Principală  —  Ştiri  —  Social   —   VIDEO/ De Crăciun, acasă. Peste…

VIDEO De Crăciun, acasă. Peste 36 de mii de persoane au intrat în ultimele 24 de ore în țară, iar la Vama Leușeni au răsunat colinde și urări de bine

Poliția de Frontieră raportează despre fluxul de la frontierele țării din ultimele 24 de ore. La orele dimineții se cunoștea că punctele de trecere ale frontierei de stat activează în regim normal, fiind înregistrate valori moderate în trafic.

În punctele de trecere ale frontierei fluxul de persoane a constituit 61 696 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în R. Moldova – 36 519 traversări persoane, se anunță în comunicat.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 35 043, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 26 653.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 35 019 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate – 16 584 treceri și alte 10 093 traversări – frontiera aeriană.

Totodată, angajații de la frontiera cu România, la Vama Leușeni, le-au creat călătorilor atmosfera de sărbătoare prin colinde interpretate de o fanfară.

„Primiți colindătorii??? Astăzi, ne-am dorit enorm să fim printre cei care aduc fericirea pe chipurile călătorilor. Cu drag am venit cu un colind și cu urările de sănătate, noroc şi prosperitate. E Crăciunul!!!”, scrie pe contul de Telegram al Poliției de Frontieră a R. Moldova.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:

  • PTF Leușeni – 13 557 traversări persoane;
  • PTF Aeroportul Chișinău – 10 093 traversări persoane;
  • PTF Sculeni – 8 843 traversări persoane;
  • PTF Otaci – 4 354 traversări persoane;
  • PTF Giurgiulești-Galați – 3 758 traversări persoane;
  • PTF Cahul – 3 594 traversări persoane;
  • PTF Costești – 3 592 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 13 087 treceri, dintre care 6 636 – pe sensul de intrare în Moldova.