Trump spune că SUA vor ajuta navele blocate în Strâmtoarea Ormuz, după ce un petrolier a fost atacat
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite vor începe de luni, 4 mai, să ajute la eliberarea navelor blocate în Golful Persic din cauza războiului americano-israelian împotriva Iranului, după ce un petrolier a raportat că a fost lovit de proiectile necunoscute în Strâmtoarea Ormuz. Trump a oferit puține detalii despre planul de sprijin pentru navele și echipajele acestora, care au fost „blocate” și se confruntă cu lipsuri de alimente și alte provizii, relatează agenția britanică de știri Reuters.
„Le-am spus acestor țări că vom ghida navele lor în siguranță în afara acestor căi navigabile restricționate, astfel încât să își poată continua activitatea în mod liber și eficient”, a declarat Trump într-o postare pe platforma sa Truth Social, duminică.
Sute de nave și până la 20 de mii de navigatori nu au putut tranzita strâmtoarea în timpul conflictului, potrivit Organizației Maritime Internaționale.
Comandamentul Central al SUA a anunțat că va sprijini efortul cu 15 mii de militari, peste 100 de aeronave terestre și navale, precum și nave de război și drone.
„Sprijinul nostru pentru această misiune defensivă este esențial pentru securitatea regională și economia globală, în timp ce menținem și blocada navală”, a declarat amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, într-un comunicat.
La scurt timp după declarațiile lui Trump, agenția britanică United Kingdom Maritime Trade Operations a anunțat că un petrolier a raportat că a fost lovit de proiectile necunoscute în strâmtoare. Agenția a precizat că întregul echipaj este în siguranță în urma incidentului.
Iranul a blocat aproape tot transportul maritim din Golful Persic, cu excepția propriilor nave, timp de peste două luni, ceea ce a dus la creșterea accentuată a prețurilor la energie.
Unele nave care au încercat să tranziteze strâmtoarea au raportat că au fost atacate, iar Iranul a confiscat alte câteva. Luna trecută, SUA au impus propria blocadă asupra navelor provenite din porturi iraniene.
Administrația Trump a încercat să obțină sprijinul altor țări pentru formarea unei coaliții internaționale care să securizeze transportul maritim în strâmtoare. CENTCOM a precizat că noul efort va combina „acțiunea diplomatică cu coordonarea militară”.
Nu este clar deocamdată ce țări vor beneficia de operațiunea SUA sau cum va funcționa aceasta. Se presupune însă că operațiunea nu va include neapărat escortarea navelor comerciale de către Marina SUA.
Trump a avertizat că orice interferență cu operațiunea SUA „va trebui să fie tratată cu fermitate”.
Piețele bursiere au înregistrat ușoare creșteri luni, în timp ce prețurile petrolului au rămas relativ stabile, după ce săptămâna trecută au depășit din nou pragul de 100 de dolari pe baril, pe fondul incertitudinii privind evoluția conflictului.
Duminică, Iranul a declarat că a primit un răspuns din partea SUA la cea mai recentă propunere pentru negocieri de pace, la o zi după ce Trump a afirmat că probabil o va respinge, deoarece „nu au plătit un preț suficient de mare”.