Principală  —  Ştiri  —  Social   —   UPDATE/ Aparatul de zbor depistat…

UPDATE Aparatul de zbor depistat în raionul Rezina este o dronă de tip „Gerbera”, spun specialiștii

Sursa: IGP

UPDATE 21:20 În urma examinării aparatului de zbor depistat în raionul Rezina, specialiștii Secției tehnico-explozivă a Poliției au stabilit că acesta este de tipul „Gerbera”, utilizat, de regulă, în scopuri de recunoaștere, transmite Poliția.Totodată, în urma examinării s-a constatat că la bordul acestuia nu se aflau dispozitive sau substanțe explozive.

Știrea inițială:

Cu puțin timp în urmă, oamenii legii au fost sesizați cu privire la depistarea unui obiect asemănător unei drone, într-o zonă împădurită din apropierea satului Gordinești, raionul Rezina, anunță joi, 5 noiembrie, Inspectoratul General al Poliției (IGP).

„Experții Secției tehnico-explozive a Poliției s-au deplasat la fața locului pentru a examina obiectul și a stabili natura și proveniența acestuia”, a precizat IGP.

Oamenii legii îndeamnă cetățenii să nu se apropie, să nu atingă eventualele fragmente sau obiecte suspecte și să evite zona până la finalizarea verificărilor.