Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Ultimele imagini cu Liza,…

VIDEO Ultimele imagini cu Liza, fetița cu sindromul down, ucisă în bombardamentele de la Vinița

Liza, o fetiță de patru ani cu sindromul down, a fost unul dintre cei trei copii mici uciși joi, 14 iulie, când rachetele rusești au lovit centrul orașului Vinița, relatează BBC. Mama ei, Irina Dmitrieva, a fost grav rănită. 24 de persoane și-au pierdut viața, iar alte opt sunt încă date dispărute. Alte zeci de persoane se află încă în spital.

Cu puțin timp înainte ca rachetele rușilor să lovească orașul Vinița, Irina, mama Lizei, postase un videoclip pe rețele sociale. Micuța Liza zâmbea, împingând în fnainte căruciorulul său roz. Mama și fiica discutau, pe drumul spre logoped.


„Liza era foarte veselă, îi plăcea să vină la noi. Era un copil foarte amabil. Pentru mama ei, ea era tot sensul vieții. O iubea la nebunie. Nici nu-mi pot imagina ce tragedie este pentru familie”, a declarat, pentru BBC, Valeriia Korol, persoana care conduce centrul LogoClub pentru nevoi speciale, unde Liza participase la o ședință în acea dimineață, așa cum făcea în majoritatea zilelor.

LogoClubul la care mergea Liza se află la o stradă distanță de Piața Victoriei, unde au lovit rachetele rușilor. Doi băieți au fost, de asemenea, uciși în acest atac. Maksim Zharii, care avea șapte ani, a murit alături de mama sa, Viktoriya. Poliția ucraineană a declarat că acesta se afla la o programare la centrul medical de la parterul centrului Jubilee. Aici nu a mai rămas nimic din clinică, în afara pereților înnegriți de foc. Un băiat de opt ani care a murit nu a fost încă identificat. Acesta își aștepta unchiul într-o mașină parcată în apropiere și a fost prins de focul violent.