Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Drapele în bernă, în ziua…

Drapele în bernă, în ziua funerariilor Mariei Bieşu

Preşedintele R. Moldova Nicolae Timofti a semnat astăzi un decret  privind declararea zilei de 19 mai, zi de doliu naţional în legătură cu decesul cântăreţei de operă Maria Bieşu. „În semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitatea a celebrei cîntăreţe, solistă a scenei lirice naţionale şi mondiale, Maria Bieşu, preşedintele R. Moldova decretează ziua funeraliilor cântăreţei de operă, Maria Bieşu, drept zi de doliu naţional”, se spune în decret.

Conform acestuia, în ziua de 19 mai 2012 în localităţile republicii vor fi arborate în bernă drapelele de stat, iar la ora 12.00, se va cinsti memoria cântăreţei prin păstrarea unui moment de reculegre.

De asemenea, se recomandă autorităţilor  publice, întreprinderilor şi organizaţiilor  să renunţe la desfăşurarea, în ziua de 19 mai 2012, a acţiunilor distractive în  masă.