrete
„La Chișinău acționează un guvern autoritar” – așa zic câteva zeci de conturi de Telegram și TikTok, printre care unele denumite „Irina Vlah”, „Sputnik Молдова”, „Telegraph Moldova”, „Молдова онлайн”. Nu mă întrebați de ce majoritatea dintre canalele care au transmis aceste sperietori sunt în limba rusă, vă dați seama și singuri de ce. Aceste canale, cunoscute prin conținut care critică UE, Moldova, dar justifică războiul, susținându-l pe Putin, strigă de această dată că „regimul autoritar de la Chișinău” ar închide canalele incomode și suprimă libertatea unora de a distribui pe internet tot ce doresc.
Câteva zeci de postări cu același sens au ajuns în ochii a peste 140 de mii de consumatori de informații pe internet. S-ar fi putut asta întâmpla într-un stat autoritar? De exemplu, în statul autoritar Rusia, nu-l poți atinge pe președintele lor, Putin, nici cu o floare, darămite să scrii că e autoritar. Desigur, se întâmplă temerari care mai scriu câte un mesaj pe rețele, dar nu, nu scriu că Putin e autoritar. Maxim ce se poate scrie o singură dată pe rețelele rusești e „Vrem Pace” sau „Opriți războiul”, după care, autorul mesajului va fi identificat și dacă are (ne)norocul să locuiască la acel moment în Federația Rusă – va fi arestat și judecat. Judecat pentru un mesaj de pace? Da, în Rusia asta se întâmplă de 3 ani. Dar, de fapt, de multe zeci de ani.
Ceea despre ce nu vor scrie aceste canale, categoric, este un eveniment care relevă cu adevărat acțiunile unui guvern autoritar, ba chiar criminal. Crimele au avut loc la Chișinău, împotriva a sute de mii de oameni, dar de ce oare tac Sputnicii și Vlahii, dacă tot se declară sensibili la autoritarism?
În noaptea din 12 spre 13 iunie 1941 a avut loc primul val de deportări sovietice ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord, teritorii românești ocupate de către URSS în 1940. Într-o singură noapte, circa 22 de mii de persoane au fost încărcate în trenuri marfare și duse în Siberia. Copii, bătrâni, femei gravide – toți au fost încărcați în condiții inumane, fără să existe o crimă. Au fost separați soți de soții, copii de părinți, frați de surori, au fost tratați ca niște animale de tracțiune – bărbații puternici duși la munci, femeile și copiii – la popularea regiunilor înmlăștinite, la sute de kilometri de baștina lor. Acela a fost abia primul val, după care au urmat alte valuri de deportări, la fel de groaznice. Mulți au murit pe drum – de sete, de foame, de suferințe. Alții au murit la destinație – de foame, de frig sau de exploatare prin muncă. Cei care au supraviețuit, când li s-a permis să se întoarcă, au fost etichetați drept „dușmani ai poporului” și așa au rămas în registrele sovietice pentru totdeauna.
La 11 iunie 2025, Ministerul de Interne al R. Moldova a transmis în gestiunea Arhivei Naționale ultimele 20 de mii de dosare privind foștii deportați. Da, au trecut 85 de ani din momentul în care au început primele deportări (primii basarabeni au început a fi deportați încă în vara anului 1940), iar dosarele acestora așa și nu au fost desecretizate. Procesul desecretizării dosarelor privind deportările a început în 2010 și ia sfârșit acum.
De ce au fost ținute în secret aceste dosare? Victimele deportărilor au cerut transparență asupra acestor dosare din prima zi, din momentul în care le-au intrat sovieticii în case pentru a-i duce în neștire. Nu li s-a răspuns niciodată, nici atunci când au fost duși, nici atunci când s-au întors, dacă s-au întors. Dacă victimele voiau transparență, atunci cine era interesat de secretizarea acestor dosare? E clar – călăii care au dispus condamnarea la deportare a unor oameni fără vină, a sute de mii de oameni. Călăii făceau parte din guverne: guvernul de la Moscova și cel de la Chișinău, supus Moscovei atunci. Desecretizarea dosarelor din această săptămână este un mare act reparatoriu, dar înfăptuit extrem de târziu.
Victimele deportărilor, în majoritatea lor, au murit fără să vadă dreptatea cu propriii ochi. Copiii acestora și-au schingiuit anii între căutarea adevărului și supraviețuirea cu eticheta sfâșietoare de „copil al dușmanului poporului”. Averile și onoarea lor nu au mai fost restabilite niciodată. Dar cel mai trist: au murit și călăii, între timp, fără să fi gustat măcar o gură de justiție, fără să-și vadă propriile condamnări, fără să își ceară scuze și să plătească pentru crimele comise.
De ce nu doresc canalele atât de justițiare – Sputnik, Komsomolskaia Pravda, Vlah etc. să vorbească despre aceste guverne criminale? De ce nu și-ar dori, de exemplu, la 12 iunie, de ziua Rusiei, să le amintească autoritarilor de la Kremlin (dacă tot publică conținut în limba rusă) că Moscova a comis crime abominabile, pe care nu le-a recunoscut. Să le spună că și în prezent comit crime pe care nu și le asumă: de la declanșarea unui război sângeros împotriva Ucrainei la instrumentarea unui război informațional malign împotriva R. Moldova. E clar că nu pot aceste canale să-și critice propriul stăpân finanțator, chiar dacă este cel mai autoritar din lume. Dar atunci, dacă niște canale pretins informaționale tăinuiesc adevărul și sursele de finanțare, atacând prin manipulări sistematice democrația din R. Moldova și agenda ei europeană, Guvernul de la Chișinău are o singură problemă – să asigure un spațiu informațional curat, astfel încât Moscova să nu mai poată comite atrocități la Chișinău, nici măcar informaționale.
