Vremea instabilă în weekend: se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată cu grindină și vijelie

Vremea va fi instabilă și pe parcursul zilelor următoare. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis un nou cod galben de instabilitate atmosferică.
Astfel, în perioada 23 mai – 25 mai, pe teritoriul R. Moldova sunt prognozate fenomene de instabilitate atmosferică.
„Pe 23 – 24 mai, periodic, în special în orele de după-amiază și seara, pe arii extinse se prevăd descărcări electrice cu ploi de scurtă durată, izolat averse puternice (15-20 l/metri pătrați) cu grindină și vijelie în rafale de până la 15-18 m/s.
Pe 25 iunie, periodic, predominant în nordul și vestul țării, vor cădea ploi puternice (prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 15-45 l/metri pătrați)”, susțin meteorologii.
Sinopticienii prognozează pentru vineri, 23 mai, vreme instabilă și temperaturi de până la 25 de grade Celsiuis.