Escrocherie cu credite bancare fictive: două persoane care au înșelat o tânără cu peste 166 de mii de lei, plasate în arest preventiv pentru 30 de zile
Două persoane au fost reținute și plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de escrocherie în proporții destul de mari, anunță luni, 16 martie, Inspectoratul General al Poliției (IGP) într-un comunicat.
Polițiștii din Cimișlia au înregistrat plângerea unei tinere de 20 de ani, domiciliată în satul Gura Galbenei, care a sesizat autoritățile despre faptul că a devenit victima unei escrocherii.
Potrivit materialelor cauzei, persoane necunoscute, prin inducere în eroare, au convins-o că pe numele ei ar fi fost contractat un credit bancar în sumă de 1 000 000 de lei de către o persoană necunoscută. Sub pretextul de a rezolva problema, suspecții au determinat-o să transmită mijloace bănești în sumă totală de 166 370 de lei.
„Suma respectivă a fost obținută de către partea vătămată prin contractarea unui credit bancar și ulterior a fost plasată personal într-un loc ascuns, conform coordonatelor transmise de către suspecți, în satul Gura Galbenei. Ulterior, suspecții au determinat victima să contracteze un nou credit bancar, la suma maximă care putea fi obținută.
În urma măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor operativ-investigative întreprinse de polițiștii și procurorii din Cimișlia, în momentul primirii mijloacelor financiare, a fost reținut în flagrant un bărbat de 39 de ani din raionul Orhei, care ar fi avut rolul de curier în schema infracțională.
Totodată, polițiștii au identificat și suspectul care ar fi ridicat de la partea vătămată suma de 166 370 de lei. Acesta a fost depistat în Chișinău, în timp ce se deplasa cu automobilul personal, mijloc de transport care ar fi fost utilizat în momentul transmiterii banilor”, se menționează în comunicat.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul și în automobilul suspectului, polițiștii au ridicat mijlocul de transport, mijloace bănești, precum și mai multe telefoane utilizate în activitatea infracțională.
Prin hotărârea Judecătoriei Cimișlia, ambelor persoane le-a fost aplicat arest preventiv pentru 30 de zile.
Oamenii legii susțin că desfășoară acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru „administrarea probelor, stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, precum și pentru verificarea implicării persoanelor respective în alte infracțiuni similare comise pe teritoriul țării”.