Principală  —  Blog  —  Editoriale   —   Ce se întâmplă cu ZdG?…

Ce se întâmplă cu ZdG? Pătrunjel și muniții

Zilele trecute, m-au întrebat mai multe persoane ce se întâmplă cu redacția noastră și de ce ne atacă mai multe conturi pe diverse rețele sociale? 

Am analizat un pic mesajele, sursele atacurilor și, așa cum am presupus, acuzațiile împotriva ZdG se băteau cap în cap între ele. În ziua de 20 noiembrie, câteva zeci de canale de Telegram, majoritatea în limba rusă, au dedicat redacției ZdG 1–2–3 postări. 

La 20 noiembrie, în spațiul public au apărut informații cu privire la reținerea  unui transport ilicit de muniții depistat la Vama Leușeni–Albița. Imediat, reporterii ZdG au început a documenta cazul. Serviciul Vamal a făcut publică o primă informație despre acest incident la 12:30. ZdG a scris despre subiect la 12:59, cu referire la presa din România și la un comunicat al Serviciului Vamal. Dar, ZdG a decis să obțină și să ofere cititorilor săi mai multe informații, nu doar ceea ce a decis să comunice Serviciul Vamal. Astfel, la 15:38, Ziarul de Gardă a publicat un alt articol, argumentat, din mai multe surse, dar și cu fotografii ale munițiilor, publicate în exclusivitate și cu numele firmei care gestiona transportul.

Ce s-a întâmplat între timp pe canalele de Telegram care fac parte din orchestra de apărare a punctului de vedere al Kremlinului? 

La 12:35, politicianul Bogdan Țârdea a retransmis postarea unui canal numit „Observatorul”, care a scris  în rusă că la ZdG ar fi venit un ordin să nu publice nimic despre camionul în cauză, de aceea scrie despre pătrunjel. La ora 13:00, și canalul „Mamaliga i tokana” preia același mesaj că ZdG scrie despre pesticidele din mărar, dar nu despre armament, și asta confirmă că ZdG ar sluji autoritățile. Și canalul „Republica Unirii” publică peste jumătate de oră un mesaj care preia aceeași retorică: traficul de arme e ignorat de ZdG, care scrie despre pătrunjel. Și așa, din 10 în 10 minute, zeci de canale de Telegram și sute de conturi pe rețelele sociale difuzează retorica pătrunjelului (ZdG consideră în continuare că indicatorii înalți de pesticide în legume și fructe sunt o temă de mare interes public). 

După publicarea știrii ZdG (a doua la subiect), care a avut o audiență foarte mare (circa 50 de mii de accesări doar pe pagina web, plus multiple accesări pe rețelele sociale, dar și nenumărate citări de către alte surse, canalele din orchestra pro-Kremlin au schimbat retorica. De la mesaje de genul „ZdG a primit ordin din structurile puterii să nu scrie despre camionul cu armament” s-a trecut în doar 2 ore la „ZdG a primit ordinul să scrie despre camionul cu armament”. Faptul că ZdG a scris, contactând mai multe surse diferite, dar și publicând imagini, a fost calificat de către „experții” acestor canale ca un act la fel de negativ ca cel de a nu publica nimic. 

Deci, aceleași canale ne-au atacat în aceeași zi, în mod repetat, pentru că nu am scris și pentru că am scris la acest subiect.

ZdG are agenda proprie și redacția decide despre ce anume să scrie, în baza solicitărilor audienței sale. Amintim că pagina web a ZdG este în topul paginilor web din Republica Moldova, iar în luna octombrie 2025 am fost top 1 cea mai urmărită pagină de media din acest stat. Astfel, având o audiență numeroasă și în creștere, considerăm că acesta e singurul indicator care vorbește despre preferințele publicului și agenda noastră. Pe oameni nu poți să îi pui cu forța să citească știri pe un anumit canal. Și mai menționăm că ZdG nu publică știri de clickbait (concepute să atragă clicuri prin exagerare, senzaționalism sau promisiuni înșelătoare), despre divorțuri, căsătorii cu vedete etc. Scriem preponderent despre justiție, corupție, dezinformare, democrație, drepturile omului și integrarea europeană.

Dar camionul cu armament nu a fost singurul moment pentru care a fost atacat ZdG pe 20 noiembrie 2025. Aceleași câteva zeci de canale au lansat un nou val de postări cu privire la faptul că ZdG ar fi luat bani din bugetul public. Deși scrisesem despre asta cu o zi înainte, explicând că banii au mers de la Ministerul Culturii la Poșta Moldovei, căci aceasta a decis să majoreze tariful de distribuție a ziarelor cu 340%, argumentele din facturile fiscale nu au contat pentru lanțul acesta de canale. 

În același timp, Natalia Morari, dar și Telegraph, au făcut postări de lamentare pentru faptul că ZdG i-a acționat în judecată pentru distribuirea unor falsuri ce ne vizează. Amintim că Telegraph a fost acționat în judecată cu un an în urmă, iar Morari primise cererea prealabilă recent, pentru informații calomnioase care nu au suport factologic. Este un drept al lor să distribuie orice informație doresc, dar este un drept al nostru să cerem în instanță dezmințirea falsurilor. Orchestra de canale a calificat aceste acțiuni ale ZdG ca pe o nouă afiliere cu puterea. Vă amintim aici doar că ZdG are 21 de ani și în această perioadă a fost acționat în instanță de zeci de ori, și am câștigat, practic, toate procesele, indiferent de puterile care au fost la guvernare. 

Totuși, există unele voci care spun că ZdG ajunge prea des în centrul atenției acestor canale de Telegram și poate nu face bine ce face. Vă propun să faceți un exercițiu de excludere. Imaginați-vă că ZdG nu ar exista și cum ar arăta spațiul informațional din Moldova în lipsa lui. Sau imaginați-vă ce v-ar lipsi în peisajul informațional dacă aceste canale de Telegram nu ar exista. 

Libertatea de informare din R. Moldova e atât de complexă încât oricine poate alege. Astfel, singura dificultate e să decideți de care sursă media nu vă puteți lipsi. De cititori depinde dacă va exista în continuare ZdG în lumea digitală și în forma tipărită. Apropo, a început campania de abonare la ediția tipărită. Da, cu prețurile crescute pentru distribuția poștală, dar și cu scumpiri la energie, hârtie, tipar – ținem prețurile mici pentru pensionarii din Republica Moldova, deoarece peste 90% la sută dintre abonații noștri sunt pensionari. Știm că mulți dintre ei așteaptă ZdG în fiecare joi și au nevoie de știrile, investigațiile, interviurile noastre, dar și de un spațiu în care publicăm scrisorile și opiniile lor.