Coordonatorul unei organizații criminale formată din deținuți a fost reținut de Poliție. Mai mulți deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești, adepți ai organizației criminale „Kitaeț”, exercitau influență asupra deținuților
Un bărbat de 25 de ani, bănuit de crearea și conducerea unei organizații criminale formată din deținuți, a fost reținut de ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii Procuraturii Hîncești – oficiul Leova, potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP).
„Într-o perioadă nedeterminată, în mai multe instituții penitenciare din R. Moldova, prin intermediul unor persoane interpuse- lideri ai lumii interlope, a fost creată și coordonată o organizație criminală formată din deținuți”, potrivit materialelor cauzei penale.
Activitatea acesteia era orientată spre obținerea de venituri ilegale pentru susținerea financiară a organizației criminale, scrie IGP.
Potrivit oamenilor legii, printre activitățile ilegale documentate se numără organizarea jocurilor de noroc, acumularea contribuțiilor în fondul comun al organizației criminale, introducerea obiectelor interzise în penitenciare, escrocherii, șantaj, precum și alte acțiuni ilicite generatoare de venituri.
În urma acțiunilor de urmărire penală s-a stabilit că mai mulți deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești, care se bucurau de autoritate criminală și erau adepți ai organizației criminale „Kitaeț”, exercitau influență asupra deținuților din sectoarele locative, având rolul de a acumula mijloace financiare și bunuri pentru fondul criminal. Unul dintre aceștia a avut statutul de așa-numit „supraveghetor” pe perioada detenției sale, fiind eliberat la 22 ianuarie 2026, ca urmare a reducerii termenului de detenție.
„La 4 februarie 2026, cu suportul polițiștilor din BPDS „Fulger”, suspectul a fost reținut în Bălți pentru 72 de ore. În prezent, în privința a patru deținuți din Penitenciarul nr. 18 Brănești se desfășoară acțiuni de urmărire penală”, comform IGP.
Oamenii legii continuă investigațiile pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, precum și a victimelor care au avut de suferit în urma activității organizației criminale.