• Emisiunea „Mai aproape de UE” – Accesul cetățenilor la apa potabilă

    Emisiunea „Mai aproape de UE” – Accesul cetățenilor la apa potabilă
    de
    18 mai 2021 | 18:55

    Ediția a șasea a emisiunii „Mai aproape de UE” abordează subiectul „Accesul cetățenilor la apa potabilă”. Despre serviciile de aprovizionare a oamenilor din satele și orașele Republicii Moldova s-a discutat in cadrul ediției alături de invitații: Viorel Jardan- director ADR Centru, Maria Manole, primar s. Zubrești, r-nul Strășeni, Victor Antoniu, administrator AO Apă Canal, Leova, Angela Cașcaval, președinta AO ”Centrul de dezvoltare comunitară integrată”.

    Această emisiune a fost realizată în cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partenerul proiectului pentru creșterea potențialului de vizibilitate și comunicare și implicare a cetățenilor este Asociația Presei Independente (API). Opiniile exprimate în cadrul emisiunii aparțin autorilor și nu reflectă neapărat viziunea UE sau GIZ.
    Ne puteți urmări și pe Telegram, unde publicăm investigații și cele mai importante știri ale zilei, dar și pe YouTube, Facebook, Instagram și TikTok.

    Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 1000 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web, ÎN LEAD, trebuie indicat și linkul direct către articolul preluat, iar în text, minim încă un hyperlink la sursa primară. Instituțiile de presă care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar edițiile tipărite vor indica sursa și autorul informației. Materialele de pe www.zdg.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Preluarea integrală a materialelor ZdG se poate realiza doar în condițiile unui acord prealabil cu redacția.

  • TRIMITE ȘTIREA TA
    Cunoști o informație de interes public? Trimite-o la ZdG
    FORMULAR

    Abonează-te pentru a fi la curent cu toate noutățile!

    Ziarul de Gardă. Singurul ziar de investigații din Republica Moldova. Abonează-te și tu! Abonează-te

    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    După un sfert de secol, pe care l-a dedicat sistemului judecătoresc din R. Moldova, magistratul Ion Cotea constată cu regret că în toți acești ani „a asistat doar la distrugerea justiției”. Judecătorul afirmă c…
    VIDEO/ „În 25 de ani, am asistat doar la distrugerea justiției”. De vorbă cu magistratul Ion Cotea despre un sfert de secol din viața sa

    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    Procuratura Anticorupție anunță marți, 22 iunie, că dosarul în care Sergiu Manciu, primarul satului Măcăreşti din raionul Ungheni, este acuzat de corupere pasivă, a fost expediat în judecată. Primarul împreună…
    Primarul de Măcărești, Sergiu Manciu, trimis în judecată pentru corupere pasivă

    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    Reprezentanții Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au emis marți, 22 iunie, un comunicat de presă prin care anunță că fostul administrator special al Unibank, numit în ace…
    PCCOCS anunță că desfășoară acțiuni de investigare în dosarul „frauda bancară”, pe segmentul eliberării a peste 5 milioane de euro din contul garanțiilor bancare din 2015, în cadrul administrării speciale a Unibank: „Fostul administrator special al Unibank din 2015 e reținut pentru 72 de ore”

    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”

    Autoritățile din sănătate au anunțat marți, 22 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, că au purtat mai multe discuții cu reprezentanți ai instituțiilor europene „în vederea amortizării procedurii de introdu…
    VIDEO/ Autoritățile din sănătate, despre certificatul de imunizare: „La moment, nu este definitivat cadrul juridic și de procedură care va permite preluarea certificatului de vaccinare de către R. Moldova. Suntem în așteptare”

    DOC/ Membru al CSP cu salariu lunar de peste 28 de mii de lei trece la PA. Averea și veniturile declarate în 2020 de noul șef interimar al Procuraturii Anticorupție

    Procuratura Anticorupție (PA) are o nouă conducere interimară. Membrul Consiliului Superior al Procuraturii (CSP) Adrian Bordianu a fost numit în funcția de șef interimar al PA în urma unui ordin semnat marți,…
    DOC/ Membru al CSP cu salariu lunar de peste 28 de mii de lei trece la PA. Averea și veniturile declarate în 2020 de noul șef interimar al Procuraturii Anticorupție

    VIDEO/ Primarul general al capitalei, despre acuzațiile lansate de viceprimarul Victor Chironda: „Ceea ce face în prezent este victimizare. A venit cu acuzații nefondate la adresa mea și a colegilor săi”

    Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a declarat în cadrul unei conferințe de presă marți, 22 iunie, că acuzațiile din ultima perioade lansate de viceprimarul capitalei, Victor Chironda, sunt „n…