Incluziunea electorală a persoanelor cu dizabilități: între secțiile de votare inaccesibile și lipsa motivației de a candida pentru funcții elective
Lipsa accesibilității secțiilor de votare amplasate în biblioteci, școli sau primării, centre comunitare sau clădiri private, este bariera numărul unu în calea incluziunii electorale a persoanelor cu dizabilități din R. Moldova, care se confruntă în continuare cu dificultăți atunci când încearcă să-și exercite dreptul de vot. Mobilitatea acestora este o problemă și din cauza drumurilor și transportului public neadaptat la cerințele persoanelor cu diferite tipuri de dizabilitate. Pe de altă parte, când își dezvoltă programele electorale, partidele nu obișnuiesc să consulte persoanele cu dizabilități, chiar dacă acestea sunt vizate în programele respective.
Cum își exercită dreptul la vot persoanele cu mobilitate redusă
Accesibilitatea este unul dintre principiile fundamentale ale „Convenției ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități”, care a fost ratificată în 2010 de R. Moldova. Chiar dacă legislația noastră obligă autoritățile publice și agenții economici să asigure accesul persoanelor cu mobilitate redusă la infrastructura socială în diverse instituții, există foarte puține clădiri publice și private adaptate conform standardelor.
Estera Dragomir are 38 de ani și este recepționistă la o clinică medicală din orașul Ungheni. Acum trei ani, în urma unui accident rutier, a ajuns în scaun rulant. Estera spune că fără ajutorul celor apropiați nu ar fi reușit să-și exercite dreptul la vot în secția de votare unde este arondată. „În ziua alegerilor am mers cu tatăl meu la un liceu din localitate, pentru că acolo era secția noastră de votare. Clădirea are o rampă de acces, doar că aceasta este foarte incomodă. Rampele la noi, în general, sunt făcute doar așa, pentru bifă, pentru că majoritatea dintre ele nicio persoană în scaun rulant nu le poate utiliza în siguranță”, spune femeia.
Emma Matreniuc a fost timp de 19 ani lectoră universitară la Chișinău. În urmă cu câțiva ani, din motive de sănătate, a fost nevoită să se întoarcă în orașul natal, la Edineț, unde a întemeiat Asociația persoanelor cu dizabilități „Vivere”. Femeia susține că la Edineț, chiar dacă mai sunt înregistrate restanțe, în ultimii ani, secțiile de votare au devenit mai accesibile. Lucrurile însă stau mai prost în localitățile mici. „Toți știm că secțiile de votare sunt, de regulă, amplasate în școală, grădiniță, centru medical sau primărie și multe dintre ele sunt dotate cu rampe de acces, însă în satele mai mici, unde secțiile de vot sunt amplasate în case de cultură, construcțiile sunt destul de vechi, au multe trepte și nu sunt prevăzute rampe. Din acest motiv, multe persoane cu dizabilități, dar și persoane în etate, nu se pot urca pe aceste trepte și aleg să voteze la domiciliu, cu urna mobilă. Este o soluție bună, însă dacă vorbim despre incluziunea persoanelor cu dizabilități, multe vor dori să vină în persoană la secțiile de votare”, subliniază Emma Matreniuc.
Și Elena Stajila, directoare de program în cadrul Centrului pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD), subliniază că urna mobilă trebuie să fie una dintre opțiuni, nu singura opțiune de vot pentru persoanele cu dizabilități. „Persoana cu dizabilitate nu trebuie să fie obligată să urmeze doar această opțiune. Persoana are dreptul să acceseze orice clădire”, menționează experta.
Elena Stajila spune că în perioada alegerilor autoritățile pot lua cel puțin măsuri temporare, cum ar fi instalarea unor rampe temporare la intrările în clădiri. Măsurile temporare însă nu sunt suficiente, consideră experta: „O clădire accesibilă nu este o clădire care are rampă, ci una care are și un grup sanitar accesibilizat, care este bine iluminată, în care există contrastul între perete, mobilier și podea, în care există informație vizuală afișată pe pereți și pe afișe, ca persoanele cu dizabilități de vedere, de auz, locomotorii și persoanele cu dizabilități psiho-sociale să se poată orienta ușor în clădire.”
Prin Legea nr. 60 privind Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități din 30 martie 2012, R. Moldova și-a asumat responsabilitatea de a asigura acces egal tuturor cetățenilor la serviciile publice sau la evenimentele care au loc în instituțiile publice, cum ar fi alegerile. Obligația de a accesibiliza clădirile revine Administrațiilor Publice Locale.
Elena Stajila consideră că autoritățile publice locale au prea multe responsabilități pe care trebuie să le gestioneze și bugete austere, care nu răspund nevoilor de întreținere. „Conform unui raport făcut de Expert-Grup, peste 80% de APL-uri nu au resurse suficiente nici pentru autoîntreținere, nemaivorbind despre accesibilitate. Mai este și o altă problemă – unele APL-uri au suficiente resurse pentru a accesibiliza clădirea, însă accesibilitatea nu este o prioritate pentru acestea. Totodată, organizarea modului de alocare a banilor nu este făcută întocmai conform politicii de accesibilitate, lipsesc liniile de buget pentru accesibilizarea clădirilor”, spune Elena Stajila.
O altă problemă, potrivit expertei, constă în cheltuirea ineficientă a banilor prevăzuți pentru accesibilizare. „Personalul instituțiilor nu cunoaște standardele de accesibilitate și atunci când contractează alte companii pentru a realiza aceste lucrări, nici companiile nu cunosc aceste standarde. Ar trebui să existe în cadrul fiecărei instituții o politică de achiziții, care să fie adaptată la necesitățile de accesibilizare a clădirilor și să existe proiecte de caiete de sarcini care să răspundă la aceste necesități de accesibilizare.”
Niciun procent din totalul secțiilor de votare din R. Moldova nu este complet accesibil
Anul trecut, Asociația „Infonet” a evaluat condițiile de accesibilitate infrastructurală din toate cele 2017 secții de votare de pe teritoriul țării. Studiul „Acces egal pentru toți în secțiile de votare” relevă că doar 18 sunt accesibile, 551 – parțial accesibile, iar 1448 – inaccesibile.
„După tipul de instituții, cei mai slabi indicatori ai accesibilității au înregistrat instituțiile culturale, ceea ce ne permite să concluzionăm că acest domeniu este subfinanțat. Iar după criteriile de evaluare, cea mai deplorabilă situație se atestă în cazul grupurilor sanitare. Totodată, deși ne aflăm în ultimul an de implementare a Programului Național de Incluziune Socială a Persoanelor cu Dizabilități pentru perioada 2017-2022, reformele pe segmentul de asigurare a condițiilor de accesibilitate a clădirilor publice trenează. De asemenea, continuă să se construiască clădiri și edificii publice cu încălcări grave ale condițiilor de accesibilitate, cu nerespectarea standardelor și normativelor în construcție”, concluzionează autorii studiului.
„Când dezvoltă programele electorale, partidele nu consultă persoanele cu dizabilități, chiar dacă acestea sunt vizate în programele respective”
Ultimele tendințe arată că reprezentanții diferitor partide includ tot mai multe acțiuni în programele electorale cu privire la accesibilitate și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități, spune Galina Climov, directoarea executivă a Alianței Organizațiilor pentru Persoane cu Dizabilități (AOPD). „Este important însă, ca după ce reprezentanții partidelor ajung în funcțiile pentru care au participat la procesele electorale, să pună în aplicare aceste planuri de acțiuni locale, raionale sau chiar ale autorităților publice centrale”, menționează aceasta.
Potrivit expertei, de multe ori acestea rămân doar pe hârtie. „Una dintre cauze este insuficiența bugetelor. O altă cauză este insuficiența resurselor umane competente.”
Galina Climov mai subliniază că atunci când dezvoltă programele electorale, partidele sau candidații independenți nu obișnuiesc să consulte persoanele cu dizabilități, chiar dacă acestea sunt vizate în programele respective. „Oamenii știu foarte bine cum ar putea fi soluționate problemele lor, dar aceștia nu sunt întrebați. Și atunci ne ciocnim cu situația că sunt măsuri incluse în programele electorale, dar ele nu tot timpul răspund nevoilor persoanelor cu dizabilități”, precizează directoarea executivă a AOPD.
„Autoritățile fac pași foarte mici în direcția incluziunii persoanelor cu dizabilități”
Ion Bargan are 43 de ani și locuiește la Ungheni. Acum 17 ani, în urma unui accident de muncă, i-a fost lezată coloana vertebrală și este utilizator de scaun rulant. Ion susține că autoritățile fac pași foarte mici în direcția incluziunii persoanelor cu dizabilități. „Până persoanele cu dizabilități nu vin cu argumente serioase sau cu proiecte deja scrise total și bine întemeiate, chiar nimic nu se face”, spune bărbatul. Ion Bargan consideră că unul dintre motive este lipsa unor persoane cu dizabilități în funcțiile de conducere a raionului.
Și Estera Dragomir susține că autoritățile din localitatea sa fac prea puțin pentru a accesibiliza clădirile publice, transportul și drumurile, în vederea ușurării vieții persoanelor cu dizabilități. „Bordurile sunt făcute în așa fel, încât ești nevoit să mergi pe carosabil și ești claxonat. Este dureros, pentru că o persoană în scaun rulant nu trebuie să stea doar în casă. Ea tot are nevoie de socializare, de acces la locul de muncă”, spune Estera Dragomir.
„Persoanele cu dizabilități nu sunt motivate să candideze la alegeri”
Potrivit Elenei Stajila de la CDPD, persoanele cu dizabilități trebuie să aibă posibilitatea de a participa liber la orice proces decizional, pentru că doar așa se asigură vocea grupului din care fac parte la luarea deciziilor. „Doar persoanele cu dizabilități își înțeleg cel mai bine nevoile și necesitățile și doar persoanele cu dizabilități vor putea să explice cel mai corect și în cea mai adecvată măsură care sunt acele nevoi și cum trebuie acestea să fie satisfăcute”, notează experta.
Estera Dragomir consideră însă că persoanele cu dizabilități nu sunt suficient de motivate să participe la alegeri în calitate de concurenți electorali, pentru că dificultățile din viața de zi cu zi sunt prea mari.
„Majoritatea persoanelor în scaun rulant din Ungheni cu care am făcut cunoștință, nu ies din casă. Ele nu socializează, stau închise acolo unde sunt din cauza inaccesibilității. Persoanele cu dizabilități au mult mai multe probleme de soluționat și cu siguranță nu le mai rămâne nicio dorință și nici putere pentru a candida la primării sau consilii locale. Cât nu sunt soluționate problemele de rutină, nu va fi posibilă implicarea persoanelor cu dizabilități în alegeri.”
La rândul său, Ion Bargan este de părere că persoanele cu dizabilități nu ajung în funcții elective din cauza preconcepțiilor care persistă în societate. „Persoanele cu dizabilități la noi sunt văzute slabe, neputincioase. Atât timp cât va persista mentalitatea că cei pe picioare sunt mai buni și mai puternici decât persoanele în scaun rulant, cele din urmă nu vor avea șansa de a face cel puțin un pas în direcția candidării pentru funcții elective.”
Și Emma Matreniuc are o explicație cu privire la faptul că atât de puține persoane cu dizabilități candidează la alegeri pentru funcții elective: „Persoanele cu dizabilități sunt motivate, dar întâmpină foarte multe obstacole care îi împiedică să participe, și cel mai mare obstacol este accesibilitatea infrastructurală, care este la un nivel foarte scăzut. Vorbim chiar și despre educație. Ca să participi în calitate de concurent electoral într-un scrutin, trebuie să parcurgi o cale anumită, să ai studii, dar studiile se obțin tot în clădiri inaccesibile. Este un drum, unul educațional și da, pentru persoanele cu dizabilități este o problemă serioasă”, notează femeia.
Victoria Boțan, specialistă în relații publice la Asociația „Motivație”, spune că participarea redusă a persoanelor cu dizabilități în procesul de luare a deciziilor este motivată de procedurile organizatorice care nu țin cont de necesitățile persoanelor cu dizabilități, dar și de motivația scăzută a acestei categorii de cetățeni de a fi activi și de a-și exercita drepturile. Pentru a schimba starea lucrurilor, Asociația „Motivație” a decis să capaciteze persoanele cu dizabilități din diferite regiuni, ca ele însele să înceapă a lupta și a-și promova drepturile la nivel local. „Astfel, au fost create 7 grupuri de inițiativă, care au fost instruite de Motivație și care au elaborat 7 Planuri locale de Advocacy. Ca rezultat, ele au dezvoltat și au implementat aceste planuri în regiunile: Chișinău, Hîncești, Edineț, Șoldănești, Căușeni și Sângerei. O bună parte din aceste grupuri cooperează cu autoritățile locale pentru soluționarea problemelor existente în comunitate și monitorizează acțiunile reprezentanților APL”, precizează Victoria Boțan.
Un exemplu de implicare în procesele decizionale la nivel local este Elena Crîșmari. În 2019, după ce a participat la Programul de capacitare civică și politică a femeilor cu dizabilități pentru implicare pro-activă în alegerile locale, Elena a reușit să obțină funcția de consilieră locală în satul Dolna, la scrutinul din acel an. Ea luptă pentru condiții de accesibilitate pentru toți în localitatea ei natală. „În calitate de consilieră, primul lucru pe care l-am cerut a fost accesibilizarea drumurilor și a instituțiilor publice din localitatea Dolna. S-a făcut rampă de acces atât la Oficiul Poștal, cât și la Oficiul Medicilor de Familie, la primăria satului Dolna și la Centrul de Agrement. Eu cred că lucrurile încep de la fiecare dintre noi pentru o schimbare în societate spre bine”, spune consiliera.
Elena Crîșmari își dorește ca la scrutinul din toamnă să participe în calitate de concurenți un număr mai mare de persoane cu dizabilități. „Este nevoie de implicarea noastră, pentru a soluționa mai multe probleme, pentru că cei din Guvern, din Minister, din Parlament nu cunosc problemele cu care noi ne confruntăm.”
La 1 ianuarie 2021, conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, numărul persoanelor confirmate cu dizabilitate în R. Moldova constituia 174,5 mii de persoane, dintre care 166300 sunt cu drept de vot, ceea ce reprezintă aproximativ 5% din numărul total de alegători înscriși în Registrul de stat al alegătorilor.
