„Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi pregătiți de aderare până în 2028”. Recean s-a văzut cu președinta Parlamentului European

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, la Bruxelles, pe 4 iunie. Printre subiectele abordate, potrivit unui comunicatul al Guvernului, a fost sprijinul în procesul de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană și reformele pe care le implementează țara noastră.
„Vom face tot ce ne stă în putere pentru a fi pregătiți de aderare până în 2028, iar R. Moldova să fie nu doar sprijinită, dar și reprezentată în Parlamentul European în calitate de membru al UE”, a accentuat prim-ministrul Dorin Recean la întrevedere.
În context, șeful Executivului de la Chișinău și-a exprimat recunoștința pentru ajutorul oferit în forul legislativ european și pentru încrederea în puterea moldovenilor de a-și construi un viitor în pace și bunăstare, potrivit comunicatului. Premierul Dorin Recean a accentuat aprobarea recentă a Planului de Creștere pentru R. Moldova, un ajutor în valoare de 1,9 miliarde de euro.
Întrevederea a avut loc în contextul vizitei premierului la Bruxelles, cu ocazia participării la cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.