Copiii bolnavi nevoiţi să suporte „sărăcia” sistemului medical

Copiii care suferă de probleme grave de sănătate sunt nevoiţi să lupte cu incompetenţa sau imposibilitatea sistemului medical de a-i trata şi de a le oferi încă o şansă pentru o viaţă mai bună. De obicei, familiile copiilor bolnavi sunt nevoite să muncească peste hotare, să plătească sume mari de bani, ca să se asigure că nu-şi vor pierde copiii.

În pofida faptului că din bugetul statului sunt alocaţi, anual, pentru sectorul medical milioane de lei, totuşi, pacienţii cu diagnoze mai grave sunt nevoiţi să apeleze la asistenţă medicală în străinătate, unde spitalele dispun de tot ce e necesar pentru a face faţă bolilor, iar angajaţii acestor instituţii nu uită să fie în primul rând oameni cu sentimente, afecţiune şi omenie.

Tumoare pe creier

Acum câteva luni, Alexandra Guzun, o fetiţă de 14 ani din satul Măgdăceşti, Criuleni, a fost diagnosticată cu o boală crudă. Primul semnal de alarmă au fost durerile de cap, urmate de amorţeli şi furnicături în braţul şi piciorul drept. Părinţii au apelat de urgenţă la medici, care i-au asigurat că Alexandra este bine, cauza fiind oboseala. Au mai spus că fetiţa îşi va reveni repede dacă va urma un tratament medicamentos, acesta însă nu i-a fost de folos. S-au adresat la alt neurolog, au făcut alt tratament, dar fără vreo schimbare în bine. Starea Alexandrei se agrava. Părinţii erau din ce în ce mai alarmaţi. „Ne-am adresat la toţi neurologii din raion. Nimeni nu ne spunea ceva concret, după care am mers la Chişinău”, ne povesteşte Marina Guzun, mama fetiţei.

Părinţii au dus copilul la Institutul Mamei şi Copilului, unde le-a fost recomandat medicul Anatolie Litovcenco, şeful Secţiei de neurochirurgie. Fiindcă Alexandra nu scăpa de dureri, medicul i-a sfătuit să facă o tomografie computerizată, care i-a depistat un chist pe creier. „Medicul ne-a spus că Sanda trebuie operată de urgenţă, în caz contrar o putem pierde. Ne-am speriat. L-am întrebat dacă va fi bine şi el ne-a dat asigurări că va încerca să scoată tumoarea, dar ne-a atenţionat că e foarte complicat să ajungă până la aceasta”, relatează femeia.

Operaţia a fost una complicată, a durat circa patru ore. „Sanda şi-a revenit foarte greu după operaţie, dar eram fericiţi că a scăpat de tumoare, cum ne-a asigurat medicul. Ne bucuram că tot ce a fost mai greu a trecut şi copilul va fi bine. Starea Sandei, însă, continua să se agraveze, era tot mai slăbită fizic şi moral”, continuă femeia. Peste o lună, Sanda a făcut din nou analizele. „Rezultatele au arătat că tumoarea e acolo şi că mărimea acesteia nu s-a redus”, ne spun cu lacrimi în ochi părinţii fetiţei, care au fost nevoiţi să ia totul de la capăt, după o operaţie deschisă pe creier, disperare şi nesiguranţa în ceea ce avea să urmeze.

„De ce a făcut experimente pe copilul nostru?”

„Ne-am speriat că tumoarea a crescut la loc, dar am consultat alţi medici, care ne-au spus că aceasta nu are cum creşte atât de repede şi că, probabil, medicul nu a ajuns până la tumoare”, spun cu tristeţe părinţii fetei.

„Le-am explicat părinţilor că am extirpat tot chistul, dar o părticică a rămas. Nu am putut extirpa întreaga tumoare, pentru că e localizată foarte adânc în regiunea talamusului, iar când s-au făcut analizele repetate, tumoarea nu mai era de 5, ci doar de 2,5 cm. La a doua etapă le-am propus să facem o operaţie cu un neuronavigator, care poate ajunge la tumoare fără a mai deschide craniul”, se apără Anatolie Litovcenco, medicul care a operat-o pe Sanda.

Mai mulţi specialişti le-au reproşat părinţilor că nu au consultat şi alţi medici, înainte de a-şi da acordul pentru operaţie. „Dar noi am apelat la unul dintre cei mai buni neurochirurgi… Înţelegem că e greşeala noastră că ne-am grăbit, dar ne-am speriat că putem pierde copilul. Apoi, noi nu am mers la un cioban, ci la un specialist care se ocupă de tratarea copiilor toată viaţa sa. De ce a făcut experimente pe copilul nostru? De ce nu ne-a spus din start că nu va putea face această operaţie sau de ce nu ne-a vorbit despre aparatul navigator de la Institutul de Neurochirurgie, care localizează mai uşor tumoarea? Medicii ne-au povestit despre acest aparat după două luni, timp în care nici nu ştiam ce fel de tumoare pe creier are copilul şi dacă creşte sau nu aceasta”, spune mama fetei.

Lupta părinţilor cu solidaritatea dintre medici

A urmat un maraton prin spitale. Unii medici le spuneau că e sănătoasă, iar alţii că trebuie operată din nou, unii îşi mai aminteau că sunt lasere speciale pentru astfel de cazuri, care ar fi putut scuti fetiţa de operaţia deschisă şi urmările acesteia.

„Fiecare venea cu o nouă soluţie, dar niciuna nu coincidea cu precedenta. Totodată, medicii ne întrebau de ce ne-am dat acordul să fie făcută operaţia, în timp ce nimeni nu-l învinuia pe medicul care mi-a traumat psihologic copilul atunci când i-a făcut o operaţie deschisă pe creier. După ce s-a făcut această operaţie ineficientă, cel mai obijduitor lucru e că medicii încercau să se acopere unul pe celălalt”, relatează femeia despre calvarurile şi disperarea prin care au trecut săptămâni în şir. „Nu mai ştiam în cine să credem. Aveam impresia că am intrat într-un cerc vicios unde medicii se apărau unii pe alţii, fără a mai conta copilul, care avea cel mai mult de suferit din cauza iresponsabilităţii lor”, adaugă mama fetiţei.

Părinţii s-au adresat la mai multe instituţii medicale ca să afle soluţia şi au zis că îl vor trage la răspundere pe medic. „După aceasta medicii au început să se adune ca să se consulte şi să vadă ce e de făcut cu fetiţa noastră. Ca să fie totul după protocol, ne spuneau ei. Totodată, cei de la Ministerul Sănătăţii se lăudau că analizele merg la trei laboratoare din diferite ţări, dar cele ale fiicei noastre nu au fost transmise decât la Centrul Mamei şi Copilului”, explică Marina Guzun.

„Am auzit că părinţii au găsit nişte sponsori”

„I-am sfătuit să se adreseze la un spital din Turcia, dar operaţia era foarte scumpă”, îşi aminteşte Anatolie Litovcenco, şeful Secţiei de neurochirurgie.

În aceste condiţii, părinţii Sandei au transmis toate testele în Turcia, la un medic neurochirurg specializat în oncologie. „Medicul ne-a spus că o poate trata cu un laser, iar procedura va dura cinci săptămâni. El a avut nevoie doar de câteva minute ca să-şi dea seama că e vorba de tumoare, pe când aici, timp de luni de zile, făceam tot felul de analize, ne tratam, fără a şti, de fapt, cu ce luptăm”, spun părinţii, dezamăgiţi de sistemul medical din R. Moldova, căruia i-au încredinţat viaţa copilului lor. „Medicul ne-a prevenit că e interzisă intervenţia chirurgicală clasică, care ar putea agrava şi mai mult starea Sandei”, adaugă părinţii.

Familia Guzun s-a adresat cu o scrisoare la Ministerul Sănătăţii, în care rugau să fie ajutaţi să plece în Turcia pentru operaţia ce le putea salva copilul, care nu mai putea mişca partea dreaptă a corpului şi vorbea din ce în ce mai greu. „Cei de la minister ne-au spus că nu ne pot ajuta cu bani şi că noi nu suntem singurii care au un copil bolnav”, îşi aminteşte femeia cât de greu i-a fost să audă că starea copilului ei nu e atât de gravă, de aceea Ministerul Sănătăţii nici nu se grăbea să-i ajute.

„Am auzit că părinţii au găsit nişte sponsori, dar nu ştiu dacă au mers sau nu în Turcia. Nu au mai trecut pe la mine”, ne spune Anatolie Litovcenco. Totodată, el ne spune că, în ultima perioadă, a operat alţi patru copii care aveau tumoare pe creier, doar că mai puţin grave. „Fiecare copil este asigurat de stat şi părinţii nu trebuie să plătească nimic pentru operaţie. Avem toate echipamentele necesare pentru a face operaţiile complicate. Avem tot”, ne-a grăbit medicul.

Un implant de umanitate pentru sistemul medical

Operaţia costa 20 de mii de euro, bani pe care familia cu venituri modeste nu îşi putea permite să-i adune în scurt timp. S-au găsit, însă, persoane care au donat bani şi doar în şapte zile întreaga sumă a fost strânsă.

„Nici nu ştim numele celor care au donat banii pentru operaţie. Veneau la poartă, ne dădeau bani, ne încurajau şi plecau fără să ne spună numele”, povesteşte femeia, cu lacrimi de fericire în ochi.

Alexandra Guzun a revenit acasă din Turcia pe data de 6 mai. După operaţie se simte mai bine. Piciorul s-a restabilit practic 99 la sută şi treptat se restabileşte şi motorica fină a degetelor. Dar e nevoie de încă jumătate de an ca să-şi revină.

„Medicii din Moldova ar fi bine să împrumute de la cei din afară modestia, omenia şi afecţiunea pentru aproapele său. Celui care suferă, să-i spună o vorbă caldă şi să încerce să-l liniştească”, spune fetiţa, care a rămas uimită de grija medicilor străini, după ce, acasă, a cunoscut specialişti lipsiţi de blândeţe, căci şi blândeţea „câteodată îţi poate face mai bine”.

„Vreau să cer ca sistemului medical din Moldova să i se facă un implant de umanitate. Atunci când medicii iau o decizie, să fie mai competenţi şi să nu-şi bată joc de copiii noştri, experimentând pe ei, când puteau – foarte simplu – să ne informeze”, spun părinţii Sandei.